X
69580802_404928350136681_4520785939005440000_n

FOTO – Cununie la Prefectură. Se mărită Mina!

Noul prefect al județului, Maria Minea, a depus astăzi jurământul într-o ceremonie ce a semănat mai mult cu o cununie la primăria din Loamneș decât o numire într-o funcție publică.

Sala mare a Instituției Prefectului Sibiu a semănat astăzi cu un cămin cultural. Primii sosiți au fost invitații din partea ”miresei”, din zona Mediașului. De la fostul primar Neamțu, care și-a ras mustața, la diverse rude de grade mai apropiate sau nu. Ca la orice cununie, nu au lipsit doamnele îmbrăcate colorat, domnii în cămașă cu mânecă scurtă și buchetele cu flori. Unii au venit și cu copii, făcând clasica împărțeală: ”Mai dă-o la mine p-asta mică s-o țin!”.

WhatsApp Image 2019-08-23 at 12.52.14

În spate stăteau ”greii” pe linie de partid. Artizanii numirii în funcție. De la foști șefi, precum Claudia Simtion – pusă de PSD în fruntea Inspectoratului Școlar și plecată după ce precedentul șef a recâștigat funcția în instanță, viceprimarul din Ocna Sibiului – unde numai ieri ce ministru Trif a făcut mari promisiuni pe linie de partid, precum și actuali directori de instituții deconcentrate. Aceia care au avut ghinionul să nu fie plecați în concedii.

Ceremonia a întârziat vreo 20 de minute, așa că bărbații care apăreau aveau ocazia să se salute cu gesturi largi, ceva de genul: ”A venit vărul Ionel din Italia!”. Bineînțeles că și-au făcut poze unii altora, doar se aflau la Sibiu.

WhatsApp Image 2019-08-23 at 12.52.14 (3)

Toată atmosfera trăda senzația că stă să înceapă nunta, imediat cineva dă drumul la fum și pornește dansul, nu că un om primește o funcție în folosul și interesul cetățenilor. Într-o încăpere în spate oricum urma protocolul.

Când în sfârșit a sosit, doamna Maria Minea era însoțită spre ”altarul” marii funcții publice de un oficial de la București, al cărui nume nu merită menționat, și subprefectul Horațiu Marin, tânăra speranță a politicii sibiene care a schimbat mai multe secretare din județ decât un șef de multinațională.

69565159_696823507451821_1440318330685620224_n

A început muzica: Imnul de stat al României, în formulă completă, urmat de imnul Uniunii Europene. Patrioții doar la ”Deșteaptă-te române!” au ținut mâna la inimă. Apoi, care la orice eveniment de genul, părintele a susținut un deosebit ceremonial religios.

Pătrunsă de emoțiile clipei unice în viață, doamna prefect și-a făcut semnul crucii după jurământ și la ”Al fiului” a dat cu mâna peste Constituția României, trântind-o la pământ.

WhatsApp Image 2019-08-23 at 12.52.14 (1)

Alocuțiunea dumneaei a fost presărată de vorbe înălțătoare, cum ar fi: ”această minunată comunitate a Sibiului”, ”muncim umăr la umăr”, ”vrem binele județului” și, clasicul ”vom da tot ce avem mai bun” – pentru care fotbaliștii de la FC Hermannstadt au fost invidioși. Din când în când se mai poticnea și ofta plină de emoții. Totul s-a încheiat, cum altfel, cu apoteoticul: ”Doamne ajută!”.

Ca la majoritatea instituțiilor publice, la masă și dans au rămas doar membrii apropiați ai familiei și cumetriile.

69246650_532505790888934_7883482423940349952_n

Maria Minea este noul prefect de Sibiu

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

32 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion Ionescu

    Ma intristez cand vad ca Sibiul e tot mai mult o combinatie de tarani de pe satele din judet si olteni fara viitor la ei acasa. Amprenta acestor 2 categorii e vizibila nu doar din acest articol, e suficient sa faci o plimbare prin centru in timpul zilei.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Botezatu Ioan

    super tare articolul, foarte bine surprins penibilul eveniment. clona de la Sibiu a lui dancila si-a prefatat din start deosebita activitate, inainte chiar de cele”trei tururi de scrutin electorale” (sic) Traiasca partidul, traiasca natiunea, traiasca lupta de clasa, in rest, noi sa fim sanatosi…

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un cetatean

    Este peste putința de suportat ! Unii sunt pe luna iar noi am rămas in epoca Medievală ! De aici și diferența dintre occident și noi !!
    Penibil și jenant!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Eu

    Asta e nivelul PSD. Secretari……… Și gloata. Elit 00000000000……00000. Bravo trif, îti doresc ședere cat mai lunga ție și celor că ține că să scăpăm odată de prostie

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nicusor

    hahahaha!! râsu plânsu…Aolio, domnu Luca, cu ce i-ati gresit femeiii??? măăă, dar cine-i ca noi?? avem cea mai veorică prefectă din țară!!!

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Jean

    Un articol răutăcios, evident comandat, care pe langa faptul ca este cap, coada tendențios nu respectă nici un fel de deontologice jurnalistică.
    Ce este rau in faptul ca femeia si-a invitat rudele si apropiații?….ce este rau in faptul ca daca dai , în viața de putina sampanie nu trebuie sa-i uiti pe cei cu care ai băut apa?…….Se expune starea de fapt de parca pana acum am fi avut prefecți doar membrii ai academiei române iar tinutele
    La festivitatea de investire ar fi fost toate de covorul roșu. Eu zic sa fim in primul rand oameni si sa-i dam femeii creditul necesar pentru a-si exercita mandatul ….s-o judecăm după fapte nu după aparențe….o cunosc personal si ă lăsat ceva pe unde ă trecut.

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Justitiarul

    Sibiul adevarat… format doar din mafia transpartinica care isi bate joc de sibieni prim toate matracucele pe care le pune prin diferite functii politice. Politistul Sebu a cost seful Sipi(doi si in Stert) iar toate informatiile ajungeau prima data la Cindrea si apoi la seful politiei. Caracal este si in Sibiu

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    vai de ea inculta

    De vina suntem tot noi ca lasam idiotii sa-si bata joc de Sibiu. Grasa asta-i de-o idiotenie colosala, cine-o cunoaste stie ce vorbesc; un alt neam prost…

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Îl cunosc din copilărie pe Sebastian Șebu. Am fost vecin de scară cu familia lui(părinții și frații). Prin faptul că a fost prezent la instalarea prefectei el dovedește nivelul de cultură la care se află…Și când te gândești că tatăl său, Gheorghe Șebu, a fost protopop de Sibiu, iar în prezent este preot paroh la biserica de pe str. Ștefan Cel Mare…

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Shobo

    Excelent articol! Din imagini ne putem da seama ca la intonarea imnului Romaniei, nu al Uniunii Europene (precum zice autorul), toti “patriotii” sunt cu mana la pungutza (portofel), nicidecum la inima!

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Canaris

    De departe cel mai bun articol anul acesta !Bravo domnule ziarist! O adevarata provocare pentru restul colegilor. …Foarte bine surprins penibilul situației. ..Vai de noi populimea că multe am îndurat de la astia. …

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    carcotasul de serviciu

    Vai de noi! de-aia ne merge prost! in loc sa vedem ce va face, cum va face, noi radem de un articol de presa , de silueta si coafura doamnei. Ne meritam soarta! Radeti pana mai puteti!

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Canaris

    Mina noastra,fata fara noroc….Scurt mariaj ! Oare cat o tine? O luna ? Hai mai nu fiti rai…Poate o tin pana la Crăciun? Ori de are vreun noroc de o prinde si Pastele pe aici !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact