X
activitati-scoala-de-vara

Școli de vară pentru elevii din Sibiu

Copiii din zona Sibiului au ocazia de a-și înfrumuseța vacanța de vară participând la diverse tabere și școli de vară. Spre exemplu, învățătoarea Elena Fântână a organizat „Școala de Vară” din localitatea Scoreiu în perioada 8-12 iulie. Activitățile s-au desfășurat în Sărata, Colun și Scoreiu unde copii au așteptați să participe la activități educative. „Școala de vară germană” organizează evenimente cu conținut teatral iar Hard Workout Club Sibiu propun activități sportive zilnice pentru copii.

Învățătoarea Elena Fântână a organizat  „Școala de Vară” din localitatea Scoreiu, în perioada 8-12 iulie. Activitățile s-au desfășurat în Sărata, Colun și Scoreiu unde copii au fost așteptați să participe la evenimente recreative și educative. Îndrumătorii au participat voluntar în activitățile zilnice cu elevi. Proiectul a fost un real succes, spun organizatori.

„În Sărata a fost o echipă, miercuri și joi, au participat 42 de elevi. În Colun a fost tot o echipă, joi și vineri, iar aici au participat 24 de elevi. În Scoreiu au fost peste 20 de copii implicați și am stat toată săptămâna”, spune organizatoarea Elena Fântână.

Activitățile zilnice au fost împărțite pe cele cinci zile ale școlii de vară. Organizatori au mizat pe entuziasmul caracteristic vârstei și au propus activități care să îi țină pe elevi aproape de școală, o alternativă plăcută de a petrece vacanța. Copii au fost întâmpinați cu jocuri de cunoaștere, jocuri de echipă, lucru manual și timp de învățare.  Pe parcursul săptămâni activitățile au inclus jocuri de exterior, cu mingea, cercurile sau jocuri de mișcare, timp pentru aprofundarea cunoștințelor și timp de lucru manual. Fiecare zi s-a încheiat cu o gustare, iar la finalul săptămâni copii au plecat acasă cu un săculeț ce conținea obiecte de igienă personală.

„Sperăm că prin acest proiect școala va deveni un loc pentru o altfel de învățare în această perioadă, este o nouă experiență din viața de școlari și va fi una plăcută”, spune Elena Fântână.

activitati-scoala-de-vara-1

Acest proiect a avut ca scop stimularea și implicarea voluntară a copiilor în activități recreative și instructive, să promoveze și să valorizeze potențialul individual și de grup al copiilor. De asemenea a urmărit însușirea unor alternative educative de petrecere a timpului liber în opoziție cu tentațiile întâlnite chiar la vârste mici.

„Trebuie să accentuăm esența proiectului – socializarea- prin adaptarea la celălalt și prin respectarea regulilor de grup. Copiii învață să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în sine și mai ales să se bucure împreună, să închege prietenii, să dărâme barierele prejudecăților, să dea naștere solidarității și adaptării la situații sociale în miniatură”, explică învățătoarea Elena Fântână.

Școli de vară în derulare

Proiectul detaliat mai sus nu este singurul de acest fel. Școala de vară în limba germană pregătește între 15 și 19 iulie un curs de retorică și teatru în limba germană pentru copii.

„Retorica este un program de dezvoltare a abilităților de a vorbi în public. Mulți dintre copii sunt emotivi și nu se simt prea confortabil să stea în fața unei mulțimi și să vorbească. Mai mult decât atât, la maturitate acest lucru îi ajută să se prezinte la un interviu de angajare cu încredere iar ceea ce spun să aibă impact asupra celorlalți”, spun organizatorii școlii de vară.

Aceeași școală de vară aduce în perioada 22-26 iulie un curs de improvizație, unde copii își pot exersa creativitatea și spontaneitatea prin teatru. Programul începe de la ora 8:30 și se încheie la ora 17:00.

sursa: Sibiu Dance Academy

sursa: Sibiu Dance Academy

Sibiu Dance Academy organizează Școala de Vară Hard Workout Club Sibiu, unde copii sunt invitați să participe la activități sportive. Antrenorii sunt Radu Țicău și Ramona Corlaciu, prezenți în fiecare zi de la ora 8:00 la 16:00. Înscrierile se fac la sediul de pe strada Abatorului, numărul 19, iar pachetele sunt concepute pentru o săptămână sau pentru o lună.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact