Muzeul ASTRA organizează miercuri, 9 iulie 2019, un eveniment în aer liber în cadrul căruia putem afla cum se folosește coasa strămoșească, invitație la bătut coasa și cosit fânul. Evenimentul va începe dis de dimineață, de la ora 7:00 la fâneața din sectorul Textile, iar la prânz se va mânca slană cu ceapă, ca în vremurile apuse. Miercuri, 9 iulie 2019, Muzeul ASTRA organizează un atelier interactiv de cosit tradițional începând cu ora 7:00 la fâneața din sectorul Textile. Evenimentul face parte din Programul Grădină și Peisaj în Muzeul ASTRA. Vizitatorii interesați pot afla, într-un cadru sigur și organizat, cum se folosește coasa strămoșească, dar și tradițiile pe care le impune acest fenomen, cel al cositului.
Vor fi puse la dispoziția publicului interesat coasele pregătite pentru toți cei care sunt dornici să lucreze în rând cu clăcașii. Ca în satul de altădată, la prânz, în hotarul fâneței se va mânca slană cu ceapă.
ISTORICUL COSITULUI
În vechime, cositul ierbii avea o mare importanţă într-o gospodărie. Din timp, bărbații își planificau alături de familie pornitul coasei. Flăcăii se adunau atunci când aveau de cosit și începeau să culce iarba la pământ până să se scuture de rouă. Femeile dar și mezinii familiilor adunate în clacă întorceau fânul cu furca de lemn pentru a-l prinde soarele amiezii. Tehnicile de pregătire a coasei, alegerea lamei și a lemnului din care se face toporâștea, baterea lamei de coasă pe nicovală, trasul la gresie ( sau cute - piatra de ascuțit) dar și poveștile cositului de odinioară sunt momentele pe care le retrăim la muzeu. După toate aceste etape putem spune că suntem gata pentru a trage prima brazdă! Vizitatorii muzeului vor fi martorii unor practici din vechime, atunci când pornitul la fâneață mobiliza întreaga familie, mai ales pe tați și pe feciori.Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 910
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
MB
Acum 3 ore
Claudiu
Acum 3 ore
Liberal autentic
Acum 3 ore
Neli Oproiu
Acum 3 ore
Bobo