X
Lic. C. Noica (2)

Începe modernizarea clădirii Liceului Teoretic Constantin Noica pentru eficientizare energetică

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a clădirii Liceului Constantin Noica în vederea creșterii eficienței energetice a acestui imobil. Valoarea investiției este de 6.415.339,47 lei, finanțată din fonduri europene prin Programului Operațional Regional, Axa 3 – Clădiri Publice.

Scopul proiectului este acela de a scădea consumul anual de energie convențională în clădire cu cel puțin 40% și de a crește consumul de energie din surse regenerabile cu cel puțin 15% prin utilizarea sistemelor alternative de producere a energiei și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Firma contractată în urma unei proceduri de achiziție publică – SC Electrovalcea SRL – are la dispoziție 10 luni pentru a finaliza o serie de lucrări care vor asigura condiții mai bune pentru cei peste 900 de elevi și profesori ai acestei unități de învățământ:

  • Izolarea termică a fațadelor clădirii
  • Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice (panouri fotovoltaice) și termice (pompe de căldură aer-apă)
  • Repararea acoperișului clădirii
  • Reabilitarea instalației de iluminat în clădire
  • Montarea unui sistem de management și control – Building Management System – care urmărește nivelul de consum al energiei în clădire

Ordinul de începere va fi emis în cursul săptămânii viitoare. Primele lucrări care se vor efectua vor fi cele de la interiorul clădirii pentru a le finaliza pe cât posibil pe parcursul vacanței de vară. Constructorul va alcătui un grafic de execuție astfel încât cursurile să fie cât mai puțin afectate și după 15 septembrie.

Lic. C. Noica (1)

Proiectul „Reabilitarea Liceului Constantin Noica Sibiu în vederea îmbunătățirii eficienței energetice“, Cod MySMIS 114840 este un proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiții 3.1, Operațiunea B – Clădiri Publice. Valoarea totală a proiectului este de 7.545.167,33 lei, din care cheltuieli nerambursabile 7.394.263,98 lei, iar contribuția proprie a solicitantului este de 150.903,35 lei.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact