X
dâlbea

Dâlbea rămâne la FC Hermannstadt: ,, Este o realizare mare ceea ce am reușit să facem “

Jucătorul Răzvan Dâlbea a semnat contractul pe un an cu FC Hermannstadt, evoluând deja la această echipă din anul 2016.

Fotbalistul în vârstă de 37 de ani este căpitanul sibienilor și ajunge la o valoare de 100 mii €.

,,Nici nu s-a pus problema să plec de la Hermannstadt, oricum rămâneam în cadrul clubului. Am avut aceste discuții încă din sezonul trecut cu cei din conducere și ambele părți ne-am exprimat dorința de a continua colaborarea. Toate schimbările care se fac de la un sezon la altul în echipă m-au făcut să îmi doresc și mai mult să rămân aici în continuare. Sezonul precedent a fost unul cu multe încercări, am avut parte de multe probleme pe parcursul acestuia și cu atât mai mare este satisfacția că am reușit să evităm retrogradarea. Acesta a și fost obiectivul nostru de la început, chiar dacă la un moment dat eram aproape de play-off, nu cred că cineva se gândea realmente că vom ajunge acolo. Am avut multe probleme de toate felurile și este o realizare mare ceea ce am reușit să facem. Eu sunt convins că în următorul sezon nu vom mai avea probleme, avem și experiența sezonului precedent, cred că ne-am întărit pe toate planurile și sunt sigur că ne vom descurca mult mai bine“.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact