Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Învățământul superior sibian a pierdut două universități și o facultate în ultimii zece ani

Învățământul superior sibian a pierdut două universități și o facultate în ultimii zece ani

Imaginea învățământului superior în Sibiu a avut de suferit în ultimii 10 ani, din punct de vedere cantitativ, încercând însă să recupereze din punctul de vedere al calității. Din patru universități și o facultate ce activa ca entitate aparte în Sibiu astăzi două instituții au rămas cele care atrag tineretul studios în centrul țării. Oricum, indiferent de perioadă, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost instituția principală din oraș care a făcut ca Sibiul să fie nu numai unul turistic și cultural, dar și un important centru universitar.

Turnul Sfatului a împlinit în 23 august 10 ani. Timp în care am crescut constant. 10 ani am încercat să fim, zi de zi, oglinda Sibiului.  Am sărbătorit 10 ani tot prin muncă și am demarat o serie de articole prin care vrem să vă arătăm cât de mult s-a schimbat Sibiul într-o decadă.

În ultimul deceniu, specializările de la Universitatea Alma Mater au fost lichidate, iar la Universitatea Româno-Germană nu a fost organizată admiterea la Licență în ultimii 2 ani. În 2017 a fost reorganizată și Facultatea de Geografia Turismului din Sibiu, entitate a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București, fiind lichidată principala specializare a acesteia. În schimb, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, deși o instituție cu profil militar, se bucură de un interes sporit. ULBS este instituția care a încercat să se reformeze în ultimii 10 ani, astfel încât să uite de cazurile ce au discreditat-o periodic - de plagiat sau de cumetrism. Astăzi, aceasta se luptă cu problemele birocratice care o împiedică să funcționeze într-un regim pe deplin normal. Așa sau altfel, AFT și ULBS reușesc să dea absolvenți de care Sibiul se mândrește, dar și să atragă fonduri unice în țară care să-i permită să se modernizeze și să susțină inovațiile studenților cu inițiativă.

Acum 10 ani, cea mai accesibilă universitate sibiană din punct de vedere al valorii taxelor de studii era considerată Universitatea Alma-Mater, instituție privată autorizată să funcționeze din anul 2005. Aceasta oferea și multe facilităţi pentru noii studenţi, fiind foarte flexibilă la modalităţile de plată şi oferind o foarte mare proporţie de locuri bugetate în comparaţie cu numărul total de locuri scoase la admitere. Numărul mediu de locuri scoase la concurs a fost de 3.000. În 2015, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a propus neacreditarea instituției, deoarece s-au constatat „aspecte conform cărora capacitatea instituțională de management al calității programelor (...) este necorespunzătoare în raport cu indicatorii de performanță”.

Acum 10 ani, cel de-al doilea mandat al rectorului ULBS, Constantin Oprean, începea cu rezultatele unei evaluări instituționale suplimentare din partea ARACIS. Trei evaluatori naționali și patru membri ai universității au elaborat un raport al cărui obiectiv a fost de a stabili modul în care universitatea a acționat pentru îndeplinirea măsurilor necesare îmbunătățirii calității educației la ULBS. Comisia a constatat atunci că universitatea sibiană a îndeplinit toate recomandările formulate de ARACIS în urma evaluării ce a avut loc cu 2 ani mai devreme: „și poate să contribuie la promovarea și asigurarea unei înalte calități în procesul de predare-învățare, îndeplinindu-și responsabilitatea publică ca instituție de învățământ superior”, mai scria în raport.

Primul interviu în TS al rectorului ULBS

constantin Oprean interviu 2009

Din primele zile de la apariția publicației Turnul Sfatului, din paginile ziarului nu putea lipsi un interviu cu rectorul principalei instituții de învățământ superior din Sibiu. Interviul cu Constantin Oprean a fost publicat pe data de 13 septembrie 2009, înainte de noul an universitar. Oprean vorbea atunci despre faptul că universitatea „este foarte bine pusă la punct” și că la capitolul modernizări, reabilitări, dotări „poate stăm cel mai bine din zona Transilvaniei, Banat şi aşa mai departe”. În ciuda optimismului rectorului de atunci al ULBS, universitatea încă nu dispunea de un cămin studențesc modern, care să permită găzduirea unui număr mai mare de tineri. Dar era aproape gata, cu 250 de locuri. „Ca dotări poate fi comparat cu un hotel”, se lăuda rectorul Oprean.

Astăzi, după 10 ani, se discută iarăși despre inaugurarea unui cămin studențesc - de data aceasta e vorba despre o nouă clădire. Este vorba despre reabilitarea imobilului preluat în administrarea instituției de la Primăria Sibiu în anul 2017, acolo funcționând Grupul Școlar de Construcții. „Am făcut un proiect de refacere a căminului. Vrem să terminăm acel cămin studențesc, ca anul viitor, în toamnă, să poată găzdui studenți”, ne-a spus actualul rector, Ioan Bondrea, într-un recent interviu. Acest lucru sugerează că ULBS atrage tot mai mulți tineri, respectiv are nevoie de tot mai mult spațiu.

Criză economică și provocări financiare

Anul 2009 a fost unul afectat de criza economică mondială, iar acest lucru a fost simțit și de administrația ULBS, fiind recunoscută întârzierea mai multor investiții. Dar a fost și anul creditării universității cu cel mai înalt calificativ pentru capitolul „cercetare științifică”:

„Suntem încă în plină criză economică. Economia, suportul real al educaţiei nu mai asigură resursa necesară finanţării sistemului educaţional. Criza economică s-a transferat în zona serviciilor, în care, serviciul educaţional are cea mai mare pondere. Pentru conducerea Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi pentru mulţi alţii care se găsesc în fruntea unor universităţi, în acest context economic, raportarea la acest început de nou an universitar a unor neîmpliniri sau nerealizarea unor obiective ar putea crea cea mai credibilă justificare. Astăzi, la acest moment festiv nu venim să ne justificăm nerealizările, ci să demonstrăm că, chiar în condiţii de criză sau autonomie pe jumătate responsabilitatea publică rămâne în totalitate în sarcina noastră şi ea nu poate fi asigurată decât printr-un management universitar performant. Astfel, obţinerea în anul 2009 a calificativului „grad de încredere ridicat”, cel mai înalt nivel privind calitatea procesului educaţional şi acreditarea cercetării ştiinţifice, alături de alte 22 de universităţi din România reprezintă performanţe de invidiat care vin să susţină modelul humboldtian de universitate, model pe care Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi l-a asumat”, a declarat rectorul Constantin Oprean la începutul anului universitar 2009-2010.
oprean_bondrea

După 10 ani în discursul conducerii universității s-a găsit aceeași mențiune cu privire la provocările financiare, însă de data aceasta, acestea „au fost identificate și abordate într-o manieră profesionistă”, iar „dedicarea fiecărui membru al comunității academice a făcut ca un an dificil să devind unul pozitiv”.

„ Universitatea a cunoscut o creștere rapidăși rezultate științifice valoroase, crescând vizibilitatea internațională a universității, ajungând la un loc 7 din cele 24 de universități românești menționate în metarankingul anual referitor la prezența externă a universităților. Pentru a vă asigura că dezvoltarea academică viitoare nu este niciodatăîn pericol, managementul nostru trebuie să fie unul adaptabil la condițiile de finanțare redusăși extrem de profesionist. Noul nostru plan operațional este unul ambițios, dar realist”, scria în această vară rectorul Ioan  Bondrea în raportul privind starea ULBS în anul 2018.
Restructurarea: 9 facultăți

În acești ani ULBS a trecut printr-o reformă amplă din punctul de vedere al structurii instituției, din 11 facultăți și Departamentul de Teologie Protestantă rămânând nouă facultăți. Astfel, Facultatea de Istorie şi Patrimoniu, Facultatea de Ştiinţe Politice și Facultatea de Jurnalistică au fost comasate în Facultatea de Științe Socio-Umane, tot aici fiind inclus și Departamentul de Teologie Protestantă, iar la Facultatea de Litere a fost adăugat și domeniul „Artă”.

Schimbarea a avut loc în anul 2012, odată cu preluarea conducerii universității de către actualul rector, Ioan Bondrea, fostul decan al Facultății de Inginerie.

„A fost un pas dificil, dar necesar pentru dezvoltarea sustenabilă a programelor educaționale și a universității în sine”, a argumentat Bondrea în primul său raport privind starea universității din primul mandat.
Programe și studenți

Anul universitar 2009-2010 a început pentru ULBS cu un proces de învăţământ cuprins în 83 programe de licenţă, 211 programe de masterat (de tip Bologna şi postuniversitare), 13 domenii de studii doctorale, pentru aproximativ 24.000 studenţi.

În anul universitar 2018-2019 ULBS avea funcționale, 41 de domenii de licență cu 82 de programe de studiu (dintre care 70 sunt acreditate, reprezentând 86,58% din total), la care se adaugă 32 de domenii cu 67 de programe de masterat și studii postuniversitare. Anul trecut, după 10 ani, programele de master au intrat în proces de evaluare periodică, evaluare ce nu a mai fost realizată din anul 2008 pentru foarte multe dintre programe ca urmare a unor sincope legislative privitoare la evaluarea domeniilor și programelor de masterat.

ULBS s-a confruntat în ultimii ani cu scăderea numărului de studenți la unele specializări, numărul total al acestora în ultimii 2 ani fiind stabil, de 13.700-13.950. Actuala administrație își propune ca numărul acestora să ajungă la 15.000, calificând acest lucru ca fiind o „cifră ce permite utilizarea resursei umane existente și a infrastructurii deținute în condiții bune în vederea creșterii calității academice în ULBS”.

Banii universității

După veniturile pe care le-a avut universitatea sibiană ne putem da seama de anii în care puteau fi buni din punctul de vedere al dezvoltării infrastructurii, dar și de perioadele mai triste.

Spre exemplu, acum 10 ani veniturile acumulate depășeau 125 de milioane de lei. Au fost ani când instituția avea un excedent bugetar de milioane: dacă la sfârşitul anului 2006 excedentul finaciar al ULBS a fost de 13.478.529 lei, atunci în anul 2009 acesta a ajuns la 21.461.243 lei. Acest lucru a permis conducerii să-și seteze lucrări de investiții majore. Spre exemplu, în 2010 universitatea sibiană şi-a propus finalizarea lucrărilor Facultatea de Medicină, la noul cămin de 250 locuri, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Centrul de Cercetare şi Perfecţionare de la Păltiniş. La toate acestea se adăuga începerea execuţiei lucrărilor la noul cămin studenţesc “Academica”, elaborarea documentaţiei şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru o sală de sport nouă şi reabilitarea clăririi Rectoratului, dobândită prin cumpărare în anul precedent. Faptul că unele proiecte nu sunt realizabile nici astăzi este un alt subiect...

Veniturile universității au scăzut considerabil în următorii 2 ani, ajungând în 2012 sub 100 de milioane, dar și-au revenit în ultimii ani, ajungând în 2018 la peste 155 de milioane de lei. În plus, în ultimul an universitar ULBS a beneficiat și de o donație unică în țară - 4,2 milioane de euro de la Fundația Hasso Plattner.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

13 comentarii

IOO

Acum 4 ani

Din pacate am avut ocazia sa vad generatiile ULBS din ultimii 6 ani... Sunt studenti care vin la noi la institutie pt practica... Este absolut incredibil... Sunt chiar definitiile analfabetului functional. Aproape ca nu stiu sa scrie, gramatica este o taina pentru ei iar punctuatia un mister precum cel al materiei negre... Nici nu deschid subiectul cunostintelor...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Oups

Acum 4 ani

Dar omiți sa spui cu sunt și studenți foarte bine pregătiți care îți sunt net superiori!!! Avem generații remarcabile de stridenți, printre ei sunt și mediocrii, au fost întodeauna , tu ești unul dintre ei... Frustrații de serviciu ai TS sunt aici!
Raspunde

Piticu

Acum 4 ani

Materia neagră de care vorbești tu se numește materie întunecată.
Raspunde

Costi

Acum 2 ani

ˇIOO...ai confirmarea deplină în comentariul de mai jos: folosirea în exces a semnului exclamării (de parcă noi nu ne-am prins că omul s-a mirat),apoi menționarea ,,generațiilor de stridenți'' despre care n-a auzit nici dracu'.Dacă s-a referit la studenți...atunci evident că ,,mediocrii'' trebuia să conțină un singur ,,i'',însă ăsta este nivelul .Nu ai cu cine! :-)))
Raspunde

sibian vechi

Acum 4 ani

Articolul este tendentios si plin de erori, laudativ la adresa actualei conduceri care insa nu merita apreciere. Cei de astazi nu au relizari, n-au construit ci dinpotriva au daramat cladiri, au daramat si calitatea educatiei si filozofia institutiei. Retributia profesorilor, la plata cu ora, este lamentabila, 5...8 lei/ora in schimb veniturile conducerii ULBS sunt uriase ! Unde este castigul comunitatii sibiene daca acuzele asupra nivelului de pregatire al absolventilor (analfabeti functionali ) sunt prezente si sunt atat de grave ?
Raspunde

PSD Africa

Acum 4 ani

Stati linistiti, doar a venit PSD sa isi puna acolitii de origin africane in fruntea sistemului din Sibiu ! Sa vedeti voi ce va fi de acum inainte... cu doamna profesoara de fizica neagra pusa de PSD.... Romania nici macar rromania nu mai e cu astia.... e direct Botswania ! sau somaloromania sau ceva de genu.... bravo PSD, reusesti sa distrugi natia asta mai bine ca oricine altcineva.
Raspunde

Ion Ionescu

Acum 4 ani

Simplul fapt ca majoritatea absolvenților de liceu din Sibiu ocolesc Ulbs spune multe despre calitatea jalnica a acestei instituții.
Raspunde

sibianul realist

Acum 4 ani

Nicio nenorocire! Multi sibieni pleaca la Cluj si Bucuresti, ca sa nu mai vorbesc de cei care pleaca in strainatate. Dar, fratii valceni vor fi mereu aproape si locurile la ULBS se vor ocupa si la buget, si la taxa...
Raspunde

Ion Ic

Acum 3 ani

Atata vreme cat nu avem scoli superioare in domenii creative precum, design, arhitectura, proiectare "facultatile" noastre continua sa fie producatoare de hartii fara valoare, date multor mediocrii si sub mediocrii, nu vom ajunge nicaieri. Creativitatea e cea mai importanta componenta a unei culturi, iar la noi inca nu s-a inteles asta.... de-aia suntem ca mentalitate in epoca bronzului si avem in conducere abominatii precum psd sau pro romania, alde. De-aia arata constructiile cum arata iar tot ce ne putem dori, e s amai vina inca o companie straina, sa ne angajam ca slugi. Trist, dar adevarat....si totul pleaca de la sistemul de invatamant, mai ales cel superior, unde mergi si pierzi ani, invatand mai nimic.
Raspunde

Cioca

Acum 1 an

Buna ziua! ma intereseaza unde se pot gasi dosarele studentilor care au renuntat la facultatea ALMA MATER SIBIU, mai precis unde se gaseste arhiva facultati. Va multumesc!
Raspunde

Ana

Acum 1 an

Și eu o caut de câteva luni zici că a intrat în pământ vreau sa recuperez o diplomă de bac
Raspunde

Cata

Acum 1 an

Salutare! Ai reusit sa afli mai multe informatii despre arhiva facultatii?
Raspunde

Cata

Acum 1 an

Buna! Ai reusit sa afli ceva informatii intre timp? Ma regasesc in aceeasi situatie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus