X
protest spitalul de psihiatrie greva sebastian stroia (9)

Protest la Spitalul de Psihiatrie. „Suntem doar niște numere pentru ei” | FOTO VIDEO

 

Aproximativ 40 de angajați ai Spitalului de Psihiatrie ,,Dr.Gheorghe Preda’’ din Sibiu au protestat spontan în fața sălii în care în același timp aveau loc negocieri între sindicaliști și conducerea spitalului. Oamenii s-au plâns de faptul că există posibilitatea ca zilele de concediu să le fie reduse, aceasta fiind soluția găsită de conducere pentru suplinirea personalului insuficient.

Nemulțumirile continuă în rândul angajaților Spitalului de Psihiatrie Sibiu. Dacă acum aproximativ un an nemulțumirea era adusă de faptul că nu-și primiseră sporurile, de această dată problemele au apărut după ce oamenii au aflat că s-ar putea să se aleagă cu mai puține zile de concediu.

,,Din ce am înțeles, acțiunea lor se referea în special la numărul zilelor de concediu de odihnă. Precizez faptul că în vechiul contract era prevăzut un anumit număr de zile de concediu de odihnă pentru care, cel puțin în momentul actual, nu există bază legală de acordare, prin urmare în proiectul de contract colectiv de muncă pe care l-am propus părților și care se află în negociere, am procedat la modificarea numărului zilelor de concediu în funcție de legislația în vigoare. Fapt care ar însemna o diminuare implicită a acestor zile. Nu avem încă stabilit un număr de zile care vor fi tăiate, dar pot spune că este de ordinul unităților, adică e vorba de câteva zile de concediu, care s-ar pierde în cazul fiecărei categorii de angajați’’ a declarat Stroia Sebastian, managerul spitalului.

protest spitalul de psihiatrie greva (10)

Acuzațiile angajaților sunt legate de mai multe subiecte: începând cu tăierea zilelor de concediu de odihnă, până la condițiile din spital și lipsa personalului.

„Ni s-a tăiat sporul la 50% pentru câteva luni, dar am rămas așa. Cu toate aceste modificări se simt 500-600 lei la salariu. Ei vor să ne taie peste 10 zile de concediu, iar noi nu ne simțim reprezentați de nimeni, deciziile se iau fără ca noi să fim luați în seamă. Pe de altă parte, nici tichetele de vacanță nu le-am primit încă, se pare că se întâmplă ca anul trecut și le primim din nou în august când deja trece sezonul”, au spus câteva angajate ale spitalului.

„Suntem doar niște numere pentru ei, nu ne tratează ca pe niște angajați. Noi plecăm după 12 ore de muncă obosiți, terminați, dar nimeni nu se gândește la lucrurile acestea. Tot ce contează e să vii și să lucrezi, indiferent de câți bani primești”, spune o altă angajată.

„De ce la patru nopți, nu ni se dă sporul de tură? Să fie chemat aici cine răspunde de așa ceva. Nu ni se spune nici câte zile de concediu o să avem până la urmă. Sunteți de acord?”, a spus o altă asistentă, aprobată de colegele ei.

protest spitalul de psihiatrie greva (11)

Managerul spitalului a ieșit la discuții în hol cu angajații, pentru a vedea exact care sunt nemulțumirile lor.

Stroia Sebastian este manager al spitalului de doi ani, timp în care a făcut mai multe schimbări în administrația spitalului. Reporterul Turnul Sfatului a încercat să culeagă mai multe păreri din rândul angajaților însă fără prea mult succes, deoarece au preferat să protesteze în tăcere. Aceștia au menționat faptul că de frica celor din conducere preferă să se abțină din a da declarații.

protest spitalul de psihiatrie greva sebastian stroia (8) protest spitalul de psihiatrie greva sebastian stroia (2) protest spitalul de psihiatrie greva sebastian stroia (3) protest spitalul de psihiatrie greva sebastian stroia (5) protest spitalul de psihiatrie greva sebastian stroia (7) protest spitalul de psihiatrie greva sebastian stroia (6)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

36 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Gogu

    Lumea este nemulțumită vaulcerele de vacanță nu vrea sa les de-a din zilele de concediu vrea sa ne taie ,oare consiliu județean știe ce face acest meneger .

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      In primul rand alea se numesc “vouchere” nu vaulcere si in al doilea rand este “manager” nu meneger … nu-mi zi ca lucrezi la pediatrie pt ca daca da , stau si ma intreb cum ai intrat pe un post acolo daca tu nici limba romana nu sti sa o scrii corect gramatical .

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          El

          Nu conteaza, dar sa fie folosite corect!
          Inca ceva, de la munca se pleaca obosit, ca de aia e munca! Cum vrei sa pleci? Aaa voi lucrati la “stat” de aia vreti sa mergeti odihniti acasa! M.am prins!

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    by POLAR

    Meseria practicată într-o unitate de profil psihiatric cere foarte multe resurse din partea angajațiilor. Nu efortul fizic este în prim plan într-o unitate de acest fel ci efortul psihic depus de toți angajații pentru a crește gradul de mulțumire al paciențiilor. Personalul trebuie calculat în funcție de fluxul de pacienți. Nu se poate acționa corect (când o boala psihică este boala secolului) cu același număr de angajați de acum 20 de ani (au trecut două decenii), cu cerințe mult mai exigente în aplicarea de protocoale repet cu același număr de angajați. Fluxul pacienților este în creștere iar prin conservarea numărului de personal nu se face altceva decât să scadă calitatea actului medical. Deficitul de personal nu poate fii înlocuit prin scurtarea concediului. Din contră, angajații din aceste unităti au nevoie de stimulente pentru a face față epuizării psihice acumulate în aceste unități de profil.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      “Meseria practicată într-o unitate de profil psihiatric” .. ce are pediatria cu psihiatria ? De ce va bagati in niste comentarii despre care habar nu aveti ?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Psihiatrie .. mea culpa , dar oricum sistemul sanatatii in Romania este la pamant , asa ca nu m-as mira sa fie asemenea discutii si divergente intre angajati si conducere la mai multe spitale :)

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihaela

    Păcat ca dl Manager nu susține angajati,se pare că nu îi pasa de angajati, de parerile si de problemele lor. Se pare ca pt ei suntem doar niște cifre

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Leonard

    Spitalul de psihiatrie să fie închis like Forever…
    Să vă dați demisia de la femeia de serviciu până la directorul spitalului.
    Porci ordinari.
    Să nu intru în detalii dar meritați să fiți decapitați…
    Nesimțiți ordinari !

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihai

    In mediul privat nici unul nu ar rezista nici o saptamana.
    Munca putina, calificare slaba, dezinteres maxim.
    Salarii mari, concediu mult.
    Somn noaptea, spectacol ziua.
    Sunt convins ca 3/4 din nu stiu sa prinda o linie venoasa.
    Toti intrati pe pile….si comenteaza?
    Nimeni nu-i poate evalua profesional?
    Daca personalul acesta “medical” vorbeste asa cu managerul cum vorbesc oare cu pacientii?
    Nu se autosesizeaza nimeni?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihai

    Se lucreaza ture de 12 ore….au si libere multe.
    De ce nu lucreaza 8 ore….cum isi cunosc pacientii….ce continuitate au? E spital sau fabrica?
    Oare oamenii astia in tura de noapte se imbraca in pijamalele pacientilor?

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Simona

    Sa nu uitam sa subliniem dezinteresul fata de rezidenti. Ei nu au decat obligatii, nu si drepturi. Cu voucherele de vacanta ne amagesc de anul trecut: ba in toamna, ba in primavara urma sa le primim. E drept ca nu a precizat si anul.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    by POLAR

    <>
    Suntem cumva în comunism??? Fiecare angajat al spitalului ar trebui să comunice cum se muncește ……. ( SĂ FACEM INDICII !!!! ) …… se muncește ca la bandă. DOMNILOR psihiatria nu se face la normă !!! Din păcate pentru conducere și pacienții și angajații SUNT DOAR NUMERE.

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vokuntar

    Către incapabili care știu sa vorbească!
    Stimata stimați domnii… Am lucrat (profesat) ca și voluntar… Asta ca și hobby ptr ca jobul meu este mult mai bine plătit și prefer sa dau ordine😉(asta ca o paranteza). Fetel de acolo și personalul lucrează sub asediu constant, persoane care urla care se zbat și care arunca cu diverse…. Se ușurează pe tine, musca lovesc…. Și toate astea la o asistenta cu infirmier la 20paturi(se lucrează la capul pacientului). Stimata domn… Pariu ca nu ști sa prinzi o linie la un pacient care sta… Darămite la un pacient de genul asta….. TACI ÎN MEDIOCRITATEA TA! Iar după o tura de 12 ore… Peso malul de acolo de-abia dacă e apt sa vorbească normal după 24ore. Asa ca ăștia din privat care sunteți 1la 2paturi tăceți….faceti un 2perechii de gemenii și sa veniți sa spuneți ca este ușor. Na înmulțiți asta cu 5 și vedeți ce înseamnă cum se lucrează.
    Boala secolului este depresia… As spune ca personalul ptr Sibiu este 1la 5000,iar mulți care scriu aici sunt pacienții!
    O zi buna o persoana care a încercat sa va facă bine…si care a muncit lunii de zile pe ZERO LEI!
    PS:SE CURATA SPITALU MAI MULT DECÂT ÎȘI FAC UNI CURAT ÎN BUCĂTĂRIE!

Lasă un răspuns către Simona Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact