X
simulare-evaluare-naionala-sute-de-elevi-au-lipsit-de-la-proba-la-matematica

Învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii cu note sub cinci

Elevii care nu obțin nota cinci la Evaluarea Națională se vor putea înscrie numai pentru învățământul profesional, scrie Mediafax. De asemenea, până în 2030 copii vor ajunge să petreacă 16 ani în școală.

Elevii care nu au o medie de peste cinci la Evaluarea Națională nu vor putea intra în repartizarea pe licee. Ordinul a fost publicat joi, 5 septembrie, în Monitorul Oficial și a fost semnat de ministrul interimar al educației, Daniel Breaz. Acești elevi vor putea urma profesionala.

 „La procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 participă numai elevii care au susținut evaluarea națională și a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei 2 din prezentul ordin, este minimum 5”, se arată în Monitorul Oficial.

Măsura a fost discutată în ședința Comisiei de Dialog Social, la mijlocul lunii august.

Învățământul obligatoriu în România este de 11 clase, însă din 2020 se va mări treptat la 16 clase. Până în 2020 devin obligatorii grupa mare de la grădiniță și clasele a XI-a și a XII-a, însemnând 14 ani în total. Până în 2023 va deveni obligatorie și grupa mijlocie, prin urmare 15 ani în total. Din 2030 grupa mică va deveni parte a învățământului obligatoriu, adică 16 ani în școală.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact