Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Corpul de control al Ministerului Educației vine să inspecteze școlile. Când încep verificările în Sibiu

Corpul de control al Ministerului Educației vine să inspecteze școlile. Când încep verificările în Sibiu

Școlile din întreaga țară vor fi inspectate de experți din corpul de control al minnistrului Educației Naționale. Aceștia vor să identifice de ce tinerii abandonează școala, dar și cum pot fi îmbunătățite rezultatele școlare.

Inspecțiile în școli ar fi trebuit să înceapă deja de pe data de 1 august, iar acestea vor dura până la sfârșitul lunii, potrivit reprezentanților Ministerului Educației Naționale. Este vorba despre o inspecție tematică, dublată de o analiză de risc, privind evoluția situației școlare a elevilor din învățământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2015-2016, până la susținerea Evaluării Naționale, din anul școlar 2018 - 2019.

În județul Sibiu, inspectiile vor începe de luni, 12 august.

Astfel, în următoarea perioadă, experţii din Corpul de control al ministrului Educației Naționale vor analiza situația școlară a elevilor promovați, corigenți, repetenți, cu situație școlară neîncheiată și transferați în cadrul metodologic, în anii școlari selectați, la nivelul unităţilor de învăţământ din toată țara.

Obiectivele acestei inspecții/analize de risc sunt identificarea grupurilor defavorizate de elevi aflați în risc de abandon școlar, prevenirea excluziunii școlare, precum și reducerea/remedierea erorilor din documentele școlare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

3 comentarii

un pedagog de scoala ... de cartier

Acum 4 ani

Dar anul scolar cand incepe?
Raspunde

EU

Acum 4 ani

Școala începe pe data de 9 septembrie 2019.Astăzi s-a făcut anunțul în acest sens.
Raspunde

un curios

Acum 4 ani

Poate vom afla cati elevi studiaza limba chineza. Ca inspector scolar pentru aceasta limba avem
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus