Vineri,
19.04.2024
Cer Senin
Acum
1°C

Premieră în învățământul sibian, după scandalul de la Liceul de Artă: proba de aptitudini, repetată de elevi. Părinții au depus plângere penală

Premieră în învățământul sibian, după scandalul de la Liceul de Artă: proba de aptitudini, repetată de elevi. Părinții au depus plângere penală

Scandalul izbucnit la începutul acestei veri la Liceul de Artă, când trei elevi care au susținut proba de aptitudini la secția instrumentală au picat examenul, și care a ajuns și la Ministerul Educației Naționale, a determinat autoritățile să ia o decizie ieșită din comun. Conform Regulamentului privind organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar de artă, „la probele de aptitudini pentru admiterea în liceu (...) nu se admit contestații”. Cu alte cuvinte, absolvenții claselor a VIII-a care susțin aceste probe, nu mai pot să conteste nota, indiferent că sunt admiși în clasa liceală (în cazul respectiv, la o clasă în care se studiază un instrument) sau sunt respinși. De data aceasta, trei instituții au decis, pe rând, să schimbe regulile jocului - Consiliul de Administrație al liceului, Inspectoratul Școlar Județean și Ministerul Educației. S-a întâmplat la insistența părinților nemulțumiți.

Amintim că pe data de 15 mai la Liceul de Artă a avut loc examenul probei de aptitudini pentru secția instrumentală. Trei elevi au fost notați negativ, respectiv au picat examenul. Unii dintre părinții acestora au relatat pentru Turnul Sfatului situația, menționând că notarea copiilor a fost făcută subiectiv de către unii dintre membrii comisiei de evaluare. După mai mult de o lună, notele nu erau afișate, iar părinții o acuzau pe directoarea liceului, dar și pe membrii comisiei de evaluare că ar fi dorit „să scape de elevii folcloriști din acest liceu”, menționând că până la examen unii dintre profesori i-ar fi atenționat pe tineri cu mesaje de genul „O să vedeți voi la examenele de aptitudini”.

Scandalul a ajuns la Inspectoratul Școlar, dar și la ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care în acea perioadă a făcut o vizită în Sibiu. Astfel, părinții au depus mai multe sesizări la IȘJ și la minister. Până la urmă, o comisie a constatat că lucrurile la Liceul de Artă au fost în neregulă, iar doi dintre examinatori au fost sancționați.

„În urma sesizărilor depuse de către părinții elevilor în cauză la Liceul de Artă Sibiu și la ISJ Sibiu, s-a demarat un control la nivelul unității de învățământ în urma căruia s-a cerut începerea cercetării disciplinare a comisiei de admitere de la secția suflători. Consiliul de Administrație al Liceului de Artă Sibiu a hotărât începerea cercetării disciplinare, iar după citirea raportului Comisie de cercetare disciplinară a stabilit sancționarea a doi membri ai comisiei de admitere cu ”Avertisment””, se menționează într-un răspuns al IȘJ Sibiu pentru Turnul Sfatului.
Disciplinar este cercetată în prezent și directoarea instituției, Daniela Sacarelis. Părinții, dar și unii profesori, membri în Consiliul de Administrație, o acuză pe aceasta de fals în acte. Spre exemplu, Liviu Bălășoiu, care e profesor de vioară timp de 40 de ani la Liceul de Artă, membru în Consiliul de Administrație și observator din partea Sindicatului Liber din Învățământ, critică conducerea instituției pentru că a provocat acest scandal.
„A fost un întreg circ, respectiv borderouri care nu sunt legale, pentru că nu corespund notele. Noi astăzi avem CA și la IȘJ am fost azi dimineață unde am vorbit din nou despre situația de la liceu. Până la urmă, e o greșeală flagrantă a celor din conducere, din păcate, care, pur și simplu, a falsificat niște documente școlare, borderouri individuale. pe borderourile finale nu se mai regăsesc aceleași note, sunt note mai mici”.
Comisia disciplinară urmează ca până pe 2 august să întocmească un raport privind sancționarea sau nesancționarea directoarei. Raportul va fi analizat de Consiliul de Administrație și ulterior - trimis la IȘJ pentru decizia finală a inspectorului general județean.

Reexaminarea elevilor

La începutul acestei luni, pe data de 1 iulie, a avut loc reexaminarea acelor trei elevi. „În urma solicitărilor părinților a fost aprobată reexaminarea celor trei elevi de către o altă comisie, aceștia promovând examenul și fiind admiși în clasa a IX-a la clasa de muzică, secțiunea suflători”, a mai transmis IȘJ Sibiu. Potrivit reprezentanților instituției, la nivelul județului un astfel de caz nu s-a mai întâmplat.

„Până acum așa ceva nu s-a întâmplat, regretul meu e că acest liceu este murdărit, să fie sacrificați niște elevi pentru anumite ambiții sau pentru ce? Nu înțeleg de ce până acum nu și-a dat cineva demisia adică să-și asume răspunderea a ceea ce s-a întâmplat” - profesorul Liviu Bălășoiu.
Astăzi, la intrarea în Liceul de Artă pot fi văzute rezultatele reexaminării elevilor din 1 iulie pe un panou, iar pe altul - sunt afișate diplomele mai multor elevi la diverse concursuri, printre care și a acelor picați la proba din luna mai. Deși pare că situația s-a liniștit, părinții spun că nu vor să lase lucrurile așa.

liceul de arta 1

liceul de arta 3

„Tragedia e cum s-a întâmplat și cum și-au bătut joc de noi. Nu vreau să lăsăm asta nepedepsit (...) Zilele trecute am depus toți trei părinți sesizări la IȘJ, precum că în urma reexaminării a reieșit că examenul din 15 mai a fost viciat. Iar pe 5 iulie a fost înregistrată o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în care cerem tragerea la răspundere penală a celor doi profesori sancționați de IȘJ și a doamnei directoare. Am scris că modul în care au acționat cei doi membri ai comisiei de evaluare la momentul susținerii examenului de către fiul meu, cel mai probabil la instigarea directorului unității școlare, prin adoptarea unei conduite care contravine celor mai elementare principii ce reglementează activitatea personalului didactic, respectiv intimidarea, batjocorirea și umilirea copilului în scopul declarat de a-i acorda o notă mai mică de 5, care să nu-i permită să promoveze examenul, fiindu-i afectate drepturile și interesele legitime ale acestuia, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu”, ne-a spus unul dintre părinți. „De asemenea, apreciem că fapta persoanelor care au modificat/alterat ulterior fără drept înscrisurile oficiale reprezentate de fișele de evaluare și celelalte înscrisuri întocmite la momentul susținerii examenului de aptitudini de către fiul meu și ceilalți elevi participanți, în scopul obținerii unor note finale care să nu permită promovarea acestora, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale”, se mai menționează în cererea înregistrată la Parchet.
Am mers la Liceul de Artă din Sibiu ca să aflăm versiunea directoarei Daniela Sacarelis în legătură cu tot scandalul, având în vedere că data trecută s-a aflat în concediu medical. Sacarelis crede că „părinții au dreptul să nu fie mulțumiți”.
„Au fost reclamații și doi colegi au fost sancționați. Nu comentez absolut deloc această situație. Copiii au susținut probele cu aprobarea IȘJ și a ministerului, au avut la dispoziție 2 luni să se pregătească, mai bine poate, altceva nu pot să vă spun. Profesorii din comisie au fost toți calificați”, ne-a spus directoarea. În ceea ce privește cercetarea sa disciplinară, Sacarelis nu a dorit să ofere comentarii, la fel cum nu a dorit să comenteze decizia părinților de a depune și plângere penală.
De fapt, în perioada dintre cele două probe, cei trei elevi n-au avut timp deloc pentru a se pregăti, fiind nevoiți să susțină, în total, cinci examene: două examene pentru a fi admiși într-o clasă teoretică după ce au fost respinși la proba de aptitudini din 15 mai, examenul la matematică, examenul la limba română și, în final, proba repetată de aptitudini, din 1 iulie. „Copiii n-au avut când repeta, pentru că nici n-am știut că totul se va rezolva pozitiv, adică va avea loc reexaminarea. Iar comisia nou creată a jurizat la sânge, cu bareme, nu ca prima dată, pentru că au vrut să facă dreptate”, a comentat unul dintre părinți.

Am mai întrebat-o pe directoarea Liceului de Artă dacă este adevărat faptul că ar fi dorit să scape de „folcloriștii”, așa cum o acuză părinții. „Acești elevi sunt toți ai noștri, indiferent că fac sau nu folclor în timpul liber. Fiecare face ce dorește în timpul liber, cu acordul părinților. Noi nu suntem în măsură să le zicem părinților să-i ducem la folclor sau să-i ducă în tabere sau la dansuri sau să-i ducă la sport. Este pasiunea lor, noi nu interzicem și nu am interzis. Îmi pare rău, chiar dvs ați publicat acel video în care îi lăudam și îi laud în continuare. La noi în școală nu există secție populară, este adevărat, deci nu pot studia muzică populară în școală, decât secția instrumentală clasică. Nu vă pot răspunde la ce consideră părinții. V-am spus care e părerea mea și în continuare sunt susținuți elevii (...) Noi nu facem discriminări la nivelul școlii”, ne-a răspuns Sacarelis.

Rugați să comenteze cele întâmplate la Liceul de Artă din Sibiu, reprezentanții IȘJ ne-au spus că nu știu să mai fi fost asemenea caz la nivel de județ. „IȘJ Sibiu va avea în vedere, în permanență, corectitudinea desfășurării examenelor de admitere astfel încât elevii să nu fie dezavantajați sau evaluați incorect”, a mai transmis instituția.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

3 comentarii

viitorul copiilor suna rau

Acum 4 ani

Panouri din secolul 19 :(((((((( Si nu sunt singurele panouri inghetate in timp, spatiu si imaginatie din invatamantul central al Sibiului.
Raspunde

Alzara 1918

Acum 4 ani

Desigur , articolul paleste in fata scandalurilor politice ; in fapt este grav ca traiectoria școlar - profesională a unui copil sa fie la cheremul unei instituții menite a-l forma .
Raspunde

laura

Acum 4 ani

e o practica mai veche a acestei directoare de a dori sa scape de unii copii, care nu-i sunt nicicum pe plac ei si care se joaca din purul sadism cu destinul copiilor. Imi pare rau acum (desi tardiv) ca nu am mers mai departe cu plangeri penale impotriva ei. Regret, dar ma consolez ca i le va plati insasi viata.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus