X
WhatsApp Image 2019-08-14 at 23.31.37

Zbor anulat fără explicații pe Aeroportul Sibiu. ”Îmi pierd job-ul”

Pasagerii zborului Sibiu-Basel, care trebuiau să plece la ora 19:50 de pe Aeroportul Internațional Sibiu, au fost dați jos fără explicații din avion iar cursa a fost anulată.

Evenimentul vine după ce toți pasagerii au stat aproape două ore în aeronavă, așteptând decolarea în zadar. Frustrarea este și mai mare întrucât nimeni nu comunică cu pasagerii și nimeni nu știe ce urmează să se întâmple. Mulți se tem că-și vor petrece noaptea în aeroport.

”De la ora 19:20, de cand s-a închis poarta, ne duc cu vorba fără să ne ofere nici o informație. Reprezentații companiei pur și simplu ne ignoră. Menționez că ne-au îmbarcat și ne-au ținut două ore în avion, ca apoi să ne debarce fără nici o explicație”, a declarat pentru Turnul Sfatului Alina S., unul dintre pasagerii dezamăgiți.

”Aeronava ar fi avut o defecțiune tehnică și din acest motiv au renunțat să efectueze zborul. Cineva a spus, inițial, că vor aduce o altă aeronavă care va pleca în seara aceasta spre Basel. Apoi au renunțat la idee pe motiv că ar ajunge prea târziu și că aeroportul de acolo oricum va fi închis. Unii pasageri au solicitat apoi o cazare în zonă și reluarea zborului mține dimineață, dar au fost refuzați fără prea multe argumente”, spune un alt pasager.

WhatsApp Image 2019-08-14 at 23.31.22

”Nu a ieșit nimeni din partea companiei să ne spună ceva clar. Ne mint pe fiecare în parte, cine merge să întrebe primește alt răpuns. Sunt oameni cu copii mici înăuntru și nu știu ce să facă”, a declarat un alt pasager nemulțumit.

”Îmi pierd locul de muncă și nimeni nu vine să-mi spună în față de ce, ce s-a întâmplat. Am venit de la ora șase aici și nu mai putem sta, copilul nu mai rezistă. Așa e la noi… la români!”, spune o altă femeie care a dorit să nu-i fie publicat numele.

Reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu au anunțat pe pagina oficială că zborul a fost anulat, fără alte informații suplimentare.

În acest moment, în aeroport se află peste 170 de pasageri care ar fi trebuit să plece la Basel. Cursa este operată de compania ungară Wizz Air.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

16 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pasager pentru Basel

    Ce spuneti nu e adevărat.
    Ni s.au dat explicații. O problema tehnică la ceva generator.
    Ni s.a dat apa de către echipaj si căpitanul ne tot informa la fiecare 20 de minute.
    La bord am stat doar o oră.
    Cam umflați informațiile si mințiți.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Încă un român "fericit"

    Drepturile pasagerilor transportului aerian

    acă zborul se anulează, aveți dreptul la rambursare, redirecționare sau revenire la locul de plecare, precum și dreptul la asistență și despăgubiri. Compania aeriană vă datorează despăgubiri dacă ați fost informat în privința anulării cu mai puțin de 14 zile înainte de data planificată a zborului. Compania aeriană are obligația de a dovedi dacă și când v-a informat personal în acest sens. Dacă nu o face, contactați autoritatea națională pdf en pentru a primi asistență.

    https://europa.eu/youreurope/citizens/travel/passenger-rights/air/index_ro.htm

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    zod

    Recomand airhelp.com
    Legat de ce zice doamna, cu “asa e la noi, la romani” … Nu, asa e cu low costurile, peste tot.
    Eu sunt mulțumit de wizz, am zburat mult cu ei și nu am patit-o, dar la low costuri probabilitatea sa se întâmple mizerii dintr-astea e întotdeauna mai mare.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    realistul

    Asta e! PSD-ul e de vina! Asta e mostenirea lui Dragnea! (Ha, ha, chiar credeati ca vorbesc serios? Dar sunteti obisnuiti sa dati vina pt. orice pe PSD).

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un pasager

    In data de 12 august 5 pasageri nu au putut urca in avion, desi aveau bilete cumparate in avans dar cu 24 de ore inainte de zbor nu au putut face check-inul online. De ce?! Ptr ca compania Wizz air vanduse mai multe bilete decat locuri… Raspunsul reprezentantilor Wizzair a fost”Compania trebuie sa se asigure ca nu are pierderi”. Acesti 5 oameni care nu au putut urca in avion au trebuit sa inopteze pe cheltuiala lor in Sibiu ca a 2-a zi compania le-a oferit locuri in zborul de Cluj-Hahn plus trasportul Sb- Cj.
    Zborul a fost pe ruta Sibiu -Frankfurt Hahn

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ana

    Cum pot spune ca pasagerii au plecat cu aeronava dimineata?????Noi nu am plecat si cunosc cel putin 10 persoane din aceeasi aeronava care nu am decolat in dimineata asta!!!Cine a plecat????Ne-au ignorat total!!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    OS

    Acelasi avion a plecat la Memmingen in dimineata asta la 8.30, normal cu alti pasageri nu cei care au stat aseara in aeroport. Ceea ce vreau sa spun este ca daca avionul avea probleme mari, nu pleca imediat dimineata. Noi am schimbat biletele pentru zborul de duminica la Memmingen.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      tot un realist

      Va spun eu! Numai PSD-ul e de vina pt. tot ce se intmpla in tara. De la zborurile low-cost pana la crimele si violurile de la Caracal….

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    @realist
    Eu observ ca vouă pesedistilor vi se pare ca dam vina pe PSD pt orice, când de fapt dam vina pe ei doar pt anumite lucruri. Vouă vi se pare ca “pt orice” pentru ca acele anumite lucruri de care e vinovat PSD sunt multe și importante. Oricum, nu aveți nici un pic de rușine, este? Sa va asociați cu partidul ciuma, dușmanul oricărui om cu bun simt.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact