Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Arhiepiscopia Sibiului caută nouă preoți. Ce condiții trebuie să îndeplinească doritorii

Arhiepiscopia Sibiului caută nouă preoți. Ce condiții trebuie să îndeplinească doritorii

În nouă localități din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului, dintre care opt din mediul rural, se caută preoți parohi. Doritorii de a conduce bisericile locale sunt îndemnați să depună dosarul care cuprinde mai multe cerințe.

Pentru postul de preot paroh își vor putea depune dosarele preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului şi licenţiaţi în Teologie Ortodoxă – Secţia pastorală. Potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei Ardealului, aceștia trebuie să fie „fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Sibiului, care au susţinut examenul de Capacitate preoţească”. Certificatul care atestă capacitatea preoţească este valabil 1 an de la data susţinerii, însă începând cu sesiunea septembrie 2013 pentru candidaţii care au obţinut cel puţin media 9,00, valabilitatea certificatului este de 2 ani.

Cei care doresc să ocupe unul dintre aceste posturi, vor înainta cererea şi dosarul personal în termenul legal la protopopiatele de care aparţin parohiile vacante, adică începând de azi, 15 iulie până pe 15 august. Astfel, dintre cele nouă posturi vacante scoase la concurs de Arhiepiscopia Sibiului șase sunt din județul Sibiu. Parohiile din Glâmboaca (Avrig), Moardăș, Noiștat, Ighișu Vechi și Dealu Frumos (Agnita), precum și cea din Mag (Săliște) așteaptă noi preoți. Celelalte trei parohii sunt din județul Brașov – Toarcla (Făgăraș), Racoș (Rupea) și Brașov.

Preotul Ciprian Cândea, consilier administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Sibiului, spune că posturile de preoți parohi au devenit vacante odată cu pensionarea actualilor slujitori. În afară de parohiile din orașe, cele mai multe sunt din mediul rural, adică sunt mai mici. „În momentul de față se slujește în continuare. Posturile sunt libere din punct de vedere administrativ, dar spiritual, duhovnicesc sunt preoți pensionari care suplinesc până la numirea noului preot. Oamenii și comunitățile nu duc lipsă de grijă spirituală”, a mai precizat preotul Cândea.

Potrivit consilierului administrativ bisericesc al AS, cei care vor alege să candideze pentru a fi preot în una dintre aeste localități rurale, vor primi și facilități, iar cea mai importantă este că vor avea o locuință. „În parohii, de obicei în mediul rural, există și casă parohială. Ca preotul să locuiască acolo, în comunitate, să cunoască oamenii”.

Precizăm că în acest an 92 de tineri au absolvit cursurile de licență de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Pe 28 iunie, aceștia au depus jurământul de credință în Catedrala mitropolitană din Sibiu, în prezența ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Ce trebuie să conțină dosarul unui candidat pentru a deveni preot

După expirarea termenului de depunere a dosarelor, Protopopiatele vor înainta Centrului Eparhial dosarele cu cererile candidaţilor.

Astfel, printre actele necesare pentru dosarul candidaților la hirotonie pentru a fi numiți preoți parohi, se numără, pe lângă cerere și CV, și câteva acte personale (copii ale CI, certificatului de naștere, certificatului de botez și certificat de cazier judiciar); dar și acte de stare civilă (binecuvântare pentru căsătorie, copii ale certificatelor de căsătorie, de cununie, de botez al soției, de naștere ale copiilor etc). De asemenea, candidatul pentru un post de preot paroh mai trebuie să depună și o declarație precum că nu are impedimente la Hirotonie, adică nu este divorțat, recăsătorit sau căsătorit cu o divorțată, nu a rupt logodna cu o altă persoană, nu are copii dintr-o relație anterioară etc. Totodată, în dosar mai trebuie inclusă și o Declarație precum că cel care dorește să devină preot nu desfășoară nicio activitate incompatibilă cu preoţia (activitate politică, avocat, militar, comerciant, vânător, actor sau artist). Dosarul mai trebuie completat cu o adeverinţă medicală din care să rezulte că nu suferă de nici o boală (sau handicap fizic sau psihic) care împiedică slujirea preoţească, un extras de stare civilă pentru ambii soţi, dar și Declaraţia că întreaga familie va locui în parohie.

Actele de studiu sunt un alt compartiment care face parte din dosarul unui candidat la o parohie: Certificat de Competenţe pastorale, eliberat de Facultatea de Teologie absolvită; Diplomă bacalaureat (copie); Diplomă /adeverinţă licenţă (copie); Foaie matricolă (copie); Diplomă / adeverinţă master şi/sau doctorat (copie ) – unde este cazul; Certificat de absolvire a cursurilor de capacitate preoţească etc.

Nu în ultimul rând, partea cea mai importantă a unui dosar este cea în care trebuie să se regăsească recomandarea sau caracterizarea duhovnicului celui care candidează, precum și o cercetare canonică. Dar și actul de înfiere în eparhie pentru candidații născuți în alte eparhii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

4 comentarii

Liviu

Acum 4 ani

Conditii de ev mediu, daca esti curat dar necasatorit esti handicapat nu mai enumeram si celelalte.....o biserica inchistata in cutume primitive departe de societate si de vremurile pe care le traim.
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

Actele se depun in dosar cu sina sau plic?
Raspunde

Dana Sb

Acum 4 ani

E bine ca se cauta inca preoti si nu Imami si ca avem biserici si nu moschei.....
Raspunde

Asa?

Acum 4 ani

Buni psihologi, experti in tehnici de intimidare si cu un dezvoltat simt al afacerilor?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus