X
autocar fc hermannstadt

Plecare în masă de la FC Hermannstadt: încă două persoane și-au anunțat retragerea, iar pagina de Facebook a fost ștearsă

Plecarea fostului președinte al clubului FC Hermannstadt, Teodor Birț, și a team-managerului Marius Lungu nu au fost ultimele. Ieri și azi și-au anunțat demisia încă două persoane din cadrul clubului. Este vorba despre Vasile Armenean, oficial al echipei, dar și Ovidiu Boica, ofițerul de presă. Între timp, pe Facebook a fost creată o nouă pagină dedicată clubului sibian.

Pe pagina veche de Facebook a FC Hermannstadt – care ulterior a fost ștearsă – au apărut mesaje destinate celor doi la doar câteva ore diferență unul de celălalt.

,,Vasile Armenean, unul dintre cei mai sufletiști și mai implicați oameni din fotbalul sibian în ultimii 30 de ani, cu o vastă experiență la nivelul organizării competițiilor, a decis să renunțe la activitatea avută în cadrul AFC Hermannstadt. Armenean și-a dedicat întreaga carieră fotbalului sibian, atât ca jucător, cât și ca oficial al mai multor echipe din municipiul nostru”, a transmis clubul în mediul online.

De asemenea, a fost lăsat și un mesaj pentru Ovidiu Boica:

,,Recunoscut prin profesionalistul său și modul în care a gestionat relațiile cu reprezentanții și instituțiile din mass-media locală și națională, având în spate peste 25 de ani de carieră în presă, Ovidiu Boica renunță la funcția de ofițer de presă al clubului AFC Hermannstadt odată cu cei alături de care a lucrat în ultimele sezoane, Teodor Birț, Marius Lungu și Vasilică Armenean”.

Costel Enache, antrenorul celor de la FC Hermannstadt, a anunțat însă că va rămâne la club. Acesta a explicat pentru TS situația după câteva zile de neclarități în cadrul formației sibiene.

Oficial, Enache rămâne la FC Hermannstadt. ”Plecarea lui Birț și a lui Lungu nu au legătură”

fotbal fc hermannstadt iuliu muresan (1)

Dacă pentru primii plecați s-au găsit deja variante pentru a fi înlocuiți – în locul lui Birț a fost numit Iuliu Mureșan, directorul executiv al clubului, iar în locul lui Lungu – Dănuț Perjă, nu se știe ce se va întâmpla cu posturile lăsate libere acum de Armenean și Boica.

Mai multe surse susțin că șirul plecărilor de la FC Hermannstadt nu s-a terminat și că vor mai urma și alții. Între timp, suporterii sunt încă nedumeriți de ceea ce se întâmplă în spatele ușilor clubului. Aceste modificări din cadrul staffului nu au fost clar motivate până acum și încă se așteaptă declarații oficiale de la următoarea conferință de presă, anunțată pentru mâine, 21 august, la ora 13:30.

Între timp, pe Facebook a fost creată o nouă pagină cu denumirea „FC Hermannstadt”, însă nu este clar dacă aceasta va fi una oficială a clubului sau nu. În ultima psotare se anunță că „Se pare ca Administratorii paginii de facebook FC Hermannstadt au sters pagina Clubului odata cu parasirea clubului !. Incepand de azi aceasta pagina este noua pagina oficiala!!!”, pagina neavând însă alte informații sigure.

pagina fc hermannstadt noua

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

18 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vivi Dragan

    O sa ramana la club doar primarita Fodor si alti meaveniti din Cluj si Moldova.Eu sincer il sfatuiesc pe Muresan sa isi ia bpdyguard cum a avut la Cluj nu de alta sa nu pateasca si el ca Zamfir. Nu de alta dar daca ii va da afara cum se aude pe Beza,Dalbea,Dandea,Dumitriu si Blanaru nu cred ca va pleca din Sibiu fara sa fie tamponat. In alta ordine de idei pentru cine face primarita stadion ? Pentru o echipa care nu are nici un sibian? Cred ca daca doamna primar nu ia nici o masura acest club este mort. Nu imi vine sa cred aceasta lipsa de reactie a doamnei primar in conditile in care o mare parte don bugetul clubului este asigurata de Primaria Sibiu fie direct fie prin societatile care lucreaza pentru aceasta. Sastim si noi cum isi permit doi din sponsori sa dea afara toti sibieni care fie au infintat acest club fie si-au rupt picioarele pentru aceasta echipa. Si sa nu il uit pe Tatar care a ajutat de doua ori ca o echipa din SIBIU sa promoveze din liga 4 in liga 1 si care urmeaza sa fie dat afara de un clujean si un moldovean.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Un negru

      Mai urmeaza sa ne indemni sa aruncam cu banane in negri… ca sunt negri, si nu sunt sibieni. Tu de fapt ce vrei? Echipa de sibieni sau echipa care sa faca performanta? Vrei sa jucam cu jucatori de liga a 2-a si a 3-a doar pentru ca au promovat echipa pana aici? N-are nici un sens ce spui, daca vrem performanta trebuie jucatori de calitate. Daca nu exista jucatori sibieni de calitate, asta ce inseamna, ca nu avem dreptul sa avem echipa in liga 1?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Leonard

    Dalbea mai are un pic și merge cu bastonul la anii care-i are …
    Cât despre Blănaru, Dumitriu , Dandea
    Să fim serioși. Nu au rupt gura târgului…
    Sunt de acord cu plecarea lor de la echipă… Dacă se vrea o echipă de play off atunci să avem una de Playoff…
    Dacă vrei să joci în Playiut atunci păstrează-i în echipă pe acești jucători…
    Nu poți să trăiești în trecut…
    Eugen Beza trebuie să rămână la echipă…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Jon

    Nu se poate ca seful pietelor sa ajunga conducator de club. Hai sa fim seriosi. Daca se vrea ca acest club sa mai reziste in viitor ,avem nevoie de manageri profesionisti. Hai ca e de bine… Curatenie generala si poate avem un viitor

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Iooo

    “Aceste modificări din cadrul staffului nu au fost clar motivate până acum și încă se așteaptă declarații oficiale de la următoarea conferință de presă, anunțată pentru mâine, 21 august, la ora 13:30.”
    Vasile Armenean zis si Vasile portbagaj va zice ceva!? Toata lumea stie de ce au plecat acesti oportunisti ai fotbalului sibian, numai voi asteptati conferinta de presa.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vivi Dragan

    Mai tineti minte meciul VOINTA SIBIU -CFR CLUJ sau cum acest mare conducator numit Muresan a mintit un jucator pe nume Maftei si la lasat fara 100000 de euro? Deci un asemenea personaj vreti sa conduca clubul ? De ce credeti ca au dat afara toti sibienii ? E mai greu sa iti tragi comisioane de la localnici decat de la straini.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vivi Dragan

    Daca tot nu le placea de fosti conducatori trebuia sa aduca un conducator care nu are antecedente ca acest Muresan un om care a mintit jucatori bagand un club in insolventa. Var placea sa munciti si cand ar trebui sa luati salarul sa vi se spuna ca societatea e in insolventa si nu mai vedeti nici un ban ? Daca tot ar fi vrut un conducator foarte bun ar fi trebuit sa il aduca pe Mihai Stoica un om nascut in Sibiu si care nu a vorbit de rau niciodata echipele din orasul in care s-a nascut si cat a fost la Steaua nu a furat cu arbitri echipele din Sibiu cum a facut acest Muresan.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    kokos

    Incep sa ma enerveze toti astia care ii plang pe birt si pe ceilalti care au plecat de la club.Inainte sa-l tot plangeti pe birt , aflati ca marele conducator birt a lasat dezastru la echipa , sunt datorii de vreo 3 milioane de euro catre jucatori , firma de paza , chirii neplatite la stadioanele din Pitesti si Tg. Mures. In afara de birt , nu cred ca pe ceilalti I-a dat cineva afara , au fost influentati de el ca sa plece si ei. Si faza cu stergerea paginii de facebook a CLUBULUI de catre persoana care o administra e cea mai mare bataie de joc la adresa suporterilor .Era pagina CLUBULUI , nu pagina personala a persoanei respective. Este un proverb : razbunarea e arma prostului , se potriveste perfect in acest caz. Asa ca mai usor cu lamentarile de genul “nu mai sunt sibieni la echipa” etc. Decat sibieni de genul birt , mai bine clujeni , moldoveni si altii care se pricep la fotbal si care sa reuseasca sa salveze clubul acesta adus la marginea prapastiei de catre “marele conducator sibian” birt.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Iooo

      Corect comentariul tau!
      Din fericire doar unul se agita pe aici si le plange “raposatilor”, nu stiu daca sau ce legatura are cu ei. Cine cunoaste fenomenul cu siguranta ii cunoaste pe acesti domni si profesionalismul lor.
      Ca sa iti dai seama cat de bun manager este Birt, arunci o privire in Obor.
      Daca aruncam o privire in echipa, observam ca doar Tsoumou a rezistat dintre jucatorii straini adusi la echipa sezonul trecut. In rest, acesti diletanti, au adus doar petarde care nu s-au remarcat cu nimic.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    B.Utoru

    Primul lucru care ar trebui schimbat este numele echipei. Cui îi place numele de acum – Hitlerstadt? Chiar nu v-ați săturat să- tot pupați în cur pe sași? Sau a devenit obișnuință, după 8 secole de slugi?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Johnny Cash

      Loaza, Hermannstadt e denumirea veche a orasului (din 1366 cand a fost localitatea recunoscuta ca oras), Sibiu se numeste din 1918 incoace. N-are nicio treaba cu pupatu’n fund al sasilor. Comentariul tau avea sens daca se numea echipa FC Berlin sau FC Muenchen etc ….

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Eu, sibianul

      Nu vreti voi sa va vedeti de pupat in cur, in continuare, la turcaleti si fanarioti? Voisunteti si acum slugi, dar la psd…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact