Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Alpha Sport Team Sibiu, vicecampionă națională la U12 Masculin

Alpha Sport Team Sibiu, vicecampionă națională la U12 Masculin

Performanță notabilă obținută de echipa sportivă Alpha Sport Team Sibiu la Campionatul Național U12, defășurat zilele trecute la Costinești.

Tinerii   baschetbaliști   antrenați   de   prof.   Alexandru   Hulpu   au încheiat campionatul pe locul secund, Alpha fiind singura echipă de juniori din Sibiu care reușește să obțină argintul național în ultimii ani. Reușita de la U12 a fost completată de rezultatele foarte bune obținute de restul echipelor Alpha la Festivalurile de Baby șI Minibaschet, săptămânile trecute, la Costinești.

În perioada 16 iunie – 7 iulie, Alpha Sport Team Sibiu a trimis 7 echipe și peste 100 de copii la cele trei competiții desfășurate la Costinești.

Argint național la U12

Sezonul s-a încheiat cum nu se putea mai bine pentru clubul din Sibiu,   care a obținut locul 2 la Campionatul Național   U12 Masculin,   desfășurat   între   30   iunie – 6   iulie.

Experiența acumulată pe parcursul sezonului competițional 2018-2019, când aceeași echipă a participat în CN U13, și-a spus cuvântul, Alpha obținând argintul național la campionatul de la mare. O performanță notabilă la o competiție la care s-au aliniat la start nu mai puțin de 29 de echipe participante. Parcursul acestei echipe generație 2007 la turneele de la mare a mers într-o linie ascendentă, de la an la an, crescând de la locul 32, la 20, la 4 iar acum la 2.

„Tragem cortina peste un sezon de poveste, în care echipa masculină a Clubului Alpha Sport Team a reușit performanțe remarcabile, respectiv calificarea în Turneul Final U13, fiind singura echipă din generația 2007, și culminând cu adjudecarea titlului de vicecampioană Națională la categoria U12. Așadar, sezonul care ne-a marcat debutul în campionatele naționale ne aduce mari satisfacții și ne obligă să continuăm munca în același mod, pentru a ne demonstra valoarea și cu generațiile următoare. Sunt foarte mândru și de juniorii mici (generațiile 2008-2011), care au terminat pe primele locuri în grupele de avansați. Anul acesta am atins un nou record, am participat cu 7 echipe, peste 100 de juniori, care s-au autodepășit de la un meci la altul, s-au susținut reciproc, au legat prietenii, s-au bucurat de soare, baschet, mare și plajă. În continuare, o să profităm de vară și vacanță pentru a ne perfecționa în tabere de baschet din țară și străinătate, o să facem noi selecții pentru echipele angrenate în competiții, pe scurt pregătim intens sezonul următor. Le mulțumim părinților pentru încurajarea necondiționată,  sponsorilor și partenerilor care ne sunt mereu alături”, a declarat Alexandru Hulpu, președinte și antrenor Alpha Sport Team Sibiu.
Alpha

Lotul Alpha U12, care a reușit să aducă titlul de vicecampionă națională   la Sibiu, a fost format din Sebastian Băcilă, Raul Burcea, Matei Florea, Robert Carpovici, Elias Drăgan, Tudor Horvat, Paul Itu, Eric Kriska, Bogdan Mihaiu, Gabriel Radu, Alexandru Suciu, Andrei Teodoru și Riccardo Vasiu.

Finalul de sezon aduce și noi planuri de viitor. Obiectivul clubului sibian pentru următorul sezon este înscrierea a două echipe la Campionatul Național U13. Pentru că dorește extinderea echipelor, Alpha va organiza sesiuni de înscriere șI trial-uri pentru configurarea loturilor, copiii urmând să beneficieze de o pregătire conformă modelului  școlii de baschet sârbești. Clubul Alpha Sport Team Sibiu are  și o secție de volei care se dezvoltă din ce în ce mai frumos, astfel că din toamnă va participa cu o echipă la Campionatul Național de Minivolei Feminin.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus