X
4e3543c0-816e-4e68-b0b3-19d3f89b0950

ACTUALIZARE Tânărul aproape omorât în bătaie într-un restaurant nu a depus plângere. Agresorii sunt sub control judiciar

Cei trei bătăuși care în urmă cu aproximativ o lună de zile aproape au omorât un tânăr în bătaie, în incinta unui fast-food de pe Milea, au fost prinși de Poliție. Aceștia sunt cercetați pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, deși au fost filmați cum își lasă victima într-o baltă de sânge în urma unor lovituri extreme. Totul pentru că cel bătut refuză să depună plângere la Poliție, probabil de frică.

Actualizare. Față de persoanele în cauză, procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, transmite IPJ Sibiu.

Știre inițială. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu informează marți că la data de 22 iulie, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, polițiștii  Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut trei persoane.

”Este vorba despre trei sibieni cu vârsta de 23, 26, respectiv 31 de ani, care, în seara zilei de 28 iunie, în jurul orei 23,30, în incinta unui local de alimentație publică din municipiul Sibiu, pe fondul unor conflicte mai vechi, l-ar fi agresat pe un alt sibian, prin acțiunile lor tulburând ordinea și liniștea publică”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Cei trei au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Polițiștii sibieni s-au autosesizat și-i cercetează pe autorii extrem de violenți pentru tulburarea liniștii publice, fără plângere aceștia nefiind cercetați pentru actele de violență.

305849b4-3774-4230-a01b-237444ededb8

Reamintim că un tânăr a fost preluat de salvatorii SAJ Sibiu dintr-o baltă de sânge, după ce a fost bătut până la inconștiență de trei bărbați. Camerele de supraveghere au filmat totul. Tânărul servea masa la un fast-food de pe bulevardul Vasile Milea, atunci când a fost asaltat lovit cu bestialitate.

Potrivit martorilor, întregul incident ar fi avut loc în jurul orei 23:30. Tânărul ar fi fost lăsat de agresori plin de sânge și în stare de inconștiență. La fața locului s-au prezentat un echipaj al Secției 1 de Poliție, un echipaj al IPJ și un echipaj al Poliției Locale. Până la sosirea acestora, bătăușii însă au dispărut.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

15 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Voltaire

      Pentru cei care nu au înțeles comentariul de mai sus, corect este “își servea masa”.
      Când aveți musafiri se spune „servește-te”, și nu „servește”. Gazda este cea care servește iar musafirul este cel care este servit.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    filip

    Oare pentru tentativa de crima trebuie ca victima sa faca plangere? Azi-maine astia din Politie si Procuratura o sa ceara ca victima sa depuna plangere si in cazul unei crime!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      scena9

      are dreptate “filip” – unde tráim si ín ce an ?
      Fapta este faptá – egal dacá depune sau nu plángere.
      Punct.
      Chiar dacá primeste bani sau alte materiale de la fáptasi, VICTIMA poate sá-si tot retragá plángerea.
      FAPTA RÁMÁNE FAPTÁ ÍN TOATE COMUNITATEA EUROPEANÁ

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Miky

    Legislatia nu mai corespunde problemelor cu care se confrunta societatea ….mai ales in privinta clanurilor de romi care sufoca Romania!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Atroce

    Atrocitatile astea se comit in toate tarile unde sub oamenii sunt lasati la voia intamplarii…in romania, tiganii, in franta arabii si africanii, in sua negrii si mexicanii…etc etc.
    Sa le multumit globalistilor in toata splendoarea lor, ca ne distrug cu politicile lor imbecile… lumea decade.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    N

    Aceasta este si cauza pentru care ia amploare violenta si infractionalitatea.De ce autoritatile nu se sesizeaza din oficiu daca exista probe?N

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Valentin

    Dupa cum stim precis acel fast-food, avea facuta o evaluare de risc ….aprobata de IPJ Sibiu, avea oare buton de panica sau firma de paza care sa intervina? Deoarece mentionez patrulele de ordine publica nu pot fii peste tot in oras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact