X
strada pamant noroi (4) (Copy)

Alte proceduri: opt străzi de pământ din Sibiu au fost contracte pentru modernizare în timp record

În doar două luni și câteva zile, reprezentanții administrației locale au reușit să și lanseze licitația, să și analizeze documentațiile și să și semneze contractul pentru modernizarea a opt străzi din oraș. Explicațiile: licitația a fost organizată pe alte proceduri și a mai fost și un pic de șansă.

Opt străzi de pământ din cartierele Turnișor și Gușterița urmează să intre în modernizare, ca urmare a semnării contractului de execuție. Respectivul contract a fost atribuit celor de la SC Geiger Transilvania SRL, are o valoare de 13,31 de milioane de lei și un termen de realizare a lucrărilor de 12 luni de la emiterea ordinului de începere.
Lucrările presupun reabilitarea drumului și a trotuarelor, modernizarea rețelelor de apă şi canalizare după caz, a iluminatului public și a rețelei de telecomunicații pe toate cele opt străzi, arată reprezentanții Primăriei Sibiu. Potrivit lor, primele străzi care vor intra în lucrări sunt Mozaicului, Bradului și Varului. Restul străzilor care vor fi modernizate sunt Neppendorf, Granitului și tronsonul al doilea al străzii Zăvoi (toate din cartierul Turnișor), respectiv Macazului și Viilor, din Gușterița.

Cât de repede?

Procedura de atribuire a contractului de lucrări mai sus amintit a fost lansată în ziua de 13 iunie 2019. Firmele interesate de acest contract au avut termen-limită pentru depunerea ofertelor până cel mai târziu în 22 iulie 2019. Mai apoi, analiza documentațiilor depuse și a eventualelor clarificări a fost finalizată în nici trei săptămâni, astfel încât luni, 12 august, a fost anunțată semnarea contractului cu cei de la Geiger.

Spre comparație, pentru contractul de reparații capitale de străzi în Broscărie (zona de blocuri cuprinsă între străzile Henri Coandă și Oțelarilor), contractul a fost lansat pe 5 martie 2019. Termenul de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru ziua de 1 aprilie 2019, iar contractul de execuție a fost semnat după mai bine de trei luni, cu SC Ceconi SRL, din Satu Mare.

De ce?

Explicația pentru care procedurile s-au derulat atât de repede stă în regulile după care s-a desfășurat licitația. Deoarece finanțatorul acestor lucrări este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (care a acordat un împrumut de 15 milioane de euro pentru reabilitarea străzilor de pământ din oraș), licitația s-a desfășurat conform procedurilor acestei bănci și nu în baza legislației naționale (lege 98/2016 privind achizițiile publice). Or, procedurile BERD prevăd – spre exemplu – termene mult mai scurte în care ofertanții să poată răspundă la clarificările autorităților contractuale.

O altă diferență între procedurile BERD și cele impuse de legislația românească este cea a modului în care sunt analizate ofertele depuse pentru câștigarea unui contract. Spre exemplu, conform legislației românești, documentele ofertelor sunt deschise și analizate pe etape: mai întâi este analizat documentul unic de achiziție european (DUAE), apoi oferta tehnică, apoi oferta financiară. Și după fiecare astfel de etapă, dacă este cazul – și adesea este cazul – sunt solicitate clarificări ofertanților care, în anumite situații, au și câte 15 zile termen să răspundă la astfel de solicitări. Care solicitări pot fi reluate în cazul unor neclarități. Mai mult, în cazul ofertelor financiare, de exemplu, și erorile materiale ușor de explicat au nevoie de noi clarificări și așa mai departe.

În cazul procedurilor BERD, singura ofertă deschisă separat este cea financiară. Iar solicitările de clarificări sunt transmise toate o dată și, de obicei, nu se mai repetă.

În fine, în cazul de față, contractul a fost atribuit atât de rapid și pentru că singura ofertă depusă a fost a celor de la Geiger (pentru contractul referitor la Broscărie, mai sus amintit, numărul ofertelor depuse a fost de trei).

Primele străzi de pământ din acest an

Cele 15 milioane de euro împrumutate de Primăria Sibiu în decembrie 2015 au drept destinație modernizarea străzilor de pământ din oraș. Deși acest program – care includea inițial 65 de străzi – trebuia finalizat inițial în 2018, termenul de implementare a fost prelungit.
Deocamdată, cele opt străzi mai sus amintite sunt primele care intră în lucrări anul acesta. Un al doilea pachet ar urma să fie licitat în vederea execuției în cursul acestei toamne.

Foto: arhiva TS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nelu

    O mică paranteză, In cartierul Gusterita Strada Gorunului nu a fost total modernizată ci doar partial.Din cei 625 de metri au fost doar 475 de metri au fost Reabilitati…….

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cosmin

    Bine ca faceți in Tiglari toată mahalaua aia unde nu se plătesc impozite și de strada Poiana Sibiului nu mai pomenește nimeni nimic. Alo Primăria?! Suntem atâtea familii care merg pe o strada care arată mai rău ca in evul mediu!!!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un cetatean nemultumit!

    In timp record?I-as intreba pe domnii de la Primarie ce procedura “record” aplica pentru parcarea(SINGURA NEREPARATA!) de pe Siretului!De OPT(!!) ani ne mint, ne promit si ne amagesc ca pe niste idioti!La inceput ne-au ironizat,apoi ne-au spus ca o repara apoi sa asteptam sa treaca SUMMIT-ul iar acum ca nici macar nu este in planurile lor!Oare noi suntem cetateni de rang inferior?Cat ne veti mai minti si amagi domnule inginer Palade,domnule director Ratiu,doamna viceprimar?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact