X
sursa: Facebook - Asociația Forumul Solidarității Sociale a Pensionarilor

Ce poate face un pensionar în Sibiu? „La banii noștri nici nu putem visa la așa ceva”

Când nu scot nepoții în parc sau merg la piață cu autobuzul, pensionarii nu fac nimic toată ziua. Cam aceasta este impresia generală în oraș. Am vrut să vedem ce activități există în Sibiu și oportunități li se oferă pensionarilor noștri, după o viață de muncă. Asociația Forumul Solidarității Sociale a Pensionarilor din Sibiu, spre exemplu, organizează activități recreative și excursii pentru pensionari. La clubul de zi sunt pregătite activități recreative și ore de sport, pentru cei mai activi. În afara acestei asociații activitățile sunt puține, iar majoritatea pensionarilor își petrec timpul prin parcuri, pe bănci.

Îmbătrânim, un proces natural, iar omul este singura ființă socială. Asta ar presupune că ne gândim și la un viitor singur, încercând într-un fel sau altul să ne pregătim o pensie liniștită. Indiferent de modul în care ajungem să se petrecem anii finali de viață, rămânem ființe sociale și avem nevoie de interacțiune cu alte persoane care ne pot împărtăși problemele și care să le înțeleagă. Sprijinul familiei este poate cel mai important, dar fiecare are nevoie de relaxare alături de prieteni.

Am cules câteva dintre asociațiile și centrele în care vârstnicii își pot petrece timpul împreună și pot să ia parte la mai multe activități recreative sau pot inclusiv să meargă în excursii organizate.

Asociația Forumul Solidarității Sociale a Pensionarilor din Sibiu

sursa: Facebook - Asociația Forumul Solidarității Sociale a Pensionarilor

sursa: Facebook – Asociația Forumul Solidarității Sociale a Pensionarilor

Asociația Forumul Solidarității Sociale a Pensionarilor din Sibiu este o organizație care activează de zece ani. Sediul asociației este pe strada Andrei Șaguna numărul 21, unde se strâng membrii clubului în cadrul mai multor activități. Acestea variază, se organizează întâlniri cu doctori, polițiști și alte personalități cu care își doresc să discute. Marți și joi dimineața se organizează ore de gimnastică, iar în general activitățile au scop recreativ. Clubul de zi este deschis de la ora 9:00 și își închide porțile la ora 16:00. Cotizația este de 2 lei pe lună și include numai participarea la evenimentele organizate la clubul de zi. Excursiile și serile festive, precum Crăciunul sau Revelionul, sunt plătite de către fiecare membru în parte. Opt voluntari se ocupă de cei aproximativ 300 de membri.

„Îi lăsăm pe ei să aleagă ce activitate își doresc, noi doar executăm. Miercuri am fost cu ei la Călimănești”, spune prim-vicepreședintele organizației.

Clubul Vârstnicilor

club varstnici 2

În Sibiu, Clubul Vârstnicilor este deschis pe strada Ocnei și pe strada Alba Iulia, unde membrii sunt invitați să participe la activități de recreere. Programul se încheie la ora 17:00, iar până atunci pensionarii se pot bucura de activități precum rummy, șah, table sau jocuri cu cărți. În urmă cu patru ani, în acest club erau 10 – 12 membri care participau regulat la activități. Angajații acestor centre nu au putut răspunde reporterului Turnul Sfatului în legătură cu activitatea actuală a cluburilor.

„Eu nu știu de nici un club”, spune vehement un vârstnic pe care l-am întâlnit chiar în apropierea acestui club de zi.

Basilica Travel

sursa: Facebook - Basilica Travel Sibiu

sursa: Facebook – Basilica Travel Sibiu

Basilica Travel oferă pelerinaje și circuite culturale, atât destinații externe cât și interne. În Israel sunt oferite peste 20 de excursii, iar unele sunt organizate de patru ori pe lună. Cea mai ieftină excursie este de 450 de euro de persoană pentru patru zile, iar cea mai scumpă excursie este 1.080 de euro de persoană pentru 11 zile. Grecia este pe locul doi, prețurile variază între 255 și 695 de euro, iar prin restul Europei prețurile sunt aproximativ 600 de euro. Ofertele din 2020 de pe teritoriul României încep de la 35 lei și ajung până la 765 de lei. Majoritatea excursiilor sunt pregătite în jurul marilor sărbători ortodoxe. Toate acestea sunt adresate unui public religios, vizând tururi în jurul mânăstirilor și a marilor puncte religioase.

„Degeaba se organizează excursii, majoritatea sunt scumpe iar la pensiile noastre nici nu putem visa la așa ceva”, spune un pensionar.

Pensionarii din Sibiu nu sunt foarte implicați în viața socială, majoritatea își petrec timpul pe bănci în parcuri sau în zona centrală. Cei care au nepoți își ocupă timpul cu asta, acasă sau în aer liber alături de copii. „Activități sunt, știu că se organizează dar nu merg. Eu am nepoței, nu mă plictisesc”, spune o femeie în vârstă, pe care am găsit-o stând în parc pe bancă.

Biserica Azilului din Sibiu

biserica azilului (21) (Copy)

La Biserica Azilului din Sibiu situația este mult mai tristă. Medicul Săcelean Vasile, directorul azilului, a încercat organizarea de serate cu muzică, teatru și alte activități dedicate pacienților lui. Azilul se preocupă de bătrâni în stare gravă, care au nevoie de îngrijire permanentă iar ei se ridică cu greu din pat.

„Ce să mai fac cu ei? Am avut evenimente, copii la colindat, piese de teatru sau concerte, mai ales din străinătate, dar nu am putut să aduc mulți participanți. Majoritatea nu se pot ridica din pat. Eu nu știu de cluburi, nu am auzit de astfel de activități”, explică directorul.

Organizația de Pensionari

sursa: informateca

sursa: informateca

La nivelul Organizației Municipale PSD Sibiu funcționează Organizația de Pensionari, parte integrantă a organizației principale, din care fac parte 461 de membri din municipiul Sibiu. Sunt organizate excursii la obiective turistice din țară, în special mănăstiri, muzee, teatre,  pensionarilor asigurându-li-se transportul și masa. Aceste excursii sunt dedicate în special membrilor, dar au participat și alte persoane vârstnice. Funcționează un club de șah care se reunește în fiecare joi, la sediul PSD Sibiu. Acest club este deschis, de asemenea, tuturor seniorilor, nu doar membrilor noștri. Pe perioada sezonului estival activitățile acestui club sunt temporar suspendate.

În fiecare toamnă, mai exact în luna noiembrie, Organizația Municipală PSD Sibiu desfășoară evenimentul ”Nunta de Aur” dedicat cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie. Pentru acest eveniment care constă într-o rugăciune de mulțumire desfășurată la Biserica ”Trei Stejari”, urmată de o ceremonie de premiere și o masă festivă. Cuplurile care au împlinit sau care au depășit 50 de ani de căsătorie sunt așteptate să se înscrie, indiferent de simpatia lor politică, ori apartenența etnică sau religioasă. Membrii sunt încurajați să participe la toate activitățile organizației, mai ales la cele dedicate copiilor. În special doamnele au luat parte la evenimentele pe care organizația noastră le-a desfășurat cu ocazia debutului anului școlar, de 1 iunie, de Paști sau de Crăciun pentru copiii defavorizați.

„Membrii Organizației de Pensionari a PSD Sibiu se întrunesc periodic în ședințe la sediul PSD Sibiu, unde dezbat diferite probleme stringente pentru categoria de vârstă din care fac parte. Doleanțele lor sunt transmise mai departe, către forurile superioare ale partidului”, spun reprezentații PSD Sibiu

Cu toate că Sibiul nu duce lipsă de cluburi dedicate vârstnicilor, se pare că promovarea lor este aproape inexistentă. Asta pentru că majoritatea bătrânilor întrebați dacă știu de ele, ne-au mărturisit fie că nu au auzit de astfel de locuri.

sursa foto principal: Facebook – Asociația Forumul Solidarității Sociale a Pensionarilor

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    O sugestie....

    Va puteti angaja in Primarie, sunt mai multe cazuri si nu trebuie sa faceti altceva decat sa socializati si sa cumulati pensia cu salariul. Este doar o sugestie nefericitaz pentru ca primaria angajeaza exclusiv incompetenti.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact