X
jared-jordan-be5fbc58-189a-45ad-8838-8b032c7780a-resize-750

Cel mai bun pasator din istoria Bundesligii vine la Sibiu

Dan Fleșeriu va putea conta din toamnă pe serviciile unui conducător de joc ”pur sânge”. Cel mai bun pasator din istoria Bundesligii Germane, veteranul Jared Jordan (34 de ani, 1.88 metri), și-a dat acordul pentru a veni la Sibiu. Cel poreclit cândva ”Magicianul” este definiția la ceea ce însemnă ”pass first point gurad”, fiind unul dintre jucătorii cu cele mai multe asisturi din baschetul european, în ultimii 12 de ani.

Jared și-a început cariera la colegiul Marist, reușind în 2007 ceea ce doar Avery Johnson, fost campion NBA cu San Antonio Spurs, izbutise în 1987 și 1988 : să fie cel mai bun pasator din NCAA doi ani la rând. Între timp, din 2014, Jason Brickman, de la LIU Brooklyn, li s-a alăturat celor doi ”recordmeni”. În 2007, Jordan a fost declarat ”Jucătorul anului” în conferința colegiului său (MAAC) și selectat în echipa ideală.

Draftat în runda a 2-a de Los Angeles Clippers, J.J. nu și-a găsit locul în NBA după ce a fost ”vândut” la New York Knicks, așa că s-a reorientat spre o carieră în Europa, semnând cu Lietuvos Rytas. A jucat din primul sezon în Euroligă, având rol de back-up. Echipa a ajuns în Top 16 învingând nume mari precum Unicaja, Armani Milano sau Maccabi Tel Aviv, iar pe plan intern a prins trei finale – Cupa Lituaniei, Liga Baltică și campionatului lituanian –  pierzând de fiecare dată în fața lui Zalgiris Kaunas. Jared a demonstrat din start că potențialul său de pasator este uriaș, rămânând pentru următorii doi ani în atenția mai multor echipe din NBA care l-au invitat la Summer League și la campurile lor – New Orleans Hornets, Phoenix Suns și Golden State Warriors. Din 2009,  fundașul american s-a hotărât să se dedice unei cariere în Europa și a deschis ușa Germaniei prin Telekom Bonn.

La același capitol a devenit lider în Germania la finalul sezonului 2011-2012, cu o medie de 8.2 pase decisive, reușind același lucru și în Eurochallenge (8.8 asisturi pe partidă, în 12 meciuri jucate). În această competiție a fost numit în ”echipa sezonului” și în ”echipa străinilor” (non – EU).

Din 2015 și până în 2018 (trei sezoane complete), Jared Jordan a continuat să fie, la finalul fiecărui sezon, cel mai bun pasator al BBL, iar din 25 februarie 2017 a trecut la nivelul ”All-Time Assist Leader BBL”, depășindu-l atunci, prin asistul 1458, pe Dru Joyce, fostul coleg de liceu și bunul prieten al lui LeBron James.

În ediția trecută, Jared a semnat în ianuarie 2019 cu Giessen 46ers. În 19 meciuri jucate el a înregistrat următoarele medii: 26 de minute, 7 puncte (42%-3p), 3.1 recuperări, 7.7 asisturi, 1.1 intercepții și 1.6 mingi pierdute.

Semnând cu BC CSU Sibiu, Jared Jordan lasă în spate, cel puțin pentru moment, o carieră superbă în Germania și un total de pase decisive ce nu va fi curând depășit- 1886.

Jordan va purta numărul 10 și va veni în România alături de soția sa, Mary Beth, și de băiețelul lor, cei doi urmând a deveni părinți pentru a doua oară, în ianuarie 2020, la Sibiu – au transmis oficialii clubului.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact