Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Compania Marquardt caută operatori producție

Compania Marquardt caută operatori producție

Compania Marquardt Sibiu va angaja în această vară peste 100 de persoane pentru a lucra în cele două fabrici aflate în Zona Industrială Vest. Firma este al doilea mare angajator din Zona Industrială Vest și produce echipamente electronice pentru industria auto, fiind o filiala locală a grupului german Marquardt.

Vor fi angajați operatori producție, analişti de calitate, şefi de schimb, ingineri de industrializare, automatişti, electronişti, ingineri de producţie, specialişti în mentenanţă, programatori și software developeri.

Pentru posturile de operatori producție, compania caută absolvenți de studii medii, cărora le asigură școlarizarea, pregătirea profesională și sprijin pentru obținerea calificărilor și dezvoltarea în carieră.

Compania a investit, în cei 13 ani de la demararea producţiei la Sibiu, peste 170 de milioane de Euro, ajungând la peste 2.700 de angajați şi devenind cea mai mare subsidiară a concernului german. Dezvoltarea companiei a fost una accelerată: cele 5 extinderi succesive fabricii Marquardt 1 au fost urmate, în 2015, de achiziționarea unei noi facilități de producție, unde a fost amenajată fabrica Marquardt 2.

Compania oferă un salariu atractiv bazat pe un sistem de bonusuri de performanță și condiții atractive de lucru, cărora li se adaugă un sistem stabil de avantaje și beneficii, printre care transportul gratuit, cantină, bonuri de masă și asigurare privată de sănătate pentru angajați și copiii lor.

Angajările se pot face contactând reprezentanții companiei la telefon 0269 505 505 sau la email [email protected]. De asemenea puteți aduce CV-ul direct la sediul firmei Marquardt, în Sibiu, Zona Industrială Vest, str. Munchen nr. 2, vizavi de Tursib.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

un sibian

Acum 4 ani

le dorim mult succes!!! aia pe care-i asteapta sunt la lucru in Germania!!!
Raspunde

Silviu

Acum 4 ani

Asta inseamna peste 100 de sudeti + familiile lor. Traficul spre cartierul Arhitectiilor o sa omoare tot Sibiul....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus