X
Bagel cu salam si cheddar 2

Micile afaceri. Sibianul care a adus conceptul de bagels în oraș: „Îmi place gătitul ca activitate socială”

Se servesc sub forma unor papanași puțin mai mari, fierți apoi copți, dulci sau sărați, pe post de mic dejun sau brunch. Se numesc bagels iar în țara noastră au ajuns recent. La Sibiu, Ciprian Popa este cel care a adus conceptul pe Calea Dumbrăvii și pe zi ce trece este tot mai cunoscut.

Ciprian Popa are 34 de ani și a absolvit Facultatea de Drept. Și-a dorit să deschidă ceva în orașul său natal, iar atunci când a descoperit că nișa unui loc pentru mic dejun și brunch nu este acoperită cum se cuvine în orașul nostru, nu a mai stat pe gânduri. Așa a apărut localul Bufet, în cadrul căruia se pregătesc singurii bagels din Sibiu.

„Sibiul a fost și va rămâne prima opțiune, fiind orașul meu natal, locul unde mă simt cel mai bine. Cred că nișa unui loc pentru mic dejun și brunch nu este încă acoperită în Sibiu. Oamenii încep încet să își creeze un obicei de a lua micul dejun în oraș”, spune Ciprian.

La noi în oraș, conceptul este de-abia acum descoperit treptat. Sibienii încep să descopere bagelșii, de altfel o noutate și pe plan național. Feedbackul pozitiv al prietenilor noștri care consumă regulat bagels le stârnește curiozitatea și celor din jur care mai apoi ne trec pragul sau comandă delicioasele noastre sandwichuri”, explică tânărul.

49407191_947931435411880_2207681140821590016_n

O afacere de 20.000 de euro

Ciprian a fost nevoit să investească în mare parte în locație. Din fericire însă, afaceristul sibian s-a bucurat și de susținerea celor din jur. „Investiția, în cea mai mare parte, a fost folosită pentru reamenajarea spațiului de pe Calea Dumbrăvii nr. 31, dar și tehnologizarea unității. La un calcul sumar a fost nevoie de aproximativ 20.000 euro, multă muncă și suportul familiei și al prietenilor”, spune acesta.

De ce bagels pentru micul dejun sau brunch? A găsit ideea în social media și i-a plăcut, s-a gândit că s-ar potrivi perfect în Sibiu, așa că a trecut la treabă.

„Dimineața este de fiecare dată un nou început de care depinde mare parte din restul zilei. Am vrut să creez un loc cald, unde oamenii să își înceapă ziua cu zâmbetul pe buze. Provenind din social media, ideea de bagel s-a potrivit perfect. A urmat o perioada când în fiecare excursie în afara țării căutam să încerc diferite sortimente de bagels pe care mai apoi să le adaptez în meniul Bufetului”, spune Ciprian.

67112410_1075039639367725_9001839178505256960_o

El gătește foarte rar, deși îi face mare plăcere. La Bufet se ocupă de această parte colegul său Teodor, „un tip tânăr și vesel, care vă va întâmpina mereu cu un zâmbet”.

„Cel mai mult timp îmi ocupă activitățile legate de logistică. În week-end-uri, când uneori participăm la diferite evenimente, încercăm să inovăm meniul în funcție de anotimp sau event. Atunci, de cele mai multe ori, îmi satisfac plăcerea de a găti și servi bagels. Îmi place gătitul ca activitate socială. De multe ori, serile mă prind alături de familie și prieteni încercând să transformăm ingrediente proaspete în preparate mai mult sau mai puțin complicate, dar care întotdeauna ne adună în jurul aceleiași mese”, explică Ciprian.

52602528_974476286090728_2842619212889849856_o

Preparate diverse, din cele mai proaspete ingrediente

Cel mai important lucru la Bufet este ca toate preparatele să aibă „ingrediente proaspete și de calitate”. Apoi, desigur, vedeta este chifla.

„Chifla bagelului este inovația, fiind mai întâi fiartă, apoi coaptă în cuptor. Acest proces face miezul dens, cu o textură aparte, fragedă, cu coaja puțin crocantă. Acoperit cu semințe de susan, bagelul e complet”, spune Ciprian.

În ceea ce privește meniul, acesta cuprinde la momentul actual opt tipuri de bagels. „Am încercat să diversificăm meniul Bufetului oferind atât bagels vegetarieni cu hummus, cât și cu pește, cu salam, brânză cheddar, mozzarela, cu feta, pesto, avocado sau pastramă. Meniul e compus din opt bagels, care pot fi cumpărați individual sau într-un bagel box cu 4 bucăți”, arată Ciprian.

Acum se pregătește să adauge în meniu câteva ingrediente locale de sezon. Bufet poate fi găsit pe Calea Dumbrăvii nr. 31, dar și online pe pagina oficială de Facebook.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact