Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Cum poate câștiga, definitiv, primarul Astrid Fodor procesul cu prefectul Adela Muntean? Cu matematică!

Cum poate câștiga, definitiv, primarul Astrid Fodor procesul cu prefectul Adela Muntean? Cu matematică!

03.07.2014 + trei ani = 03.07.2017. Acesta este calculul simplu pe care prefectul Sibiului, Adela Muntean, ar fi trebuit să îl facă înainte de a decide să emită ordinul de încetare a mandatului primarului Sibiului, Astrid Fodor. Pentru că, potrivit legislației, sancțiunea disciplinară pentru o situație de incompatibilitate poate fi aplicată la cel mult trei ani de la încetarea stării de incompatibilitate.

Două săptămâni a rezistat ordinul dat de prefectul Sibiului, Adela Muntean, pentru încetarea mandatului de primar al municipiului Sibiu, câștigat de către Astrid Fodor. În ultima zi lucrătoare a săptămânii trecute, Astrid Fodor a obținut suspendarea ordinului, astfel încât din prima zi a acestei săptămâni, ea își va relua lucrul ca primar. Suspendarea ordinului - obținută vineri la prânz - nu este definitivă și poate fi atacată în termen de cinci zile de la comunicare. Dar discuțiile din sală, între avocați și instanță, relevă cum, de fapt, prefectul Adela Muntean a emis un ordin în afara legii. Și cum, de fapt, celălalt proces care are drept obiect anularea ordinului de prefect ar trebui să fie rezolvat printr-un simplu calcul matematic.

Cei trei ani din lege

Dincolo de toate discuțiile despre temeinicia situației care a determinat Agenția Națională de Integritate să o declare incompatibilă pe Astrid Fodor pentru că, în calitate de viceprimar, a făcut parte și din consiliile de administrație ale unei grădinițe, respectiv colegiu, situația este mult mai simplă: Astrid Fodor nu ar mai putea fi sancționată pentru o chestiune atât de veche.

Iar acest lucru este reglementat de Legea 176, privind integritatea în exercitarea funcțiilor şi demnităților publice, promulgată în luna septembrie a anului 2010. Legea respectivă prevede cât se poate de clar când poate fi aplicată o sancțiune pentru un caz de incompatibilitate, descoperit după ce acest a încetat. ”Prin derogare de la dispozițiile legii speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunea poate fi aplicată în termen de cel mult șase luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenției, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de trei ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel”, este conținutul articolului 26, alineatul 3, din Legea 176/2010.

Acest caz, aplicat pe situația primarului Astrid Fodor, indică în mod clar că primarul Sibiului nu ar mai fi trebuit sancționat pentru incompatibilitatea în care s-a aflat în perioada 2012 – 2014 (cât timp Astrid Fodor a fost și viceprimar și membru neremunerat în cele două consilii de administrație școlare). Mai precis – după cum consemnează și inspectorii ANI, Astrid Fodor a ieșit din cele două consilii de administrație în 3 iulie 2014. Practic, după acea dată, viceprimarul Sibiului (la acea vreme) nu se mai afla în incompatibilitate. Iar cei de la ANI au fost sesizați despre situația lui Astrid Fodor pe 25 mai 2015, deci la aproape un an după ce starea de incompatibilitate a încetat. Prin urmare, în cazul lui Astrid Fodor, sancțiunea pentru incompatibilitate trebuia aplicată, conform articolului 26, alineat 3 din Legea 176/2010 (mai sus redat), până cel mai târziu pe 3 iulie 2017.

Florența – Violeta Jugănaru, avocata lui Astrid Fodor Florența – Violeta Jugănaru, avocata lui Astrid Fodor

”Părerea mea este că prefectul era obligat să țină cont de acest termen de prescriere. Dar și prefecții, decât să constate singuri, mai bine lasă instanța să facă acest lucru”, declară, pentru Turnul Sfatului, Florența – Violeta Jugănaru, avocatul din Pitești care o reprezintă pe Astrid Fodor.

Situație la indigo

Încă nu s-a stabilit un termen în procesul pentru anularea ordinului pe care prefectul Adela Muntean l-a emis pentru încetarea mandatului de primar al lui Astrid Fodor înainte de termen. Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu în ziua de 10 iulie 2019 și, în mod normal, ar trebui soluționat definitiv în 30 de zile. Practica judiciară, arată avocatul lui Astrid Fodor, a demonstrat că acest termen – care este unul mai mult de recomandare – nu poate fi respectat, deoarece durează până când părțile implicate (în acest caz Astrid Fodor și, respectiv, Instituția Prefectului și prefectul Sibiului) depun toate actele necesare în fața instanței. Cu toate acestea, dosarul se va finaliza însă mai rapid decât altele din zona contenciosului-administrativ.

Dar Florența – Violeta Jugănaru, avocatul care o reprezintă pe Astrid Fodor, tocmai a mai câștigat un proces ”la indigo”: în 27 mai 2019, Emilian Dragnea, prefectul de Argeș, a emis un ordin de încetare a mandatului lui Iulian Miu, primarul din comuna Ungheni (jud. Argeș). Motivul invocat de prefectul de Argeș: în perioada 2008 – 2012, în calitate de primar al comunei Ungheni, Miu a fost și membru al consiliului de administrație al școlii gimnaziale din localitate. În acest caz, ANI a fost sesizată aproape doi ani mai târziu (mai precis în octombrie 2014), iar raportul de incompatibilitate emis pe numele primarului din Ungheni a rămas definitiv printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție din noiembrie 2018. Primarul al cărui mandat a fost încheiat înainte de termen prin ordin de prefect a cerut anularea acestui ordin secției de contecios-adminstrativ al Tribunalului Argeș. Iar instanța s-a pronunțat definitiv asupra acestei situații similare cu cea a primarului Astrid Fodor în ziua de 11 iulie 2019. ”Tribunalul va reține că incompatibilitatea reclamantului (adică a primarului din Ungheni -n.r.) a încetat anterior sesizării ANI, motiv pentru care va constatat incidente dispozițiile art. 26, alin. 3, teza a II-a, potrivit cărora în această ipoteză sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de trei ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate. (...) Ca atare se va reține că răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară a reclamantului nu mai poate fi angajată dacă au trecut mai mult de trei ani de la data încetării cauzei de incompatibilitate, intervenind în acest sens și prescripția răspunderii disciplinare”, se arată în sentința civilă a Tribunalului Argeș. Care sentință anulează ordinul de prefect prin care a fost încheiat, înainte de termen, mandatul unui primar.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Ciufulici

Acum 4 ani

Cu siguranta secretara de la Rosia, din familia Bovidae, trebuie sa-si dea demisia dupa o asa gafa si tentativa de mazilire la ordin politic.
Raspunde

Ridichie Iglesias

Acum 4 ani

Cred ca ar castiga orasul daca nici una din babele astea nu ar fi la conducere !
Raspunde

Andrei

Acum 4 ani

A dat-o doamna din Rosia cu muci-n fasole!!!! Si nu e singura gafa.....mai are ea multe asemenea ineptii....ptr unele va mai trebui sa si plateasca! Cat despre revenirea Primarului Fodor la munca.....nu-i nici un castig...important e sa nu mai prinda un mandat
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 4 ani

decizia va apartine TRIBUNALULUI judecatorii oricum nu stiu sa numere numa salariul sau pensia
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

adi

Acum 4 ani

Inca nu va e clar ca psd-ului nu-i pasa deloc de legi??? Doar interesele conteaza, chiar daca asta ar insemna ignorarea sau incalcarea legilor..
Raspunde

jenant

Acum 4 ani

propun sa promovam o lege ca ziaristii sa scrie despre ce au invatat. pe mione nu ma lasa nimeni sa operez daca n-am facut medicina. Ca nu inteleg de ce un fotbalist care a muncit 20 de ani poate fi criticat de un impiedicat care nu poate tine mingea sau racheta in mana, de ce un jurist care a invatat 20 de ani poate fi contestat de un ziarist care n-a vazut motivatia judecatorilor sau codul penal nici la coperta, sau un ziarist care n-a purtat fusta se pricepe la lungimi.
Raspunde

afro

Acum 4 ani

dar pentru POPA VIRGIL cum stam cu matematica? inteb si eu, nu dau cu parul
Raspunde

electoratul pacalit

Acum 4 ani

Lasati-o sa revina, sa-si termine mandatul. Altul nu mai vede! Lasati-o sa se retraga din activitate cu torte, pe cai mari!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus