X
Studenti erasmus (3)

Elevi din Sibiu și Vâlcea, invitați la ULBS să afle cum e viața de student. Școli de vară cu bugete de zeci de mii de euro

Banca Mondială finanțează cu 150 de milioane de euro proiecte care au ca scop prevenirea abandonului școlar în România. Finanțare a primit și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care va organiza, începând cu această vară, 12 școli de vară pentru elevi pentru ca aceștia să se familiarizeze cu viața de student. Acest lucru îi va ajuta pe tineri să-și aleagă corect facultatea pe care vor s-o urmeze, astfel încât să nu renunțe la studii după primul an.

Potrivit unui comunicat de presă al ULBS, aproape 500 de elevi din țară – din care 390 aflați în situație de risc – vor avea oportunitatea de a se familiariza cu mediul academic universitar și să beneficieze de consiliere în dezvoltarea timpurie a competențelor și abilităților necesare pentru o bună integrare în mediul academic și reducerea riscului de abandon școlar, în cadrul proiectului derulat de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, numit Bridge Summer School.

Proiectul se derulează în perioada mai 2019 – mai 2022. Pe parcursul celor 3 ani de implementare vor fi organizate 12 Școli de vară. Fiecare program de vară de tip punte va avea o durată de două săptămâni, va reuni un număr de 40 de elevi și se va desfășura în trimestrul III al fiecărui an (lunile iulie-septembrie). Pentru anul 2019 vor fi organizate două Școli de vară în paralel, în intervalul 26 august – 8 septembrie, urmând ca în 2020 să fie organizate 4, iar în 2021 alte 6 Școli de vară.

„Conform ghidului proiectului, participanții sunt aleși din rândul elevilor din zone defavorizate, cu situații materiale dificile și care prezintă risc de abandon școlar. La cele doua școli de vară care încep acum s-au ales elevi din jud. Sibiu și Vâlcea. Dat fiind timpul scurt de organizare au fost contactate licee unde aveam contacte și cunoșteam situațiile. Aria de selecția a elevilor va fi extinsă la următoarele evenimente”, a explicat pentru Turnul Sfatului Teodor Boantă, purtătorul de cuvânt al ULBS.

Pe parcursul celor 2 săptămâni, elevii vor fi cazați în căminele universității, vor servi masa la cantină și vor participa la ateliere și activități variate, ce se vor desfășura în locații dintre cele mai diverse și interesante, de la laboratoare specifice fiecărui atelier propus, până la acțiuni în aer liber. Toate cheltuielile sunt acoperite de proiect, fiecare școală de vară având alocată suma de 20.000 euro.

„Activitățile și atelierele, special gândite pentru elevi, își propun să îi ajute pe aceștia să cunoască diversele profesii, să se dezvolte personal prin lucru în echipă și comunicare și să descopere felul în care își pot alege și construi cariera potrivită. Programul Școlii de vară este unul amplu, cu numeroase propuneri din partea fiecărei facultăți și nu vor lipsi activitățile sportive, serile distractive, vizitele de studiu și interacțiunea strânsă cu studenții voluntari”, au mai precizat reprezentanții universității sibiene.

La facultățile ULBS rata abandonului școlar variază între 1% la Științe Agricole și peste 30% la Științe Economice.

„Acest abandon e după sau în cursul anului I. Foarte mulți vin ori la sugestia părinților, ori a prietenilor, deși noi avem pe parcursul anului porți deschise, avem școală de vară cu elevi de liceu. Deci, nu vin în cunoștință de cauză. Și atunci se trezesc în fața unui șoc, șocul nepregătirii. Nu le place ceea ce fac și renunță”, a comentat fenomenul rectorul Ioan Bondrea într-un interviu pentru TS.

Milioane de lei pentru a reduce abandonul școlar în Sibiu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact