Sibianul Radu Szekely este propunerea unui ministru tehnocrat pentru portofoliul de la Ministerul Educației. El este expert în educație la Comisia Europeană și unul dintre fondatorii Școlii Finlandeze din Sibiu. Radu, fostul consilier al Ecaterinei Andronescu, propune un sistem de învățământ concentrat pe nevoile fiecărui copil și o libertate mai mare a profesorilor la clasă, similară cu sistemul educațional Finlandez.
Radu Szekely, în vârstă de 43 de ani, este co-fondator al Școlii Finlandeze din Sibiu și expert în educație la Comisia Europeană. A fost elev al Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu și apoi a absolvit Universitatea „Lucian Blaga". A fost profesor de engleză și limba română în oraș până în anul 2000. În 2003 a absolvit și cursurile Universității din Turku, Finlanda, și de atunci a continuat ascendența în cariera sa europeană în domeniul educației. Din 2006 este consultant în Comisia Europeană pentru Educație și Cultură, în prezent fiind și președintele Coaliției Naționale a Imigranților (Kamut) din Helsinki.
Sunteți co-fondator al școlii Finlandeze din Sibiu. Cum a apărut ideea și cum a decurs implementarea acestui sistem în Sibiu?
Radu Szekely: A fost un efort de echipă. De fapt nu a fost extrem de dificil, nu mai dificil decât orice alt început, decât orice altă afacere pe care o pornești în mediul privat. Am avut o idee și am pus-o în practică. A însemnat multă birocrație la început pentru obținerea autorizațiilor și ulterior a autorizării de funcționare, iar găsirea unui sediu potrivit nu a fost neapărat ușoară. Poate cel mai dificil aspect a fost, și rămâne în continuare, recrutarea cadrelor didactice: am pus accent foarte mare în recrutare pe vocație, pe capacitatea de a lucra cu copiii și nu cu manualul sau programa, pe abilitățile de adaptare la nevoile diverse ale celor școliți. În rest, cred că am avut norocul să construim pe un val de popularitate al modelului finlandez, care a fost foarte bine primit de publicul larg, dar și de autoritățile responsabile cu învățământul la nivel de județ. Cred că un aspect care ne-a facilitat colaborarea cu inspectoratul școlar a fost abordarea noastră pozitivă: am spus întotdeauna că nu dorim competiție, nu facem ceva pentru a pune sistemul public de învățământ într-o lumină proastă, ci dimpotrivă, ne-am bucura să fim plagiați de toată lumea, dacă cineva crede că merită.
Cât de diferită este școala finlandeză față de cea românească?
R.S.: Dacă ne gândim la obiective absolute, nu există diferențe: ambele au ca scop modelarea unor adulți autonomi care să contribuie la dezvoltarea societății. Este foarte diferită însă din multe puncte de vedere când vine vorba despre modul de lucru și modalitățile de organizare a învățării. Școala finlandeza se bazează pe o filosofie eminamente constructivistă, pe învățare experimentală, pe când școala românească funcționează, în mod tradițional, după metodologia behavioristă. Adică, în România, plecăm de la ideea că în anumite condiții date, toți elevii pot învăța la fel și vor dobândi o înțelegere identică, vor ajunge la un comportament care poate fi măsurat cu aceleași instrumente; deci învățare după calapod. Prin contrast, în Finlanda învățarea înseamnă o căutare a sensului unei experiențe, cunoașterea este construită de către elev, care dezvoltă propria lui înțelegere prin experiență, urmând ca apoi să aplice acea înțelegere în contexte similare sau să încerce aplicarea în contexte diferite. Deci, din punct de vedere al modului de dezvoltare a curriculum-ului și de proiectare a predării sunt diferențe fundamentale: în România ne concentrăm în continuare pe conținutul unic care urmează să fie învățat și pe influența mediului asupra procesului de învățare, pe când în Finlanda interesul este pe încercările elevului de a-și crea propria învățare pe baza unor experiențe în medii diferite. Și pe asta cred că trebuie pus accentul când se compară cele două sisteme. Se vorbește mult despre diferențe superficiale, cum ar fi durata orelor de curs sau dotarea claselor.
La ce școli avem noi, nu e scoasă din Star Wars școala finlandeză?
R.S.: Sigur, școlile finlandeze par extrem de bine echipate pentru a permite învățarea experiențială. Însă noi facem inevitabil o analiză dintr-o perspectivă sincronică, adică vedem situația acum. Dacă ne-am uita la începuturile reformei în învățământul finlandez, acum 40-50 de ani, am vedea că nici acolo școlile nu aveau dotări de ultima oră, dimpotrivă, se lucra în condiții de sărăcie mare în multe zone ale țării. Însă succesul a venit în primul rând prin crearea unei abordări unitare a modului de proiectare a învățării, susținută abia ulterior, odată cu creșterea economică, de diversificarea resurselor de învățare, pregătirea continuă a cadrelor didactice și descentralizarea învățământului pentru a permite concentrarea pe nevoile și resursele locale. Da, astăzi, după 40-50 de ani de modernizare continuă, școlile ar putea părea ca din Star Wars, dar vă asigur că așa par și pentru finlandezii în vârstă, care își aduc aminte foarte bine cum au învățat în clase încălzite la foc cu lemne, cu creta și tabla, cu un singur creion și un singur caiet, dar au avut în față oameni dedicați, cu vocație, care au înțeles nevoia de a se investi pe sine în educație pentru a ridica țara din criza în care se afla după plata daunelor de război către URSS în anii 60-70. Prin comparație, putem privi de acum în viitor și să ne imaginăm cum ar arăta o clasă într-o școală românească în 20-30 de ani. Nu se poate face schimbarea de pe o zi pe alta, dar trebuie început și mai ales susținut procesul de modernizare și nu prin eforturile unui minister îndepărtat, ci prin eforturile locale, ale comunității în care școala funcționează. Așa se ating visurile, nu așteptând soluții de departe.
Cât de bine cunoașteți realitatea școlii românești?
R.S.: Am lucrat în învățământul românesc câțiva ani înainte de a pleca în Finlanda, de la Școala 11 din Gușterița până la Liceul Carol I la seral. Am avut ocazia să lucrez cu mulți profesori din România care veneau în Finlanda la programe de specializare. În ultimii ani am colaborat cu mulți profesori din România la cursuri de formare. În ultimele luni am urmărit îndeaproape realitățile școlii și de la nivel de minister. Cred că am ajuns să cunosc foarte bine realitățile ei. Nu am neapărat aceeași viziune asupra cauzelor acestei realități, nu îmi place să arunc vina mereu pe un sistem și să uit că sistemul este făcut de oameni.
Sunteți membru de partid sau susținut politic? Cum o să vă realizați obiectivele fără politică în spate?
R.S.: Nu sunt membru al nici unui partid politic din România. Am orientările mele politice, evident, dar nu le-am lăsat niciodată să stea în calea unor obiective profesionale. Sunt de părere că, pentru a realiza niște lucruri majore, pentru a produce schimbare, este nevoie de compromis politic și de consens politic. Adică ar trebui să fim capabili să trecem peste un crez politic pentru a realiza un bine comun. Desigur, asta nu înseamnă că aș trece niciodată peste niște valori fundamentale și nici nu aș fi vreodată de acord cu un compromis la nivel profesional pentru a atinge un obiectiv politic. Cred că atâta vreme cât obiectivele mele ar fi în interesul marii majorități a societății, politica nu se va opune; și nu cred că educația se face la nivel de politică partinică, ci prin consens, deci nu văd o problemă.
Să ne așteptăm la o nouă reformă în educație? La câți miniștri au fost, cred că elevii și studenții s-au săturat de reforme...
R.S.: Nu îmi place cuvântul reformă. Educația este un domeniu dinamic, în care este nevoie permanent de o actualizare a strategiilor pentru a răspunde schimbărilor foarte rapide din societate. Deci trebuie să ne îmbunătățim continuu prestația ca sistem și ca om în acest sistem; nu se poate să ne oprim vreodată și să spunem că am ajuns la nivel maxim de performanță, totul merge strună, ajunge. De fapt, în momentul de față suntem departe de starea aceea. Este într-adevăr nevoie de niște strategii noi, care să redea învățământului românesc rolul de modelator al societății. Este nevoie de niște măsuri care să redea cadrelor didactice încrederea în sine, în faptul că ei sunt cei care formează toate celelalte profesii, sunt veriga cheie a societății. Și cred cu tărie că trebuie să readucem copilul în centrul educației, nu formal, pe hârtie, ci în orice moment în care se ia o decizie în educație, de la alocații bugetare la nivel național până la proiectarea unei lecții sau organizarea unei excursii, întrebarea trebuie să fie „cum afectează copilul, ce învață copilul din asta, cum îi este de folos în modelarea personalității?”. Asta ar fi abordarea mea și pentru a o susține ar fi multe măsuri de luat.
Care sunt modificările urgente care trebuie să apară în educație?
R.S.: Cum spuneam, ar fi multe modificări ce trebuie luate sub umbrela de care vorbeam mai devreme. Trebuie modificat în primul rând modelul de finanțare. Ne trebuie o finanțare de bază pentru fiecare școală, pe lângă finanțarea per elev, pentru a evita multe situații neplăcute care duc la disfuncționalități majore. Apoi trebuie întărită contribuția financiară a comunității, a autorităților locale, care cunosc mult mai bine nevoile și realitățile școlii. În același timp, ar trebui întărit substanțial rolul comunităților locale în luarea deciziilor la nivelul școlii, de la un mai mare cuvânt de spus în organizarea planului de învățământ până la vacantele școlare, programe care implică mediul de afaceri și ONG-urile, programe integrate de combatere a abandonului școlar etc.
O altă schimbare absolut necesară se referă la formarea inițială și continuă a profesorilor. Este foarte mult de spus despre acest aspect, dar vreau să menționez doar faptul că sunt zeci de universități care dau diplome de profesori unor tineri care nu au făcut o oră de practică efectivă la clasă sau sunt firme de apartament care dau diplome pe bandă rulantă, „prin participare indirectă”, unor oameni pe care îi interesează mai puțin calitatea actului didactic și mai mult dosarul de gradație de merit.
O a treia modificare, și mă opresc aici, se referă la autonomia la clasă a profesorului. Dacă vrem într-adevăr centrare pe elev, este absolut necesar să lăsăm cadrul didactic să facă acest lucru, să folosească ce resurse consideră adecvate pentru a personaliza învățarea, să-și stabilească propriul ritm pentru a atinge acele obiective de învățare stabilite la nivel de ciclu. Și, bineînțeles, sunt de părere că pe lângă această autonomie trebuie să le dăm și instrumentele să o folosească, inclusiv la nivel de competențe de proiectare a învățării într-un mod diferit de cel practicat acum.
Se mai gândește cineva în zilele noastre și la copii?
R.S.: Sigur că da, nu am nici o îndoială că sunt mulți oameni în sistem și în afara lui care se gândesc la copii. Este nedrept să spunem altceva. Dar, trebuie să recunoaștem, copiii nu sunt întotdeauna elementul principal în ecuație atunci când se iau decizii la nivel de sistem de învățământ sau la nivel de planificare a unei lecții. Cum spuneam mai devreme, ideal ar fi ca orice decizie, de la încuiatul unei clase pentru a proteja calculatoare până la decizia de a da sau nu bani de rechizite, orice decizie să fie bazată pe întrebarea „care este efectul asupra copilului ca individ supus procesului de învățare?”.
Cum a fost pentru dumneavoastră să vă formați în mijlocul școlii românești? Ați fost elev de 10?
R.S.: Sunt un produs al sistemului românesc de învățământ și nu am negat niciodată acest lucru, nici nu mi-a fost vreodată rușine. Am avut o învățătoare fenomenală, care cu 42 de copii în clasă a reușit să ne facă pe fiecare să învățam ceva: să citim, să scriem, să socotim și încă ceva ce ne plăcea fiecăruia. Am ieșit din ciclul primar cu dorința de a învăța și ăsta cred că a fost cel mai important lucru. Pe urmă am învățat cam ce am vrut și am ajuns să navighez prin materiile care nu îmi plăceau. Nu am fost elev de 10 decât la disciplinele care îmi plăceau, pentru care aveam o pasiune. Am fost un elev bun, chiar îmi plăcea să învăț, dar mai moderat acolo unde nu vedeam sensul sau nu descoperisem plăcerea materiei.
Este școala sibiană mai cu moț?
R.S.: Da. Gheorghe Lazăr, Daniil Popovici Barcianu, Zaharia Boiu, Petru Șpan, Nicolae Tărchilă, evident că școala sibiana a avut moțurile ei. Rămâne, cred, în continuare un etalon din multe puncte de vedere, chiar dacă în statisticile actuale, bazate pe indicatori vremelnici, nu e chiar prima.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Zaharia Boiu , Octavian Goga , Daniil Popovici Barcianu , ministerul Educatiei , Comisia Europeană , Lucian Blaga , Colegiului Naţional , Ministrul Mediului , Ecaterinei Andronescu , Liceul Carol , Gheorghe Lazăr , Școlii Finlandeze , Star Wars , Petru Span , Radu Szekely , Coaliției Naționale , Daniil Popovici Băncianu , Nicolae Tărchilă , Sibianul Radu Szekely
Vizualizari: 30480
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
MB
Acum 2 ore
Claudiu
Acum 2 ore
Liberal autentic
Acum 2 ore
Neli Oproiu
Acum 2 ore
Bobo