Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
0°C

Guvernul vrea să taie bursele studenților și sporurile funcționarilor publici

Guvernul vrea să taie bursele studenților și sporurile funcționarilor publici

În ședința Comitetului Executiv Național, dincolo de remanierea miniștrilor, liderii partidului discută un pachet de măsuri economice pe care îl propune ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Măsurile urmează a fi luate de Guvern, până la finalul lunii pentru a fi adoptate o dată cu rectificarea bugetară, anunță presa centrală.

Studenții își pot pierde bursele pe perioada verii și călătoriile cu trenul gratis

Câteva dintre măsurile economice vizează studenții. Ministrul Finanțelor vrea să taie bursele studenților care pe perioada verii nu muncesc. Mai exact, în cele 3 luni de vacanță, studenții care nu au un job, fie el și part-time, nu vor mai primi burse de merit. De asemenea, Teodorovici va propune limitarea călătoriilor gratis cu trenul pentru studenţi la cel mult 12 călătorii anual.

Impozitarea pensiilor speciale

O măsură deja discutată în interiorul partidului este cea privind impozitarea tuturor pensiilor speciale. Conform unor surse guvernamentale, executivul vrea să impoziteze pensiile mai mari de 10 000 de lei. Pragul minim al impozitului, de la care pleaca discuţia în interiorul partidului, este de 30%, însă procentul ar putea fi mai mare, de până la 50%. Trebuie găsită şi o formulă în funcţie de care să se stabilească suma de la care vor fi impozitate pensiile, în funcţie de salariul mediu brut.

Sporurile pentru condiții periculoase ale funcționarilor publici vor fi stabilite în sumă fixă

Este vorba de sporurile de periculozitate pe care le încasează funcţionarii publici. Majoritatea încasează un spor în cuantumul a 15% din salariu. Surse din guvern au explicat că în anii următori, ani în care legea salarizării unitare va duce la creşteri de salarii, sporurile respective vor pune presiune pe bugetele administraţiei centrale, motiv pentru care Guvernul vrea să stabilească o sumă fixă pentru aceste sporuri, astfel încât sporurile să nu crească odată cu salariul, a transmis DIGI24.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bianca Laura Lăpădat

de Bianca Laura Lăpădat

Sport, Sănătate Telefon: 0769 28 1942 E-mail: bianca[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Frank

Acum 4 ani

Aha...si-au dat seama ca tocmai au mai imprumutat 4 miliarde si tot nu le ajung banii ? Suntem falimentari, practic, dupa aceasta conducere corputa marca PSD.
Raspunde

Fii de dreapta pana la capat!

Acum 4 ani

Foarte bine! Pomenile sunt de stanga, voi,studentii votati dreapta pnlista ! Na atunci sa munciti ptr banii pe care ii pretindeti asta e crezul dreptei,nu pomenile! Voi blamati la nesfarsit tot ce e de stanga,dar pomenile date voua de ei,va plac. La munca,ia vedeti,poate va place.
Raspunde

Inspectorul Javert

Acum 4 ani

Se pare că PSD-u,l încet încet ,nu-şi mai respectă programul de guvernare şi anume de a ruina România !Sper ca totul să fie o glumă şi până la alegeri ,Teodorovici,să mai împrumute vreo 10 miliarde de €, din care să investească în infrastructura României 0 € iar pe restul să-i împartă frățeşte cu bugetarii ,pensionarii şi asistații sociali
Raspunde

2cents

Acum 4 ani

Titlul e cam de click-bait
Raspunde

“Vax Populi”

Acum 4 ani

Foarte bine, unde dracu s-a mai auzit atatea pomeni pentru studenti ca in Romania. Peste tot in lume studentii platesc de le sar capacele ca sa invete, fac credite si lucreaza pe branci. La romanica, studentul merge gratis cu trenul, de cate ori vrea, la mare sau la festival de muzica iar ce ce platesc nu mai au loc de ei! Ajunge cu tupeul si milogeala ca parca erati generatia aia noua care vrea schimbare...la munca atunci nu la intins mana!!!! Persoanele cu handicap au mai putine drepturi privind calatoriile gratuite si nu e deloc normal si cu toate astea mai aveti si tupeul sa spuneti ca nu tolerati sa vi se taie gratuitatile? Atitudine josnica de milogi nu de oameni in toata puterea fizica si mentala! Schimbarea incepe in primul rand cu voi si cu atitudinea voastra fata de ce se intampla in jur asa ca la munca baieti si fete, ca sa va puteti mentine in facultati si atunci ve-ti aprecia invatatura si ve-ti fi mult mai bine pregatiti cand terminati facultatile, nu mediocrii ca marea majoritate a studentilor de acum!!!!
Raspunde

/////

Acum 4 ani

Ai dreptate. Prea multe calatorii gratis. Studentii sa invete, nu sa se plimbe toata ziua!
Raspunde

Ina

Acum 4 ani

Se pare ca "cineva" nu a apreciat invatatura la vremea ei si a ramas printre "mediocrii"! Ve-ti?!? Saraca limba romana!
Raspunde

Ina

Acum 4 ani

Si mediocrii e scris cu corector sau fara? :))
Raspunde

Teodorovax

Acum 4 ani

Hmm...asta nu suna bine pentru partidul hotilor ! Pai toate abonamentele si calatoriile se deconteaza in buzunarele partidului la inventar ! Tine cineva contul cam ce grad de folosire au toate gratuitatile ?...evident ca nu, toata schema cu gratuitatile nu e altceva decat alta manarie pentru furat din buget ! Ce ramane nefolosit, merge direct la nenii astia la buzunar, ca de-aia da pesedeul gratuitati.... miser elucidat ! ..e vechea gaselnita a pesedeului, folosesc gratuitatile astea ori de cate ori vin la guvernare, sub masca ...socialismului ! Nu e ironic cumva ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus