În județul Sibiu s-au înregistrat mai multe nașteri în primul semestru al anului 2019 decât decese. În rândul județelor din regiunea Centru, acest raport mai este întâlnit doar în județul Brașov.
Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, luna în care s-au înregistrat cele mai multe nașteri în județul Sibiu a fost mai. Medicii sibieni au asistat la nașterea a 512 copii. În total, în perioada ianuarie – iunie 2019 în județul Sibiu au fost înregistrate 2.636 de nașteri, cu zece mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. La acest capitol, dintre județele învecinate, cea mai bună situație e în județul Brașov – 3.622 de nașteri. În întreaga țară, în prima jumătate de an s-au născut 134.712 copii. În primul semestru din 2018 în România au fost înregistrate 128.999 de nașteri.
Aceleași statistici arată că numărul actelor de deces s-a apropiat de 136.000 în prima jumătate a anului la nivel național, cele mai multe înregistrându-se în București (13.504), urmat de județele Prahova și Iași, cu peste 5.000 de cazuri. Dintre județele învecinate Sibiului, cele mai multe decese au fost în Argeș – 4.032. În Argeș este și cel mai mare decalaj dintre numărul de nașteri și cel de decese. Județul Sibiu este pe locul al treilea în Regiunea Centru în ceea ce privește numărul de decese (2.537) în prima jumătate a anului, fiind depășit de județele Mureș și Brașov.
Din graficul de mai jos reiese că județele Sibiu și Brașov sunt singurele din regiunea Centru în care se înregistrează cele mai multe nașteri în raport cu numărul de decese. Acest lucru este confirmat și de diretorul Direcției județene de Evidență a Populației Sibiu, Florin-Ioan Munteanu:
„La noi lunar se întâmplă asta – cifra nașterilor este un pic mai mare decât cifra persoanelor care decedează în același interval de timp. Trendul acesta e de ceva vreme la noi în Sibiu și asta e motivat de următoarele chestiuni: avem centrul de la Polisano, unde se întâmplă destul de multe nașteri din zona județului Sibiu – ar fi o primă explicație. Și condițiile de la Spitalul Județean de la secția unde au loc nașterile probabil atrag la fel cetățeni din județele limitrofe nouă – Vâlcea, parcă și Brașov și Alba. Sunt persoane care sunt domiciliate acolo, iar actul medical se întâmplă la nivelul județului nostru. Nu intuiesc altceva – m-aș bucura dacă speranța de viață în județul SIbiu este mai mare decât în alte județe”.
Statisticile celor de la Sănătate Publică arată că starea de sănătate a sibienilor nu este perfectă, însă este mai bună decât a locuitorilor din alte județe sau decât media pe țară.
Potrivit Direcției județene de Evidență a Populației Sibiu, în anul 2018 au fost înregistrate un număr de 13.208 acte de stare civilă, dintre care acte de naștere – 5.456, iar acte de deces – 4.946.
Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim
Dorin Paraian
L-a cat de usor sant de agatat sibiencele nici nu ma mira. Decat sa nai bani deloc ati e m-ai greu..
@Dorin Paraian
Vrei sa pari spiritual,analfabetule?
mama leone
Din poza nelipsitul Buratino care inveseleste copiii, dar face mamicile sa scoata bano din portofel…
unu
Oltencele, nu sibiencele. Oltencelor le place viata!