Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Două noi tronsoane inaugurate luna aceasta. ”De la Sibiu până la Nădlac se va circula în regim de autostrada”

Două noi tronsoane inaugurate luna aceasta. ”De la Sibiu până la Nădlac se va circula în regim de autostrada”

Ministrul transporturilor anunță inaugurarea la finalul acestei luni a două noi tronsoane de autostradă pe segmentul Lugoj-Deva.

Prezent în studioul Antena 3, ministrul a dat asigurări că la sfârșitul lunii iulie, dacă vremea va permite, se vor deschide tronsoanele 3 și 4 Lugoj-Deva.

„Dacă ne ajută și vremea, vom deschide tronsoanele 3 și 4 Lugoj-Deva. Deci, de la Sibiu până la Nădlac se va circula în regim de autostradă.”, a mai spus Cuc.
Răzvan Cuc a făcut referire și la eternele studii de fezabilitate, care ar putea înlocui cu succes construcția efectivă ca volum.

„Pe buget de stat să facem construcția Ploiești-Brașov. Tocmai de aceea semnasem în septembrie 2017 acea bucățică mică de autostradă de la Brașov la Cristian, cei 6 km tocmai ca să creez să zicem așa un fel de presiune, cu ghilimelele de rigoare, să facem și restul autostrăzilor pe buget de stat. Dânsul (Mihai Tudose, fostul premier n. r.) voia să luăm un împrumut de la Banca Mondială de vreo 30 de mil de euro să revizuim studiul de fezabilitate. Or, credeți-mă, dacă mai venim și vorbim de studii de fezabilitate, în condițiile în care avem dosare, avem stive...Dacă le-am pune unul lângă altul, am face autostradă numai din hârtii”, a spus Răzvan Cuc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

13 comentarii

Cetatean

Acum 4 ani

Deci "de la Sibiu la Nădlac se va circula in regim de autostrada".Serios?!Păi si cu porțiunea lipsă cum ramane-sarim peste sau ocolim în regim de " neautostrada" Dnu Cuc n-ar trebui să ne mai mințiți asa pe față, daca încercați ceva mai voalat.Sau v-a intrat în obicei la partid si nu poate altfel.Rusinica!!!
Raspunde

Iooo

Acum 4 ani

Alta minciuna! Orice persoana informata putin, stie ca mai este o portiune de 10 km intre Holdea si Margina care nu va fi finalizata anul acesta sau anul viitor. Mail mult, aceasta portiune a fost scoasa din nou pentru licitare saptamanile trecute.
Raspunde

Doru

Acum 4 ani

Cu cei 13 km de autostrada ce faceti? Pentru acestia abia acum ati demarat procedurile de licitatie. Tronson cu ursi, lilieci, bondari, fluturi si muste. Cei din vest si ei de aia nu au putut face autostrazi. Spuneti ca mai raman 13 km in aer. Asa iar va puneti pe toti in cap
Raspunde

bere gratis

Acum 4 ani

"se va deschide tronsoanele 3 și 4 Lugoj-Deva"!!! Probabil ca, fiind mai putin de 50 de tronsoane, autorul materialului a considerat firesc sa utilizeze singularul. Dar nu-i bai! Tot jurnalisti ne numim!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Vasile Trihenea

Acum 4 ani

Multumim dla ministru! Va iubim!
Raspunde

Ciprian

Acum 4 ani

Tronsoanele 3 si 4 se VOR deschide, ca "e decat doua".
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Hipsterul pe trotineta

Acum 4 ani

Sper ca o banda sa fie rezervata pentru trotinete
Raspunde

HHH

Acum 4 ani

Domnilor nu sunteti la curent cu noile tehnologii, n-ati auzit de tehnologia wireless?? Sau ne ducedl CUC in spate sau pun catapulte.....
Raspunde

X

Acum 4 ani

Și la cât timp după inaugurare se vor surpa ?
Raspunde

Mircea L.

Acum 4 ani

Asta este o MARE MINCIUNA Domnule Ministru sau ati uitat deja ca NUMAI ACUM 5 ZILE s-a lansat licitația: ''Proiectare si executie lucrari pentru obiectivul major de investitii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220 - Sectiunea E (E1 (5,69 km) și E2 (3,44 km, din care 2,12 km sunt tuneluri) si finalizare Sectiunea D". Valoare estimata: 1.363.135.841,00 RON fara TVA Durata contractului: "108 luni si cuprinde: 14 luni perioada de proiectare, 34 luni perioada de executie si 60 luni perioada de garantie a lucrarilor" Fonduri: POIM Termen depunere oferte: 28.08.2019”
Raspunde

kokos

Acum 4 ani

Minciuni , minciuni , minciuni! De la Sibiu la Deva se va circula in regim de autostrada peste minim 5 ani cand va fi gata portiunea de 13 km neconstruita din cauza ecoductelor pentru ursi .
Raspunde

GVC

Acum 4 ani

Ceva nu se leagă, era un tronson între Holdea și Marina de 10 km care au proiectate două tuneluri de 2,3km în total, tronson care a fost abia recent, în urmă cu câteva luni licitat, deci NU se va circula de la Sibiu și până la Nădlac în regim de autostradă. Iată ce scria Adevărul în urmă cu trei zile "... După inaugurarea celor 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva, va mai rămâne de construit un sector de circa 10 kilometri, între Holdea şi Margina, cu două tuneluri de 2,3 kilometri. Proiectarea şi execuţia lucrărilor au fost scoase la licitaţie publică zilele trecute de Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastructură, valoarea investiţiei fiind estimată la aproape 300 de milioane de euro.“ Mă întreb cum se va putea circula în regim de autostradă pe sectorul respectiv care pe sosea e mai lung, vreo 13 - 14 km și care pe lângă cele câteva serpentine e doar pe două benzi care pe alocuri sunt ca după bombardament. Dacă retarzii din PSD sunt rupți de realitate și se lansează în necunostintă de cauză în afirmații false și fără acoperire, de ce sunt astea preluate ca atare și sunt publicate fără a se verifica în prealabil ?
Raspunde

capcaneinasfalt

Acum 4 ani

pe 2 August vreau sa plec din Germania,mai dau astia drumu la ceva autostrada luna asta s-au nu?nu vreau sa-mi rup iar toata masina,poate numai un sfert:))trebuie sale dau numarul de cont sa-mi bage ceva bani pt piese
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus