X
criminalistica banda nu treceti politia exercitiu politie (71)

Apeluri false la 112: Polițiștii din Sibiu și Brașov, duși în eroare de o femeie care a furat un portmoneu

Polițiști din mai multe localități din județele Sibiu și Brașov au fost alertați cu privire la un caz petrecut în localitatea Amnaș. O femeie s-ar fi plâns, prin intermediul tatălui său din Bacău, că e sechestrată de concubin. La rândul său, concubinul femeii a alerat poliția că aceasta i-ar fi furat un portmoneu. Până în final, polițiștii au concluzionat că apelurile pe care le-au primit la 112 au avut un alt scop decât de chemare în ajutor – și anume, ca victima să se acopere de furtul pe care l-ar fi săvârșit.

Potrivit IPJ SIbiu, la data de 23 august a.c., în jurul orei 08:30, un bărbat din localitatea Amnaș a sesizat telefonic prin apel 112 faptul că concubina sa i-a sustras portmoneul în care se aflau bani și mai multe documente.

Urmare a acestui apel, la nivelul Poliției Orașului Săliște s-a întocmit dosar penal pentru furt și s-au demarat cercetări pentru identificarea și depistarea autorului.

În aceeași zi, în jurul orei 14:00, un bărbat din Bacău a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu prin SNAU 112 reclamând faptul că fiica sa, concubina bărbatului din Amnaș, ar fi victima unei infracțiuni de lipsire de libertate.

Ca urmare a acestui apel a fost organizată si desfășurată o amplă acțiune informativ-operativă cu participarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu – Serviciul Investigații Criminale și Poliția Orașului Săliște și Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov – Serviciul Investigații Criminale și Poliția Orașului Făgăraș și Postul de Poliție Ucea de Jos, cu sprijinul operațional al Direcției de Operațiuni Speciale București și Serviciului Operațiuni Speciale Sibiu.

Urmare a activităților derulate, la care au participat 30 de polițiști, în data de 25 august, la miezul nopții, femeia, împreună cu fiica ei minoră, a fost identificată în locuința unui bărbat din Ucea de Jos, stabilindu-se fără echivoc că persoanele respective nu au fost victimele infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal sau a altei infracțiuni.

Existența mesajelor emise de către presupusa victimă către mai multe persoane prin care se urmărea dovedirea unor fapte de natură penală, dar nereale, precum și existența unei stări de pericol în care acesta s-ar fi aflat, erau practic încercări de a-și crea o apărare față de concubinul său căruia i-a sustras portofelul.

Având în vedere aspectele constatate, femeia este cercetată penal de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact