Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Premieră pe piața muncii din Sibiul: Salariul mediu brut a depășit 5000 de lei

Premieră pe piața muncii din Sibiul: Salariul mediu brut a depășit 5000 de lei

În premieră pentru piața muncii din sudul Transilvaniei, salariul mediu brut a depășit în Sibiu 5000 de lei, mai mult decât oricare alt județ învecinat.

Conform specialiștilor Direcției Regionale de Statistică Alba, care au centralizat datele din economie din toate județele care compun Regiunea Centru, sibienii au cel mai mare salariu.

”În luna aprilie 2019, câştigul salarial mediu brut (calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune) a fost de 4740  lei, reprezentând 92,9% din caştigul salarial mediu brut la nivel national ( 5105 lei ), în creştere faţă de luna anterioară cu 3,5% şi cu 20,1% față de luna corespunz[toare din anul anterior. Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu (5021 lei), iar cel mai mic în Harghita (3909 lei). Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu brut lunar a înregistrat creşteri în 5 din cele 6 judeţe ale Regiunii Centru, astfel: Covasna (+5,3%), Mureş (+5,2%), Sibiu (+2,2%),  Harghita (+1,3%), Braşov (+0,2%) și a scăzut în Alba (-0,5%).”, explică specialiștii Direcției Regionale de Statistică Alba.

tabel 2

Cât privește salariul mediu net, valoarea cea mai mare a fost în judeţul Sibiu (3052 lei), iar cea mai mică în judeţul Harghita (2410 lei).

”Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu net a înregistrat creşteri în toate judeţele Regiunii Centru, după cum urmează: Covasna (+5,2%), Mureş (+4,8%), Sibiu (+2,4%), Harghita (+1,4%), Braşov (+0,6%) și Alba (+0,3%),  Comparativ cu luna corespunzătoare din anul anterior, câştigul salarial mediu lunar net a crescut în toate judeţele, astfel: Covasna (+20,5%), Harghita (+15,6%), Alba (+15,1%), Mureş (+13,3%), Braşov (+10,8%), Sibiu (+5,2%).”, mai arată reprezentanții Direcției Regionale de Statistică. tabel 1

Nu în ultimul rând, aceștia specific faptul că indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, pentru luna aprilie 2019 faţă de luna precedentă a fost 103,21%, iar faţă de luna corespunzătoare din 2018 de 108,91%.

tabel 3

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

7 comentarii

Ciuma Interlopă

Acum 4 ani

Foarte bine, abia are PSD-ul mai multi bani sa mituiasca pensionarii ca sa mai apuce niste mandate.
Raspunde

Anonymus

Acum 4 ani

aiurea, sunt foarte multi care castiga minimul sau aproape minimul pe economie sau impus (la cei cu studii superioare). dar daca iei cel mai mare si cel mai mic si faci media aritmetica atunci iasa cum spuneti voi...
Raspunde

unu

Acum 4 ani

Sibiu, orasul contrastelor, al extremelor. Sunt enorm de multi muncitori care traiesc cu 500 ron dupa ce-si platesc ratele, fortati sa munceasca suplimentar in weekend pt a putea trai decent! Imi e scarba cu maghernita sibiana, o cocina de oras! Ce-au construit sasii e lux pe langa cum arata orasul in prezent.
Raspunde

dan

Acum 4 ani

media a fost facuta dupa castig, nu dupa salariul negociat, deci au fost incluse si orele suplimentare
Raspunde

bla bla bla

Acum 4 ani

Propaganda mincinoasa si ieftina. De unde pana unde 5.000 lei brut? De aia sunt peste 8 milioane de romani plecati (si pleaca in continuare).....de frica megasalariilor si condiotiilor oferite de psd si restul clasei politice. Miroase a propaganda belicoasa stil latrina 3.
Raspunde

dan

Acum 4 ani

5000 brut = 2800 net. Din 2800 scazi bonurile de masa si ramai cu 2500 de lei. Si mai sunt bugetarii care trag media bine de tot in sus.
Raspunde

cetatean

Acum 4 ani

minciuni
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus