Marţi,
19.03.2024
Parțial Noros
Acum
1°C

Pizza Bella Italia, o corectă recunoaștere publică

Pizza Bella Italia, o corectă recunoaștere publică

Relația noastră cu pizzeria Bella Italia este ca pe facebook, adică ”e complicată”. Stați să vă explic pe scurt.

În urmă cu aproximativ doi ani a apărut la această rubrică și am fost dezamăgiți. Poate am prins noi o zi mai proastă, ori n-au fost ei în formă, cert este că nu ”ne-am pupat”. Adevărul este că se întâmplă adesea ca prieteni apropiați sau chiar membri ai familiei să aibă gusturi total diferite în ceea ce privește același fel de mâncare. Ideea este că noi nu ne-am ferit să ne spunem public sentimentele, iar ei au ținut să ne ”ne scoată ochii” ori de câte ori au avut ocazia. Epică este postarea lor cu fotbaliștii de la FCSB care cu ocazia unui meci la Sibiu au comandat de la Bella Italia.

6-hermannstadt-fcsb-3-0-foto-premonitie-ce-au-mancat-stelistii-4

Nu gusturile fotbaliștilor voiam eu să le discut, ci faptul că vreo patru-cinci luni mai târziu, la un eveniment cu multă lume, gazda a comandat pizza. Și mi s-a părut atât de bună, încât a trebuit să-mi întreb prietenul cine a preparat-o. Atunci am recunoscut pentru prima dată superioritatea pizzei de la Bella Italia. Problema este că mi-a plăcut atât de mult, încât mi-am comandat și acasă, de vreo două ori. Până într-o zi, astă primăvară, când a apărut o eroare. Eu susțin că am specificat în comanda online ca mâncarea să fie livrată seara, la o anumită oră, după serviciu, cum am mai procedat. Ei mi-au adus-o pe loc și nu era nimeni acasă. Degeaba mi-am cerut scuze și mi-am arătat disponibilitatea de colabora pentru a vedea unde s-a produs greșeala.

soup nazi

Exact ca-n ”Soup nazi” din Seinfeld, vocea de la celălalt capăt al telefonului m-a acuzat de incompetență și mi-a spus răspicat că îmi notează numele și adresa și NICIODATĂ nu-mi va mai livra mâncare. Apoi, fără discuții, adio și mi-a închis telefonul în nas! Nu doar că am rămas nemâncat, dar mi-am făcut și dușmani. Mi-e clar că au probleme de comunicare și nu știu să vorbească frumos cu oamenii.

WhatsApp Image 2019-08-25 at 18.32.29

După vreo alte trei-patru luni, mi-am încercat iar norocul la ei. Recunosc, aveam ceva emoții și chiar mi-a trecut prin cap să dau doar prenumele, imaginându-mi prostește că după fiecare comandă ei verifică o listă neagră aflată deasupra cuptorului. Când colo, ce să vezi? Totul a mers strună și eu și pizza mea preferată am fost reuniți în carbohidrați și bucurie efemeră.

WhatsApp Image 2019-08-25 at 18.32.29 (1)Ultima comandă la Bella Italia este chiar din acest week-end: Pizza funghi, pizza Bella Italia și paste con porcini. Ceea ce-mi place cel mai mult la ei este că au ingrediente de calitate. Nu e niciun secret că avem câteva zeci de pizzerii prin Sibiu și că toate pun topping pe un blat. La Bella Italia ingredientele cred că fac diferența, se simte gustul intens, ceea ce face ca produsul finit să aducă mult cu originalul italian. Atenția la detalii se regăsește și în paste, spre exemplu, care nu sunt înecate în sosuri, ci au doar aromă.

Prețurile sunt cam la fel cu celelalte pizzerii de prin Sibiu, pe cele enumerate mai sus, plus niște sosuri, am dat vreo 60 de lei. Și mi-au mai rămas câteva felii de pizza și pentru micul dejun. Deci win-win pentru mine. În concluzie, nu știu dacă e cea mai bună pizza din Sibiu, nici n-am cum, dar cert este că multe dintre sortimentele lor sunt delicioase și pentru asta merită o recunoaștere publică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

14 comentarii

Sanda Marin

Acum 4 ani

"Win-Win" pentru tine si pentru mai cine ? Sau sa fie umor ?
Raspunde

Grup de turisti

Acum 4 ani

Deci pot sa jur ca au produse foarte bune dar am refuzat sa mai comand din cauza femeii de la telefon. Nu exista asa ceva!! Te cearta pentru absolut orice!! Daca comand de pe site se intampla sa le lipseasca un ingredient si trebuie sa fiu sunat. Atunci iar ma cearta si te pune sa zici instant ce altceva doresti in locul produsului!?!?!?!? Daca nu-i raspunzi instant se enerveaza si o auzi prin telefon cum face spume. Alta data am comandat ceva simplu si m-a certat ca nu intra livrarea gratuita. NU-MI PASA FEMEIE!! NU-MI pasa!! Este pur si simplu cea mai antipatica persoana cu care a trebuit sa dialoghez. Nu exista atata rautate!! Si acum ca ma gandesc imi tremura mainile pe tastatura!! Lasa ca intre timp avem pizza buna de la tango si paste bune de la dolce vita. Nu trebuie sa mai comunic cu Lucifer!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

A

Acum 4 ani

^fiță dă centru
Raspunde

Sib

Acum 4 ani

Nu stiu ce se intampla cu redactia ziarului sau cu cititorii-comantatori, insa de cateva zile citesc articole amuzante, comentarii de calitate scrise cu umor - cel de mai sus m-a facut sa rad din nou cu lacrimi! Incep sa sper ca dispar trollii si raman oamenii citavi.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Cică "campionii" de la fcsb :))) Când a fost fcsb campioana în ultimii 2 ani? Penibili.
Raspunde

un sibian

Acum 4 ani

in general pizza e ok...am prins si eu din aia facuta in graba...lasata insuficient in cuptor, etc.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un alt sibian

Acum 4 ani

Sincer, pe mine nu m-a impresionat. Comanda a intarziat, pizza era lipita de cutie si gust oribil. Sunt pizzerii mai bune in oras.
Raspunde

Calin

Acum 4 ani

Ma mir ca inca nu au vazut postarea cei de la Bella Italia ca sa inceapa cu o gramada de comenturi contra la articolul vostru , asa cum s-a intamplat si acum 2 ani .. Abia astept ca vad ceva "miscare" si in comentariile de anul asta :)) Nu de alta , dar ca sa pot sa-i musc si eu de cur cu pizza lor de carton maram cu ingrediente italienesti (unice in Sibiu) ..
Raspunde

bibi

Acum 4 ani

Servesc pizza de la Bella Italia de aprox. doi ani si sunt foarte multumit. Sper sa nu dispara de pe piata, pentru ca la noi totul este posibil.
Raspunde

Andra

Acum 4 ani

@Grup de turisti >>>> Serviciile, in general (de la A la Z) sunt la pamant in Sibiu... Trecand peste acest aspect, pot sa confirm ca cei de la Bella Italia au o pizza f buna. Am incercat mai multe sortimente de pizza de la ei in ultimul an - cele mai multe au fost livrari la firma (din fericire nu am sunat eu sa comand). Preferata mea ramane Pizza Italia cu mozzarella, prosciutto crudo, rucola, rosii cherry, parmezan). Apreciez nu se zgarcesc cu ingredientele. Blatul e decent (nu perfect). Preturile mi se par OK.
Raspunde

George

Acum 4 ani

Sunt niste amatori. Ultima data cand am patit-o a fost cu doamna de la telefon care intelege mai greu ce vrea clientul. Am sunat, a raspuns dna in varsta, i-am zis ca vreau o prosciutto e funghi family, toate bune. Cand ma duc sa ridic marfa, surpriza, era doar prosciutto fara ciuperci. Incepe discutia, eu ca nu asta am comandat, ea ca asta a auzit si ca nu se inseala ca ea primeste sute de comenzi zilnice si se pricep etc etc. Vine si un tip, pesemne mai sefutz pe acolo ca se dadea mare cocosh, si el sa ma convinga ca poate nu aveam semnal la tel si nu s-a auzit bine. Eu nu am vrut sa o mai iau si le-am cerut sa faca alta pe loc. Ei au inceput sa ridice tonul cum ca sunt obligat sa o platesc ca altfel bla bla bla... De ce spun ca sunt amatori, pentru ca daca erau profi imi faceau alta pe loc si nu se cacau pe ei pentru o amarata de pizza care oricum e numai blat de ea ... si ala prost facut. Cat despre mancarea in sine, ce sa zic, e putin mai ieftina ca la altii dar asta se vede la calitate. Un blat gros copt prost si k gramada de topping aruncat in sila si graba pe deasupra. Am comandat de zeci de ori pizza capriciossa insa de fiecare data parca era altfel. Ingrediente ieftine si prost gatite. De atunci am trecut la dolce vita si twenty si nu imi pare rau. Dau cativa banuti in plus si primesc calitate si respect.
Raspunde

Haterus

Acum 4 ani

Desi depinde de gusturi (vad ca unii din cei care comenteaza apreciaza ca "nu se zgarcesc cu ingredientele" si intradevar, asta fac), pentru gustul meu incarca prea mult pizza cu ingrediente. Ca gust e buna, ingredientele sunt calitative, peste media a ce gasim in Sibiu (dupa parerea mea si a multor prieteni de-ai mei Twenty e capul de afis in Sibiu), dar as prefera ca pizza sa nu fie incarcata cu atata continut... si mi-e frica sa-i cer asta doamnei care preia comenzile, cred ca stiu toti cei care comanda telefonic de ce, asa ca am decis sa nu mai comand de la ei. Acum vreo 1-2 ani, am prins raspundea un domn, care era foarte amabil, probabil era patronul si intre timp a angajat o persoana care sa se ocupe de asta, nu cea mai potrivita. Sper ca ei sa vada comentariile si sa faca ceva in privinta asta. Asta e singurul motiv pentru care pe mine m-au pierdut ca si client, ca nu pot cere ce vreau (in cazul meu pizza mai putin incarcata de ingrediente), fara sa fiu certat.
Raspunde

Sf.Gheorghe

Acum 4 ani

cauta pizza margherita, Sos de roșii și mozzarella, mai putin ar fi doar aluatul. Asta-i pizza preferata in Italia, si in restul europei.
Raspunde

Haterus

Acum 4 ani

@Sf.Gheorghe, nu e vorba de ce ingrediente pun, ci de cantitatea lor. Normal ca imi aleg o pizza pe gustul meu, cu ingredientele pe care le doresc... altfel nu m-as putea plange. Dar cantitatea pe care o folosesc ei e prea mare, de multe ori nici nu apuca toate ingredientele sa se "coaca". Oricum, merci de sugestie!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus