X
MARIA-MINEA1 (1)

Maria Minea este noul prefect de Sibiu

Maria Minea, secretarul comunei Loamneș, este noul prefect de Sibiu și urmează să fie instalată în funcție zilele următoare. Schimbarea prefectului de Sibiu a fost pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi și a fost validată, urmând a fi pusă în practică.

Articolul inițial:

Adela Muntean, prefectul județului Sibiu, va fi schimbată azi din funcție, susțin surse din cadrul Prefecturii Sibiu. În ședința de Guvern de astăzi, figurează la punctul 13 ”Proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi”, iar unul dintre prefecții ce urmează să fie schimbați este chiar cel de Sibu. ”La această oră nu știu nimic. În momentul în care va veni ceva oficial, atunci voi comenta asupra subiectului”, s-a limitat să spună prefectul încă în funcție, Adela Muntean.

În locul ei ar urma să fie numită Maria Minea, cea care ocupă acum funcția de secretar al comunei Loamneș. ”Sincer, nu știu nimic. Doamna Minea este în concediu în toată luna august, nici măcar nu am vorbit cu ea în ultima perioadă, știu că are niște probleme de sănătate cu un membru al familiei”, a declarat pentru Turnul Sfatului primarul comunei Loamneș, Maria Greavu. Schimbarea din funcție a prefectului de Sibiu a fost dorită de mai multă vreme de președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, acesta având o relație tensionată cu trimisul guvernului în teritoriu.

Maria Minea a fost secretar al municipiului Mediaș din 2009, până în iulie 2016, când a demisionat după alegerea în funcția de primar a lui Gheorghe Roman. Înainte de asta, Maria Minea a fost director al Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş.

Conform declarației de avere, are o casă de 120 mp în Mediaș, un autoturism Chevrolet Aveo din 2008, dar și un credit de 39.000 de lei la Banca Transilvania. Maria Minea nu a putut fi contactată până la redactarea acestei știri.

Despre numirea Mariei Minea în funcția de prefect s-a vorbit și în urmă cu doi ani. În presa din Mediaș sa vorbit atunci despre numirea ei în această funcție după demiterea lui Cristian Roman. Atunci a fost preferat Lucian Radu.

Sursa foto: Nova TV

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

32 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ochiu de la cucuvea

    Minea…………..interesant nume……….ah, da, uite ce zicea presa din Sibiu acum cativa ani :Nicolae Minea este oficial unul dintre cei doi noi administratori numiți joi la Transgaz. Acesta va ocupa funcția timp de patru ani, până în aprilie 2021. Poate e coincidență de nume, dar sună bine numele

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pazea vine esalonul 2

    ce bine ca scapam de incapabila de muntean. una din realizarile domniei sale a fost anul trecut in 11 iulie cand pe cod rosu de inundatii a deversat barajul de la gura raului. atunci mai multe zone si locuinte din sibiu si imprejurimi, au fost inundate. apropo trif, cand mergeai la brat cu ea prin hornbach erati pe bune? ca acum vad ca n-o mai suferi.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Dumi

      Vorbesti prostii monumentale!!! Nu prefectul face exploatarea barajului ! Nu s-au facut deversari din barajul de la Gura Raului! Ori minti cu nerusinare ori nu stii ce vorbesti!

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Relu Miclaus

    Vrem prefect un primar gospodar, destoinic si iubitor al neamului romanesc de la noi din Jina! Sa terminam cu sasismele si sa nu ii lasam sa ne vanda tara si sa ne desparta de fratii nostri romani de peste munti!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      scena 9

      Relu dragá
      vezi tu mái báiete de cas si telemea, de oi si miei, acolo sunteti ASI !

      Dar lasá mái báiete “sasismele” ín pace, cá doar nu-i frumos sá vorbesti astfel la Sibiu!

      Iar dacá vrei sá treci MUNTII – ai la alegere – spre SUD sau spre EST !
      Drum bun si sá nu ne mai vedem…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pe surse mediesenie

    E fosta secretara a orasului Medias, de pe vremea pdl-istilor transformati ulterior in liberali , Nu are nici o treaba cu :Nicolae Minea, doar coincidenta de nume! Cand so schimbat primarii la Medias, Actualul primar e unul venit nou(fata de cand era tanti secretara) si care acesta care o pornit din PSD( si o trecut pe la toti, psd, pdl, independent, …mai putin udmr-ul ca nui ungur) si acum e mare liberal. Atunci tanti nu o mai fost in gratiile acestui noul primar(poate ca stia prea multe), motiv pt care a trebuit sa plece ca sa lase locul la o duda **** semidocta, care e de atunci secretara municipiului Medias….si vb bancului….si de atunci toti isi cauta de lucru !!!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian

    Dar voi ce dzeu așteptați? Sa plece o imbecila si sa vina vreo isteață puse pe fapte mari? Se schimba doar numele si eventual fardurile… Rotirea cadrelor, vezi cazu caracal si alte sute. Si cand ma gandesc ca pana si in Sibiu 10 dintr-o suta de votanti prezenti la vot au pus stampila pe comuniști, realizez ca inca treaba e grava, astia sunt ca râia..

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Porfir Radauteanu

    Eu zic sa terminati cu pseudo-socialismul asta afisat. Cand o sa puneti in functii de genul oameni muncitori si calificati? Tanti Ioana care asigura curatenia unei scoli din Avrig cred ca ar fi cea mai calificata pt pozitie.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Asaniciodata

    Marele mister este : CINE le propune si pentru CE sunt propuse aceste persoane si CUM ajung la astfel de functii daca nu au pregătirea pe care legea o cere. Dar nu sunt mai tare mirată fata de MEDIOCRII Primăriei…ma refer la cvasiunsnimitatea funcționarilor dar si la consilieri care numai consilieri nu sunt…Vai de Sibiul nostru pe ce munti de prostie si ticalosenie fudulă a ajuns …nu mai spun de descreeratii care fac din Sibiu.piste de formula 1 de motocros, de trasee pentru toate autocarelele, cursele interjudetene …sper sa scăpăm de ăștia..prea simtim penele ..lor…sunt la fel decticalosi ca pesedistii

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    analugojana

    asta e rezerva de cadre… in locul lui dragnea bagat la brutarie, pentru a-i lua obiectul muncii marelui agent imobiliar, a fost facut senator, un cortorar… sa vezi cand va ajuge asta prefect… vom fi ca in ani 50, cand tiganii pusi primari, dadeau foc la arhive, sa nu mai stie nimeni ce datorii au, iar sarcinile de partid erau biblie… poporimea isi vedea de construirea socialimului si furatul din cap-uri….

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    CHE GUEVARA

    VORBA UNUI PSD-IST: ACEASTA FEMEIE VIITOR PREFECT AL JUDETULUI SIBIU NU ESTE GRASA
    ESTE UN PIC SUPRAPONDERALA NIMIC ALTCEVA.
    DECAT PSD-IST MAI BINE MORT!

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact