Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Urmările protestului de la Spital: managerul a cerut lista nominală a tuturor care au făcut grevă în timpul serviciului

Urmările protestului de la Spital: managerul a cerut lista nominală a tuturor care au făcut grevă în timpul serviciului

La două zile de la protestul spontan al unora dintre angajații Spitalului de Psihatrie, managerul instituției a emis o notă internă prin care cere numele celor care au protestat și perioada cât aceștia și-au întrerupt lucru. Angajații care au protestat se tem de sancțiuni, managerul instituției declarând că altul este obiectivul.

“Vă solicităm ca azi, 19.07.2019, până la ora 13:00, să ne comunicați în scris dacă angajați din subordinea dvs. aflați în cadrul programului de lucru au participat la acțiunea de protest desfășurată în data de 17.07.2019, între orele 09:30 – 11:30. Dacă răspunsul este afirmativ vă solicităm să nominalizați angajații participanți și durata în care aceștia au încetat lucru“, este conținutul notei pe care Sebastian Stroia, managerul Spitalului de Psihiatrie din Sibiu, a emis-o în dimineața zilei de vineri. O parte din angajații instituției, care acum două zile au protestat împotriva deciziei de a le fi reduse zilele de concediu din cauza lipsei de personal, se tem că lista care se cerea a fi întocmită va fi utilizată pentru aplicarea unor sancțiuni.

Sebastian Stroia, managerul spitalului, susține că nu este vorba de sancțiuni, ci de respectarea legii. “La protestul de miercuri, sindicaliștii cu care eram în negocieri mi-au spus că nu au nicio legătură cu acel protest, că nu și-l asumă și că oamenii care au venit să protesteze sunt în ture libere. Ulterior am constat și mi s-a comunicat că au fost și oameni care au părăsit locul de muncă pentru a participa la protest. Greva este un drept legal, garantat de Constituție și transpus în legislație, dar și aceasta se face după niște reguli. Grevele nu se fac în orice condiții. Acești angajați care erau la serviciu au raporturi de muncă în relația cu angajatorul, guvernat de niște reguli. Până la urmă, acești oameni și-au părăsit locul de muncă și, practic, au lipsit o anumită perioadă de timp, dacă se va confirma asta. Iar pe toată durata participării la grevă, contractul individual de muncă sau raportul de serviciu se suspendă de drept. Pe perioada suspendării se mențin doar dreptul asigurărilor de sănătate. Deci este un timp nelucrat, despre asta este vorba“, a declarat Sebastian Stroia, managerul Spitalul de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda“ din Sibiu, pentru Turnul Sfatului. Stroia nu consideră că prin faptul că prin participarea la protest, angajații aflați în timpul orelor de program au periclitat actul medical, deoarece numărul acestora nu a fost foarte mare. Practic, angajații care au participat la protest nu își vor mai primi salariul pentru cele două ore din cursul dimineții de miercuri, când s-a declanșat acel protest spontan.

Angajați ai spitalului se arată, însă, surprinși de decizia managerului. “În cadrul spitalului am mai avut recent proteste spontane, dar la acestea nu a fost chemată și presa. Iar în urma acelor proteste nu s-a solicitat întocmirea vreunei liste cu cei care au participat la astfel de acțiuni“.

Aproximativ 40 de angajați ai au protestat spontan, miercuri, în fața sălii în care în același timp aveau loc negocieri între sindicaliști și conducerea spitalului. Oamenii s-au plâns de faptul că există posibilitatea ca zilele de concediu să le fie reduse, aceasta fiind soluția găsită de conducere pentru suplinirea personalului insuficient.

Citește și Protest la Spitalul de Psihiatrie. „Suntem doar niște numere pentru ei” | FOTO VIDEO

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Vasile Von Vasile

Acum 4 ani

Sigur, nu e vorba de repercursiuni, doar să le taie orele. Că ce pana mea el e manager și ei pălmași...
Raspunde

SB10NUT

Acum 4 ani

Ce scarbos de om e manageru asta.... Un absolvent de teologie care taie si spanzura medici. Pe asta nu il vede dumnezeu cat de rau este cu aproapele lui?
Raspunde

Gogu

Acum 4 ani

Demisia
Raspunde

Gogu

Acum 4 ani

Se gândește numai la el sa ia prime la sfârșit de an să-i fie rușine demisia
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mihai

Acum 4 ani

Ar fii interesant sa aflam cum niste angajati ai Spitalului de Psihiatrie care trebuie sa asigure confidentialitatea datelor din spital comunica note interne. Foile de observatie ale pacientilor nu le comunica? Cum putem avea incredere ca se pastreaza confidentialitatea diagnosticelor. Cred ca ar trebui facuta o ancheta serioasa asupra modului in care informatii interne din spital apar in presa.
Raspunde

Morai

Acum 4 ani

Dacă nota interna nu poarta clasificarea de secret sau strict secret(vezi legea arhivarii,care sunt condițiile unei asemenea clasificări ) care e problema? Problema e ca Sindicatul doarme și nu reacționează. Ca oamenii aia plătesc contribuie lunar pentru a fi aparate drepturile.
Raspunde

Tânăr

Acum 4 ani

Oare de ce un om care vrea să respecte legea este numit rău și scârbos??!! Ce bine ar fi ca noi românii să învățăm respectarea legii și să nu mai pretindem ceea ce nu ni se cuvine. Multi tineri din țara asta pleacă pentru că nu sunt lăsați să-și facă treaba.
Raspunde

Wf

Acum 4 ani

Auzi ca de la 38 de zile de concediu de odihna pe an rămân cu 35. Asta înseamnă că aproape 2 luni stau acasă.
Raspunde

UnuAltu

Acum 4 ani

El habar n-are de ce a cerut lista, i-a zis Grosu sa o ceara si a cerut-o. Habar n-are de ce si cum a ajuns manager. L-a luat Grosu de manuta si l-a pus acolo. E un papitoi care nu e in stare sa nunere pana la 7 cu voce tare decat pe degete. A fost pus sa indeplineasca ordine directe fara sa comenteze vreodata. Garzi cat se poate, salarii busite dupa noile ordonante. A bagat zazanie intre doctori si personal auxiliar spunand ca doctorii ar trebui sa renunte la o parte din spor de buna voie pentru a plati persobalul auxiliar chiar daca asta nu era legal in niciun fel si el stia asta. Dar a dezbinat colectivul.
Raspunde

Fanatik

Acum 4 ani

Lipsă de profesionalism si din partea conducerii si a protestatarilor dar nici cu sindicatele nu mi-e rușine !!! Oricum respectarea legilor in tara asta sunt deocamdată de domeniul SF !
Raspunde

Anonim

Acum 4 ani

Profesionistii de la psihiatrie din urgenta de teama sa nu-si strice somnul de frumusete din garda (sa nu plece obositi in concedii - la ce salarii si sporuri iau) trimit toate urgentele sa fie supravegheate in UPU la judetean, ei fiind doar psihiatrii, medici nu mai sunt de mult!
Raspunde

Maria

Acum 4 ani

Este foarte ușor să judeci in necunoștință de cauza.As vrea sa vina dintre cei care își dau cu părerea fara sa lucreze o săptămână cu cei agresivi,criminali schizofrenici sau imobilizați .Sunt sigură că după aceea ar fugii fara sa se uite înapoi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus