X
spre cabana podragu in padure

TS 10 ani. Cu cât a crescut suprafața împădurită a Sibiului, din 2009 până în prezent

În ciuda impresiei generale, cifrele Institutului Național de Statistică și cele ale Romsilva arată că suprafața împădurită a județului Sibiu a crescut în ultimii ani.

Turnul Sfatului a împlinit în 23 august 10 ani. Timp în care am crescut constant. 10 ani am încercat să fim, zi de zi, oglinda Sibiului.  Am sărbătorit 10 ani tot prin muncă și am demarat o serie de articole prin care vrem să vă arătăm cât de mult s-a schimbat Sibiul într-o decadă.

Județul Sibiu este unul dintre județele țării în care suprafața acoperită cu pădure a crescut în ultima decadă. Înginerii silvici spun că societatea tinde, în general, să dea crezare unor știri alarmiste care apar periodic, sau unor clipuri video neasumate care se viralizează pe rețelele sociale și ilustrează diferite defrișări, în detrimentul realității, de multe ori banale, care ne arată că pădurea crește încet. Datele prezentate mai jos fac referire doar la județul Sibiu și nu sunt reprezentative pentru întreaga țară.

Atunci când vorbim despre suprafața împădurită a județului Sibiu trebuie să avem în vedere două aspecte: Suprafața gestionată de Direcția Silvică – cel mai mare administrator de păduri din județ, dar și suprafața totală, care include fondurile forestiere și suprfețele private.

În prezent, Direcția Silvică Sibiu administrează doar circa 56% din fondul forestier al județului, iar din punctul de vedere al conducerii instituției suprafața acoperită cu pădure a crescut din 2009 până în prezent cu aproape 2000 de hectare. Dacă în 2009 Direcția Silvică Sibiu avea în administrare 117.664 de hectare, în prezent ea este de 119.550 de hectare.

Evoluția suprafețelor administrate de Direcția silvică Sibiu în perioada 2009-2019 este următoarea:

Data                     Suprafața (ha)

30.06.2019      119.550

31.12.2018      119.368

31.12.2017      119.291

31.12.2016      116.936

31.12.2015      116.538

31.12.2014      115.995

31.12.2013      114.818

31.12.2012      114.290

31.12.2011      114.170

31.12.2010      114.707

31.12.2009      117.664

*cu menținea că 7827 ha se găsesc pe suprafața altor județe (AB, BV, MS, VL).

Reprezentanții Romsilva consultați de Turnul Sfatului spun că în ultimii ani s-au luat mai multe măsuri care au condus, treptat, la creșterea gradului de împădurire. Măsurile sunt diverse și pornesc de la reducerea tăierilor ilegale, vizează ”creşterea gradului de mecanizare a lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor şi a lucrărilor din pepiniere”, ”aplicarea unor măsuri complexe de combatere biologică şi integrată a dăunătorilor pădurii”, dar chiar și ”valorificarea superioară a produselor pădurii, lemnoase şi nelemnoase, la valoarea lor reală, comparabilă cu cea de pe piaţa ţărilor din U.E.”.

Cât privește datele Institutului Național de Statistică, acestea arată că județul Sibiu avea în 2009 un fond forestier de 194.347 de hectare, dintre care peste 72.000 de hectare sunt rășinoase și 119.000 foioase.

2009 suprafata padure

La sfârșitul anului 2018 fondul forestier crescuse la o suprafață totală de 201.579 hectare, dintre care 74.500 hectare cu rășinoase și 124.000 foioase.

2019 suprafata padure

Cifrele prezentate mai sus vin în contextul în care și exploatările forestiere au crescut în ultimii ani, pe plan național.

tabel 3

În comparație cu alte județe din țară, în Sibiu gradul de recoltare a masei lemnoase este mediu. Același lucru se poate spune și despre suprafețele regenerate acoperite cu pădure în 2018.

tabel 4

”Cele mai mari suprafeţe regenerate s-au înregistrat în judeţele: Suceava (2592 hectare), Cluj (1929 hectare), Neamţ (1548 hectare), Caraş-Severin (1515 hectare), Maramureş (1142 hectare), Vrancea (1107 hectare), Harghita (1062 hectare), Bacău (1059 hectare), Vaslui (980 hectare), Argeş (859 hectare), Arad (847 hectare), Bistriţa-Năsăud (814 hectare) şi Sibiu (800 hectare)”, arată specialiștii INS referitor la ultimul an.

regenerare

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Prie Sorin

    Dacă este așa , atunci este o veste care nu poate decât să bucure pe toată lumea ! Iată și un reportaj documentat și scris cu ” penița ” !
    Apropo , reporterul morbid cu ” 400 de morți … ” , nu mai scrie nimic !? Este în concediu sau a-ți promovat-o !? Aceasta era metoda comunistă , când un tovarăș cu “pile , relații, cunoștințe = PCR , făcea o gafă inpardonabilă .
    În rest , numai de bine ! 🤔

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Paduraru

    Sunteti naivi! De ce nu spuneti nimic despre varsta medie a padurii si despre bolile de care sufera? Suprafata impadurita a crescut, insa acum padurea are 15 ani nu 50!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Constantin

    Evident ca au crecut pe hartie, pentru ca acum pasunile cu arbori au intrat in fondul forestier. In alta ordine de idei, exploatarile facute inconstient, cu arbori trecuti prin albii de rau, cu degradarea versantilor, poluare, taierea arborilor batrani care ofera adapost pentru speciile salbatice, poluare fonica produse de utilaje, deranjarea faunei samd toate duc la degradarea continua a fondului forestier. Padurea nu e un numar care insumeaza o suprafata. Padurile arata din ce in ce mai rau, cu fiecare an ce trece.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    kokos

    Povesti vanatoresti de la romsilva.Ei taie 1000 hectare de padure de 50 ani , planteaza puieti pe 2.000 de hectare si hopa , a crescut suprafata impadurita cu 1000 hectare! Mars mafiotilor !

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Robert

    Da kokos ai dreptate…deci peste 5o de ani vom avea 2000 h de pădure de 50 de ani!!! E ceva rău???? Sa înțeleg că dacă mor 1000 de oameni de 60…70 ani și se nasc 2000 intr.un an e ceva rău??? Nici oamenii ..nici animalele…nici…copacii nu sunt nemuritori. Important este că viața merge înainte…cu mai multe h de pădure…etc etc. Și că întrebare…tu cu ce faci focul…din ce e mobila din casa…cît din casa e din lemn…etc? Dacă tot ești așa…ecologist! A ..sau pt nevoia ta…se pot tăia copacii….pt nevoia vecinului…nu…că. ..raminem fara pădure

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Marian

    Interesant articol! Oare a mers vreu reporter sa verifice in teren cifrele servite de romsilva? Si daca s-ar urca in turnul Biserii Evanghelice iarna (atunci sunt cel mai vizibile golurile din paduri) ar fi vazut cum a “crescut” suprafata impadurita a judetului!
    Iarasi suntem, noi, din Sibiu, cei mai la ceva, altfel nu se poate! Arunca “paznicii padurilor” cu cifre si voi, pe nemestecate, faceti un aticol frumos!
    Decat, genul asta de “adevaruri partiale”, ca sa nu zic fake news, mai bine nimic!

Lasă un răspuns către Marian Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • TS 10 ani
  • Contact