X
PSD trif (7)

Trif ales șef peste PSD Sibiu. Arcaș nu a prins nici măcar un loc de vicepreședinte

Fără niciun contracandidat, Bogdan Trif a câștigat sâmbătă alegerile pentru șefia PSD Sibiu. Singurul om care a încercat să-i pună o piedică a fost aspru sancționat de colegi. Senatorul Viorel Arcaș a candidat pentru o poziție de vicepreședinte în cadrul organizației județene, însă a picat la vot. Arcaș a fost candidatul deasupra căruia s-a tras linie, și asta în condițiile în care numărul de poziții de vicepreședinți a fost generos: nu mai puțin de 17. ”A vrut să facă un joc la alegeri. Ar fi candidat, dar nu avea suficientă susținere. A văzut asta și a încercat să amâne alegerile, însă n-a reușit. A renunțat să mai candideze pentru funcția de președinte, însă a mers pentru cea de vicepreședinte. Și aici a încercat să facă jocuri și a băgat pe listă mai mulți candidați din Mediaș, pentru a bloca o parte din primari. Jocul s- a întors împotriva lui și n-a mai ieșit la vot”, ne-au declarat surse din cadrul organizației.

Nici senatorul Nicolae Avram nu a avut alegeri ușoare. Avram a fost ales vicepreședinte, însă la limită, fiind votat de 105 colegi. Cu acest număr de voturi a prins ultima poziție de vicepreședinte.

”Nu face Trif ce făcea Cindrea”

Alegerile din PSD Sibiu au fost privite de mulți social-democrați cu multă neîncredere. Unul dintre aceștia este primarul din Cârța, Cristian Magheru. El nici nu a participat la eveniment. ”Nu m-am dus pentru că le stricam evenimentul. Le ziceam ce v-am zis și vouă de atâta timp, dar le spuneam în față. Au fost consilieri, a fost viceprimarul, dar eu nu m-am dus. În primul rând, e rușinos să nu ai măcar doi candidați. Vă jur că dacă mergeam, aș fi candidat. Nu se poate ca partidul ăsta să nu aibă doi candidați. Chiar dacă mă băteau și mă băteau rău, tot candidam. Dar asta nu e numai la noi, la PSD, am văzut că e o modă și la alții. E tot din complexul nostru, la români dacă ai candidat împotriva cuiva te-ai pus rău cu el. Nu e ca la tenis, jucăm, m-ai bătut, ne dăm mâna și mergem la o bere”, a declarat primarul pentru Turnul Sfatului.

Întrebat de target-ul care va fi propus pentru organizație în perspectiva alegerilor prezidențiale, Magheru spune că este nerealist. ”E imposibil să scoți acum în Sibiu 20% la alegerile prezidențiale. Nu e momentul. În primul rând, nu face Trif ce făcea Cindrea în campanie. Omul ăla lua județul și mergea din casă în casă. Am avut și eu odată un contracandidat care tot așa, a mers la fiecare om în casă. Chiar și la ăia de care era 100% că mă votau pe mine. Și a obținut toate voturile posibile. Așa trebuie să facem și noi, dar nu avem cu cine. După europarlamentare, a doua zi trebuia să predăm guvernarea și la următoarele alegeri ne dublam scorul. Să conducă PNL și USR un an doi, să vezi ce bun e iar PSD-ul. Să facă ei autostrăzi. Legat de asta, vă spun eu că nimeni în țara asta nu mai poate face autostrăzi, pentru că nu au cu cine. Eu aș propune la licitație să ceară pe lângă mașini, cifre de afaceri și altele, inclusiv listă nominală cu muncitorii pe care îi au angajați. Pentru că vă spun eu că nu au. Asta e problema în România. Eu nu am pe cine să iau să lucreze o zi în grădină. Nu mai e problemă de bani. Nu mai există. Asta e problema”, a mai spus primarul din Cârța.

PSD va merge cu Dăncilă la prezidențiale

În cadrul conferinței de presă, noul președinte al PSD Sibiu a spus că organizația a semnat o rezoluție pentru susținerea Vioricăi Dăncilă la viitoarele alegeri. ”Ne propunem la nivel național să câștigăm președinția României, sunt convins că doamna președintă Dăncilă Viorica va câștiga aceste alegeri. Sunt convins totodată că dânsa va reprezenta PSD în această bătălie, colegii mei au și votat o rezoluție în sensul acesta, o vom sprijini pentru această bătălie internă în partid. Cred că vom avea șansa de a obține un scor bun. Chiar și aici unde e foarte greu. Nu vreau să plec pe negativ niciodată”, a spus Trif.

Ulterior a explicat să el se referea la o competiție internă în cadrul PSD și că Dăncilă nu este încă oficial candidatul PSD la alegerile prezidențiale.

Totuși, voci din cadrul partidului spun că lucrurile sunt foarte clare. ”Viorica Dăncilă va candida la alegerile prezidențiale. Ea vrea, oamenii din jurul ei o încurajează, vom vedea ce va ieși din asta. PSD se va salva dacă vor preda guvernarea după alegerile prezidențiale. Dacă PNL și USR vor guverna măcar un an, vom avea o șansă. Dar nici ei nu cred că vor să intre, pentru că s-au mai fript o dată”, spun sursele din cadrul organizației. În mare, este același discurs asumat de primarul din Cârța.

Dăncilă, complimente pentru sibieni

Vizibil deranjată de cei 15-20 de sibieni care au așteptat-o la Centrul Cultural Ion Besoiu, Viorica Dăncilă a vorbit mult despre protestele din oraș la adresa PSD. Totuși, premierul a ținut să vorbească frumos despre sibieni. ”Eu știu că aici la Sibiu sunt oameni pașnici, oameni care preferă dialogul, sunt oameni pe care îi apreciez foarte mult. Cred că aceste manifestări nu fac cinste județului respectiv. În momentul în care au o solicitare, atunci când cred că ceva nu merge bine sau cred că pot aduce în atenția guvernului, întotdeauna am dat dovadă de deschidere, iar un dialog poate fi constructiv. Dacă ceva îi lipsește acestei țări este consensul și dialogul”, a declarat Dăncilă în cadrul unei conferințe de presă după alegerile din cadrul PSD Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    MILITARU GHEORGHE

    MINUNE!. Si totusi a castigat GREU acest Dancila in varianta masculina de Sibiu!.La asa partid,asa candidati unici,asa castigatori. Ei castiga mereu,NOI pierdem mereu.C-asai in tenis!.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Liviu

    PSD ca de altfel intotdeauna s-a comportat precum un partid de mafioti, fix in cot si-au aratat interesul fata de tara sau oameni. Puterea cu orice pret si combinatiile.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    alba neagra

    PSD joaca alba neagra cu Romania din 90… crime in strada cu mineri, delapidat statul, vandut combinate la fier vechi, imprumuturi de miliarde, distrugerea poporului roman, cu alte cuvinte… de cand conduc astia romania merge tot in jos in jos in jos.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Zumz

    Ce paradox: PSD-ul sa mearga intr-un centru cultural! Sper ca l-ati dezinfectat bine dupa sueta asta a lor. Cat despre Trif, e bine ca a ramas el: umorul Sibiului ar fi fost mai sarac fara o asemenea caricatura.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact