Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

BAC 2019 / Top rușinos. Liceele din Sibiu în care jumătate dintre elevi au fost respinși

BAC 2019 / Top rușinos. Liceele din Sibiu în care jumătate dintre elevi au fost respinși

Bacalaureatul s-a dovedit a fi unul imposibil pentru sute de elevi din Sibiu, care n-au reușit să obțină note de trecere. Astfel, potrivit statisticii transmisă de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, 591 de liceeni au fost respinși din totalul de 2.321 prezenți în sălile de examene.

Din datele IȘJ Sibiu observăm că în jumătate dintre liceele din Sibiu rata de promovabilitate a fost mai mică sau egală cu 50% - cu alte cuvinte, jumătate dintre elevii acestor instituții au picat BAC-ul. Inspectorul școlar general din Sibiu, Eugen Novac, a transmis însă un mesaj după anunțarea rezultatelor, în care menționează că „am încheiat cu succes anul școlar 2018-2019 și – de asemenea – am finalizat un examen de bacalaureat care certifică, prin rezultatele obținute, valoarea incontestabilă a unei noi generații de elevi care părăsește băncile sălilor de clasă din liceele sibiene”. Novac a transmis felicitări elevilor, profesorilor și părinților, lăudând faptul că județul Sibiu a ajuns pe locul patru pe țară în ceea ce privește rata de promovare.

Precizăm că după evaluarea lucrărilor scrise, 1.730 de candidați (74,54%) au obținut o medie de peste 6. Anul trecut, la examenul de Bacalaureat, procentul elevilor care au obținut o medie de cel puțin nota 6 a fost de 75,67% (2449 candidați).

În bza datelor IȘJ Sibiu, am elaborat un clasament al liceelor în care cel puțin jumtăate dintre elevii care s-au prezentat la examenele de bacalaureat în acest an au fost repinși. Cea mai mică rată de promovare a fost înregistrată la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, unde din 26 de elevi prezenți la examene doar unul a obținut o medie de trecere, în acest caz - media 6,01.

http://www.turnulsfatului.ro/2019/07/08/rezultate-mai-slabe-la-bac-2019-sibiul-ramane-insa-in-topul-judetelor-cu-cea-mai-buna-rata-de-promovare/

Liceele din Sibiu în care jumătate dintre elevi au fost respinși:

Colegiul Agricol „D. P. Barcianu” – 66 respinși din 125 prezenți

Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu – 79 din 123

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu - 25 din 26

Colegiul Tehnic Energetic Sibiu - 69 din 108

Colegiul Tehnic „Independența” Sibiu - 30 din 43

Colegiul Tehnic „Mediensis” Mediaș - 14 din 24

Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș - 6 din 7

Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu - 37 din 48

Liceul Tehnologic Cisnădie - 7 din 12

Liceul  Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu - 15 din 20

Liceul  Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu - 15 din 20

Liceul Tehnologic „Ilie Macelariu” Miercurea Sibiului - 5 din 8

Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște - 10 din 17

Liceul Tehnologic Mârșa Avrig - 7 din 12

Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică - 14 din 22

Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni - 15 din 23

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

7 comentarii

Ion ionescu

Acum 4 ani

Jalnic tot invatamantul romanesc. Procentul real de promovați e mult mai mic fiindcă multi nu s-au înscris la bac.
Raspunde

motanul garfield

Acum 4 ani

Nu v-ati gandit ca acesti elevi au intrat la liceu cu note de 4 la matemtica, ceea ce inseamna ca nu stiau mai nimic? Cum ati vrea sa promoveze bacul? Normal ar fi sa se dea admitere la liceu, iar media minima sa fie de 5 la ambele discipline de concurs. Sunt licee unde se intra cu media 4,50 asta dupa ce s-a adunat si cu media generala din clasele V - VIIi. Cei buni la liceu, ceilalti la scoli de meserii... dar atunci, cine ar mai face normele profesorilor de la facultati -fantoma?!
Raspunde

profu

Acum 4 ani

Dupa cum observati sunt liceele tehnologice. Va intrebati si de ce? 1. Nu mai exista concurenta, elevii ajung aici fara evaluare nationala sau note foarte mici (daca el a luat 1 la evaluare cum poate lua 6 la bac?) 2. De-a lungul anilor, liceelor teoretice li s-a marit numarul de clase, nu are nimeni curaj sa taie clasele ca sa putem forma tehnicieni si meseriasi, dupa care plang toti (pe vremuri elevii de 7-8 erau la Energetic, acum sunt la teoretice). Inginerii se formeaza in liceele tehnologice unde dobandesc deja cunostinte de baza pe care le aprofundeaza in facultate. 3. Azi toti sunt ”destepti” si trebuie sa mearga la un ”liceu bun”
Raspunde

motanul garfield

Acum 4 ani

Exact asta spuneam si eu! Sa se faca o triere reala, nu repartizare computerizata!!! Nu intra la Goga, intra la Ghibu, nu intra nici la Ghibu, mai are o sansa la Noica si uite asa ne miram ca nu avem promovabilitate... Admitere la liceu, dna ministru!
Raspunde

fnfj

Acum 4 ani

Unde mai pui ca si bacalaureatul nu e la fel pt toti. Care e real ,care e umanist.
Raspunde

un curios

Acum 4 ani

Dar avem inspector școlar pentru limba chineză
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

B.Utoru

Acum 4 ani

Matematica e o maaaaaaare tâmpenie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus