Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Cum arată și cât costă prima grădiniță canadiană din Europa, deschisă la Sibiu

Cum arată și cât costă prima grădiniță canadiană din Europa, deschisă la Sibiu

Maple Bear a deschis luni seara primul centru din estul și centrul Europei în Sibiu pentru anul școlar 2019-2020. Urmează școala primară, care se va deschide pentru anul școlar 2020-2021 și va beneficia de metoda canadiană de predare.

La nivel global Maple Bear are deschise peste 400 de unități la care învață 40.000 de elevi. Prima școală care a beneficiat de sistemul canadian s-a deschis în Asia și după 14 ani, timp în care specialiștii au perfecționat metoda, au ajuns în Sibiu. Planurile de viitor ale școlii includ deschiderea a peste 50 de școli în Europa Centrală și de Est. În România se vor deschide 10 unități în următorii ani.

De ce este benefic sistemul canadian?

Testele mondiale PISA au plasat sistemul canadian pe locul cinci în lume, după Singapore, Japonia, Estonia și Finlanda. Este pe locul șapte mondial în ceea ce privește testările în științe, pe locul patru în matematică și locul doi în domeniul literaturii, mai exact citire. Astfel, sistemul se bazează pe adaptarea cunoștințelor acumulate la problema în cauză.

WhatsApp Image 2019-09-02 at 21.44.07

Canada este o conglomerație de emigranți, necesitând adaptarea sistemului educațional pentru fiecare cultură. Prin urmare sistemul este construit pe adaptarea la cultura și curicula locală. Maple Bear nu este o școală internațională, acestea fiind prin definiție școli care aduc propria cultură în prim-plan. Școala canadiană este o școală locală pentru că îmbină cultura tradițională a țării, curicula oferită de România și aplică sistemul canadian de învățare.

Metodologia canadiană se bazează pe deprinderea abilităților de viață, adică aplicarea în situații reale a teoriei învățate. Se constuiesc ablilități de învățare, acestea fiind necesare în învățarea pe termen lung și alfabetizare, capacitatea de a înțelege un text și de a căuta informații în mod practic și util. Aceste abilității sunt considerate vitale omului modern.

Sistemul este construit bilingv, elevii vor învăța anumite materii în limba natală dar majoritatea materiilor vor fi predate în limba engleză. Maple Bear nu va preda engleză, va preda în engleză. Pentru grădiniță predarea va fi doar în limba engleză, urmând ca în școala primară să existe o împărțire a materiilor.

Sistemul Canadian în Sibiu

Planurile școlii canadiene în Sibiu prevăd deschiderea unei unități noi și moderne în care sistemul că fie aplicat mai ușor. Această unitate va putea găzdui 150 de copii la nivelul grădiniței și 180 de copii pentru școala primară. În acest moment s-au format două grupe de preșcolari, în fiecare grupă sunt înscriși 15 copii. Numărul maxim de elevi acceptați pentru o grupă este de 18. Fiecare grupă este supervizată de trei persoane simultan, un educator-învățător, un asistent și un profesor de limba engleză.

Maple Bear Sibiu Maple Bear Sibiu

Orarul este de patru ore de învățare, astfel la ora 13:00 programul se încheie. Cu toate acestea, luând în considerare graficul de muncă al părinților, grădinița rămâne deschisă până la ora 18:00. Copiii pot continua ziua cu activități de învățare, fără un program de dormit. Prânzul este opțional, mâncarea va fi comandată iar prețul acesteia trebuie acoperit extra de părinți.

Maple Bear Sibiu Maple Bear Sibiu

Grădinița de pe bulevardul Victoriei, nr. 58are un program flexibil după ora 13:00, astfel fiecare părinte poate achita o sumă diferită la finalul lunii. Programul de bază, care include doar orele de învățare, este de 1.000 de lei pe lună.

„Mulți părinți apelează la serviciile noastre pentru programul bilingv, dar rămân pentru metodologie. Cred că asta spune multe despre sistemul nostru bine pus la punct”, spune Yann Bidan, managerul general.

WhatsApp Image 2019-09-02 at 21.43.47

„Am participat la niște prezentări și copilul a avut parte de un mic <<demo>>, i-a plăcut foarte mult modul în care profesorii vorbesc cu el. Eu mă bucur că face engleză”, spune părintele unuia dintre copiii înscriși.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

15 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

un pedagog de scoala ... de cartier

Acum 4 ani

Dar o gradinita si o soala romaneasca o sa se deschida in viitorul apropit in Sibiu? Ne-am saturat de experiente suedeze, canadiene, senegaleze pe bani grei..
Raspunde

mihai

Acum 4 ani

Prin "gradinita romaneasca" va referiti la modelul in care se urla la copiii neascultatori? Prin "scoala romaneasca" va referiti la modelul bazat pe "toceala", depunctarea elevilor care gasesc alte variante de rezolvare a problemei, pedepsirea elevilor care-l contrazic pe profesor, chiar si daca au dreptate, etc? V-a luat cineva banii din buzunar pentru scolile astea?
Raspunde

Liviu

Acum 4 ani

Oare cati copii de stabi ajung aici? Pentru ca cei din familii normale nu cred sa apuce. Intodeauna cand apare ceva frumos in tara asta, arata ca cireasa pe un rahat mare.
Raspunde

Marius

Acum 4 ani

Pana la urma este normal sa existe servicii pentru fiecare buzunar. Este scump dar daca consideri ca aduce plus valoare educatiei copilului tau faci eforturi. Iti prioritizezi altfel cheltuielile si poate reusesti. Viciile costa foarte mult...poate cei care blameaza ar trebui sa inceapa de acolo. Eu am platit 1000 lei in sistemul privat dar nu am sesizat o diferenta care sa acopere pretul fata de sistemul public. Asa ca de saptamana viitoare incepe la stat. Poate o sa-l mut din nou la privat daca o sa consider ca acei bani (foarte multi) platiti in plus o sa se simta in educatia copilului meu.
Raspunde

mama leone

Acum 4 ani

A fost o ministra Sorina Placinta, iar fiul ei a studiat in Elvetia . Taxele scolare erau mii de euro. Ce a ajuns? Un infractor, cu toata educatia lui elvetiana. Voia sa treaca cu masina peste unule care l-a suparat. educatia nu-ti schimba caracterul. iar cultivarea orgoliului ca esti cel mai tare nu duce la nimic bun...
Raspunde

Republica Teleormăneană România

Acum 4 ani

Stai liniștit e aceași poveste peste tot, dar cei mai mulți din mândrie nu recunosc că cei 1.000 sau 2.000 de lei nu fac diferența. Mă rog mai există și cei pentru care nu e un efort și care fie nu-și imaginează ca beizadeaua să se amestece cu plebeii, fie duc copilul acolo să fie în cercuri înalte!
Raspunde

Indoctrinare Frageda

Acum 4 ani

Astea sunt institutiile politice de indoctrinare a erei noastre.... pe pereti vor fi poze cu alti copii, in general lumea a 3-a, pentru promovarea multiculturalismului scelerat distructiv si anti european. Acolo fiind copii de as anumiti "stabi", ei vor fi cei care conduc in viitor pe sistemul "copiii stapanilor nostrii vor vi stapani copiilor nostrii". Cam asta e strategia acestor gradinite cu finantare dubioasa si nume de tari percepute ca fiind pozitive. Intrebati-l pe Lenin care spunea : "Da-mi copilul tau 4 ani si ce il voi invata nu va putea fi niciodata sters." Se referea exact la sistemul de invatamant, la o varsta frageda, unde orice este invatat un om, il va influenta toata viata. Fiti foarte atenti cu gradinita, este cea mai importanta scoala pe care o face un om. Spiritul in care va trai acei primi ani, vor influenta deciziile unui om, toata viata. Deci, daca este indoctrinat de mic intr-un anumit spirit, el va raspunde si va fi controlat usor de cei ce l-au indoctrinat. Suntem foarte puternic atacati, ca europeni de tot felul de ONG-uri sau sisteme paralele de "invatamant", adica indoctrinare, de reviste care manipuleaza tinerii, gen Vice sau gradinite cu nume pompoase. Din punct de vedere economic, o gradinita nu produce destul de multi bani incat sa se justifice ca afacere multinationala. Orice economist stie asta... singurul scop este indoctrinarea copiilor si cresterea lor intr-un anumit spirit, pentru a deveni servitori ai unor anumite cauze pe viitor.
Raspunde

Traky_vera

Acum 4 ani

Deci inca o franciza...din punctul meu de vedere, cand vine vorba de educatie, francizele sunt deschise pentru a scoate banie , nu din pasiune pentru educatie..., desi am platit undeva la 1700 lei pe luna cu mancare cu tot... si da, nici eu nu am vazut diferenta intre stat si privat. dupa ce-am mutat la o gradinita normala am inceput sa regret faptul ca am ales vreodata privat... nu mai pun ca era o fluctuatie de personala care mi-a afectat copilul de fiecare data. Astia privati au un stil de a-si indeparta oamenii cu pasiune din afacere de nu-i adevarat.
Raspunde

Fie sa fim liberi

Acum 4 ani

Nu au nevoie oameni pasionați,cu idei bune sau curajoși,cu initiativa, aia sunt periculoși, ca își susțin ideeile in care cred pana în pânzele albe și se zbat ptr ele.Au nevoie de obedienti,ca sa ii asculte indiferent de ce zic,sa fie supusi și au nevoie de snobi,ăștia si dacă vad pana la urma grozavia,ei nu pleaca, stăruie într-o situația ce nu le convine,de gura lumii,sa nu se facă de rușine chiar dacă știu ca acolo nu e bine,genul ptr care imaginea din ochii celorlalți e totul.Ăștia niciodată nu vor recunoaște ca sunt în rahat,sa nu știe lumea.Aia pasionații au puterea sa recunoască când o situație nu le convine și sa iasă din ea,indiferent de ce crede lumea, treaba lor,ca are încredere în propria persoana și de aceea gura lumii îi cam lasă rece.La multe particulare cunoștințe cam 0...Nu ma credeți pe mine,verificați. Luați programa școlară,vedeți ce scrie ca trebuie sa cunoasca copilul,și vedeți dacă acesta chiar are cunoștințe de asa ceva.Particularele sa aibă interesul de a deștepta pe cineva,pai dacă îl deșteaptă, cum sa li se mai supună?! De aia i și învață cu lucrul în echipa,totul cu împărțitul cu ceilalti la comun,sa nu fie individualiști,pe propriile picioare și liberi.Ei în permanenta trebuie sa depindă de haita,de grup,și în final sa nu mai decidă ei asupra propriei vieți.
Raspunde

gigi contra

Acum 4 ani

FITZE, FITZE, FITZE! Daca cei care ne conduc nu construiesc gradinite si scoli, ci ii ajuta pe uii sa se imbogateasca de pe urma vanitatii semenilor nostri...
Raspunde

Parvenitism Slugarnic

Acum 4 ani

La chestia asta isi vor trimite odraslele sub mediocre, parveniti de genul celor care isi trimit beizadelele sau si le trimiteau de mult, la liceul Brukenthal !... ca vezi doamne, acolo sunt "mai bine vazuti" si sunt "superiori" si traiesc printre "oportunitati"..invata germana!!. Asa au ajuns o gramada de capete inguste care au facut acel liceu de tot rahatul sa fie slugile multinationalelor care stapanesc cu ajutorul lor, ai unor slugoi fara spirit care ne vand pe toti, pentru o pozitie pe care n-o merita, nerealizand ca rolul lor este de fapt de a sta ca paduchele in capul celor pe care-i vand. Scolile astea nu sunt altceva decat producatoare de mediocrii periculosi, gata sa isi vanda si parintii, stapanilor. Un fel de utecisti de scoala noua,mai periculosi ca aia vechi, pentru ca astia chiar cred ca ei sunt capabili si ca merita... cand, in fapt ei sunt niste unelte, viitoarele si prezentele cozi de topor.
Raspunde

Zombi Viitor

Acum 4 ani

Vor invata acolo ca e bine sa fii canadian, ca Romania e de rahat, iar peste 20 de ani cand va veni o multinationala din Canada, de exemplu sa fure aurul din Apuseni, va avea cine sa-i semneze actele.
Raspunde

Traky_vera

Acum 4 ani

dar cine sunt cei care au deschis-o???...sunt foare curioasa... ce legaturi au si cu cine...si ce fel de oameni sunt. Oare au copii in sistemul asta care l-au deschis?
Raspunde

Ovi Bonjovi

Acum 2 ani

Sunteti toti niste tarani ramasi in urma! Daca sunteti din Sibiu faceti orasul de rusine. Pareti mai degraba de la Caracal sau Botosani (no offense) cu asemenea mentalitati inapoiate. Cand citesc comentariile voastre stau si ma gandesc de multe ori pana sa decid daca sa ma mai intorc acasa sau nu. Evoluati “oameni buni”, EVOLUATI! Iesiti si voi din sat, calatoriti, deschideti-va mintea aia incuiata! V-ati gadit vreodata ca exista directori de intreprinderi veniti din afara si stabiliti aici cu familia? Ei sunt primii care au nevoie de o asemenea scoala. Dar voua va e ciuda ca nu puteti sa va trimiteti voi copiii la o asemenea scoala. Faceti revolutie bolsevicilor. Confiscati averile. Instaurati comunismul. “Tovarasi! Asezati-va linistiti la locurile voastre!” Sa va fie rusine! De fapt va meritati soarta. Sunteti fericiti? Va place cum traiti? Sa va dea Domnul minte mai multa! In rest numai bine..:
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus