X
turisti-piata-mica-2-copy

10 ani de turism sibian. De la 100 de mii de turiști, la 500 de mii

Fie vară, fie iarnă, zona centrală a Sibiului este mereu plină de turiști. Fie că îi vedem în grupuri, organizați, cu stegulețe sau cu rucsaci în spate, aceștia par că s-au îndrăgostit de orașul de pe Cibin. Iar cifrele vorbesc de la sine. În 10 ani, numărul turiștilor care poposesc aici a crescut enorm. De la 135.530 de turiști în 2009, până la 563.952 câți s-au înregistrat anul trecut. Dacă în 2018, în total în primele șase luni ale anului se cazau în județ 284.025 de turiști, în acest an, în aceeași perioadă, numărul lor este de 231.317, arată datele colectate de Institutul Național de Statistică. Creșterea turiștilor în ultimul deceniu, spun reprezentanții AJTS, se datorează bunii implicării autorităților și a dezvoltării infrastructurii. 

Îmediat după anul 2007, când Sibiul a fost capitală culturală europeană numărul turiștilor dornici de a descoperi turismul a crescut considerabil.

2009 vs. 2018 

Potrivit Institutului Național de Statistică sosirile în structuri de primire turistică arată că din 2007 până anul acesta, numărul turiștilor care au ales să viziteze Sibiul a crescut semnificativ. Dacă în 2007 au fost înregistrați 186.530 turiști, în următorii ani numărul a fost în scădere până în 2010, cei mai puțini turiști înregistrați într-un an fiind în 2009, respectiv 135.530.

Așadar, pe vremea când Turnul Sfatului era la început de drum, Sibiul era vizitat de peste 135 de mii de turiști. Adevărata creșterea a început să se simtă din 2011, când a fost depășită cifra înregistrată în 2007, iar în Sibiu au ajuns 194.757 străini. În 2014 când în oraș au intrat 258.834 turiști, cu 36.041 mai mulți decât în anul precedent și cu 72.304 mai mulți decât în 2007.

Câțiva ani mai târziu, în 2017, numărul turiştilor cazaţi în judeţul Sibiu a fost de 563.642, cu 310 mai puţini decât în anul precedent, creşterea fiind abia de 0,05 procente. Potrivit INS, în 2018, 563.952 de turiști au vizitat Sibiul. Dintre aceștia, aproape 72% au fost români, restul de 28% fiind străini, mai arată INS.

Cifrele din 2019

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au scăzut cu 4,4% în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 5,035 milioane, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. În luna iunie, sosirile au crescut însă cu 8,3%. Din numărul total de sosiri înregistrat în primul semestru, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 78,7%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,3%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 28,2% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,5 puncte procentuale faţă de perioada ianuarie – iunie 2018. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (35,5%), spaţii de cazare pe nave (24,2%), hosteluri (20,9%), vile turistice (20,7%), bungalouri (19,5%), şi pensiuni turistice (19,2%).

Ultimul deceniu, prin ochii AJTS Sibiu 

An de an, Sibiul găzduiește târguri și festivaluri care atrag turiști din toate colțurile lumii. Reprezentanții Asociaţiei Judeţeane de Turism Sibiu pun creșterea din ultimii 10 ani pe seama implicării autorităților și pe investițiile care s-au făcut în acest sens.

„Turismul în orașul și județul Sibiu după 2007 s-a dezvoltat cantitativ și calitativ într-un ritm sustenabil. La 10 ani distanță, în 2017, am dublat numărul de sosiri și înnoptări. Acest lucru s-a petrecut grație combinării mai multor unor factori: implicarea autorităților publice (Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu) prin investiții în infrastructură și prin finanțarea bogată alocată proiectelor culturale și comunitare, Sibiul ajungând să fie orașul din România care alocă cel mai mare procent pentru cultură din bugetul său, dinamica actorilor privați care au diversificat și multiplicat experiențele turistice sibiene, dezvoltarea amplă a activității unităților de cultură din județul nostru și nu în ultimul rând promovarea profesionistă și unitară realizată de mediul public și privat prin Asociația Județeană de Turism Sibiu”, spune Alin Chipăilă, președinte al AJTS Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    trebuie mentionat ca toate aceste cifre sant din datele de la receptiile hotelurilor si pensiunilor….
    numarul real al celor care au vizitat sibiul este mult mult mai mare
    poate chiar dublu

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion Ionescu

    Cresterea a fost in toate zonelr turistice ale țării, nu doar la Sibiu. Asta pentru ca a crescut si nivelul de trai, turistii străini fiind prea putin prezenți pe la noi prin tara.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către Ion Ionescu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • TS 10 ani
  • Contact