X
tigaie picanta d&g

Restaurant la margine de drum. Ca acasă, adică mult, nu-i totdeauna îndeajuns, dar e un început

Cum vii dinspre Mediaș către Sibiu, de cum ieși din Șeica Mare, după o curbă dublă, prima la stânga, și încă o întoarcere de volan la dreapta ajungi în dreptul D&G, o benzinărie cu parcare largă, magazin, dușuri și un restaurant la parter, cu sală de nunți și camere de cazare la etaj. Și cu un loc de joacă în spatele clădirii.

Să tot fie vreo trei ani de când trec pe lângă benzinăria lui David și a Gabrielei (bănuiesc și eu că de la aceste prenume vine D&G), loc care din afară arată decent, dar la care n-am oprit defel pe motiv că nu îmi era foame. Asta până sâmbăta ce tocmai s-a scurs, când pe o vreme câinească am intrat în restaurantul benzinăriei, pentru a mă așeza chiar lângă masa la care doi polițiști își savurau pauza de masă de la dat amenzi pentru depășirea limitei legale.

Restaurantul e surprinzător de primitor dată fiind alăturarea cu benzinăria. Și cu o atmosferă surprinzător de caldă, având în vedere că e ”despărțit” de doar două goluri în perete de magazinul de la care poți cumpăra de la ștergătoare de parbriz, la uleiuri, aditivi ori gumă de mestecat. Cu siguranță, contribuie la această atmosferă multele flori naturale care înconjoară cele mai bine de zece mese și perdelele lungi de la ferestre, însoțite de draperii. Totul e curat, chiar dacă – cel puțin la sosirea noastră – traficul de persoane prin restaurant este destul de ridicat.

Erau vreo cinci mese cu mai bine de 25 de clienți la desantul nostru la D&G. Cei doi ospătari aflați pe tură s-au mișcat extrem de rapid și amabil, cu mult peste media restaurantelor din Sibiu, unde adeseori tinereii angajați temporar pur și simplu uită de ce sunt pe acolo. Locul de la ieșirea din Șeica Mare este popas atât pentru corturarii ce își umplu farfurii cu mici, dar și pentru șoferi care coboară din Mercedes îmbrăcați în Ralph Lauren, alături de soții ”prețioase”.

Din meniu îți dai seama că ai oprit într-un loc în care să te saturi, nu să descoperi abordări noi ori gusturi locale. Căci meniul de la D&G este chiar amplu, preparatele românești și cele italiene dominând multele pagini. Bucătarul a gândit totul ”clasic”, în sensul că pornești de la preparate pentru mic dejun (omlete și ochiuri), după care treci de supe și ciorbe (fasole, legume, văcuță, burtă), specialități (porc, strachină, tigaie picantă, piept de pui umplut, mușchi sibian) și te rătăcești printre tot felul de alte feluri de ”mușchiuleț”, escalop, evident și ciolan, dar și mămăligă cu brânză, mititei ori sărmăluțe. Oferta din meniu continuă și cu pește (doradă, șalău, păstrăv), dar și cu paste, pizza, tot felul de salate și trei deserturi. Cele ”clasice” – clătite, înghețată, papanași.

Ciorbă de burtă, la D&G

Ciorbă de burtă, la D&G

Am început cu o ciorbă de burtă. Imediat adusă la masă într-o farfurie ”tradițională” umplută până aproape la refuz și la temperatura numai potrivită. Ca termen de comparație pentru adepții acestei ciorbe, cea de la D&G e departe de ceea ce poți mânca la KonTiki ori la Prima. Era multă, multă ciorbă, dar gustul avea ușor de suferit. O amăreală ca o urmă de sos de pește domina farfuria, iar gustul acela ușor amărui nu s-a lăsat învins nici de smântână, nici de sosul de usturoi și nici măcar de oțet. A nu se înțelege că era de nemâncat, dar ciorba de burtă de la D&G nu ar putea fi pusă ca ”piesă de rezistență” a locului.

Tigaie picantă de pui, cu cartofi auri și un ardei copt, restaurant D&G

Tigaie picantă de pui, cu cartofi auri și un ardei copt, restaurant D&G

La felul principal, am comandat o tigaie picantă de pui, cu cartofi aurii și ardei copt. Adusă extrem de rapid după ciorbă, la temperatura potrivită și într-o prezentare care a ocupat mai bine de un sfert de masă. Ca și la ciorbă, și felul principal e mult. Doar că asta nu e de ajuns, căci gustul e cel care contează în final. Puiul gătit cu vinete, ciuperci, usturoi, ardei iute și alte verdețuri, pur și simplu era inundat de un sos uleios. Gust bun, picant cât trebuie, dar mult prea mult ulei.
Cartofii, în schimb, sper că erau din Șeica Mare, căci chiar aveau un gust bun și aromat. La fel ca și pâinea foarte gustoasă, proaspătă. Și dacă tot am adus vorba de produse de-ale locului, merită amintit și faptul că, deși în Șeica Mare este chiar și o asociație a crescătorilor de tot felul de animale, restaurantul de lângă sat oferă clienților smântână cumpărată ”la găletușă” din tot felul de supermarketuri.

Una peste alta, D&G a fost restaurantul unde m-am săturat decent. Iar pentru asta am plătit 55 de lei: 32 de lei pentru tigaia picantă, 13 lei pentru ciorba de burtă, șase lei pentru sticla de apă de trei sferturi și restul de mărunțiș pentru pâine, smântănă și ardei iute.

B&B (Boarta&Buia)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Muc the little

    In Grecia, la poalele Meteorei, nu e mai stralucit. Dovada ca si la altii se practica vârtos dictonul ” da-I sa mearga! ”
    In plus aici la Seica cred ca nu stai cu ochii atintiti pe masina lasata afara fiindca alte 752 de vehicole “zumzaie ” in parcare. Daca mai punem in balanta si preturile facem un lejer 1 la 0 fata de fratii cu “nas subtire”…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dd

    ati observat mirosul puternic de canalizare din zona? oare unde isi deverseaza locatia canalizarea de la atatia clienti, in special cand sunt nunti, botezuri, etc? Sper ca nu in raul Visa…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mircea

    Da. Am fost acolo la un botez, vara. Nu se putea sta afara pe terasa de la murosul puternic de rahat. Nu as mai merge acolo, nu aș suporta sa mănânc cu mirusul acela în nas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Cronică de restaurant
  • Contact