X
alde sibiu

ALDE Sibiu jubilează după decizia Curții Constituționale: ”Werner a încercat să manipuleze poporul”

”Încă o dată s-a demonstrat că președintele Klaus Werner Iohannis reprezintă un pericol pentru democrație, pentru Constituție și pentru mersul firesc al României”, anunță secretarul executiv al ALDE Sibiu, Traian Stoiță într-un comunicat de presă, transmis astăzi. ”Încă o dată s-a demonstrat că președintele Klaus Werner Iohannis reprezintă un pericol pentru democrație, pentru Constituție și pentru mersul firesc al României. Asistăm la teatrul ieftin al unui președinte al cărui unic scop este obținerea unui nou mandat în toamna acestui an. (…) Constituția nu e jucăria nimănui, țara nu e locul de joacă al celor care nu și-au trăit copilăria la timpul ei. Pentru a obține avantaje electorale, domnul Werner a încercat să manipuleze poporul printr-un referendum care nu poate fi transpus în Constituție. De ce? Pentru că s-ar încălca drepturile cetățenilor. Dar nu contează. Contează doar obținerea unui nou mandat… Printr-o logică simplă, privind la toată cacealmaua ultimelor luni, ne trezim?”, se mai arată în comunicat. ”Încă mai pot să cred în România frumoasă, în România unită, în România trează și vie! Ne-a ajuns! Klaus Iohannis nu va mai avea la dispoziție încă un mandat pentru a-și bate joc de români! Dincolo de toate, aș mai merge cu gândul la banii cheltuiți pe acest referendum inutil. Oare direcția lor nu era mai sănătoasă spre spitalele regionale? La Sibiu, PNL bate mult toba pe tema asta.

Dragilor…toboșarul costă!”, a mai scris secretarul ALDE Sibiu.

Curtea Constituțională a respins ieri ambele inițiative legislative de revizuire a Constituției depuse de Opoziție și de coaliția PSD-ALDE, în urma referendumului din luna mai. CCR a decis în unanimitate ca amnistia și grațierea pentru fapte de corupție nu poate fi interzisă, pentru că ar depăși limitele revizuirii Constituției.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Soros

      Din cate stiu traim intr-o tara libera uite fiecare este liber sa de ce comunicat doreste atata timp cat este in limita decentei….sau esti de la #rezist si voua nu va convin chestiile astea ? asa e on neomarxism am uitat of of ..hai ia trotineta electrica si da o plimbare . te salut !

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Inspectorul Javert

    Trebuie să fi retardat ca să crezi că decizile CCR sunt luate de jurişti de onoare şi nu lingăi .Se pare că la acest referendum ,la care mai mult de 6 milioane de români au votat pentru pedepsirea celor care sabotează statul român , ALDE a înțeles ,,decât ” că românii au fost manipulați .Cred câ statul paralel sunteți voi (sunteți paralel cu ce se întâmplă în România ).De acea cred că 4% ,cât ați obținut voi la ultimele alegeri .este un rezultat exagerat de mare .

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    alde4la100

    mai bine vedeti coruptia de la voi din alde, ca faceti praf administratia de mai stati mult la butoane. sper sa nu mai auzim de voi!!!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către alde4la100 Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact