Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Interviu TS 10 ani. Academicianul Paul Niedermaier: „Dezvoltarea Sibiului este stânjenită”

Interviu TS 10 ani. Academicianul Paul Niedermaier: „Dezvoltarea Sibiului este stânjenită”

Doctorul Paul Niedermaier, în vârstă de 82 de ani, este unul dintre membrii titulari ai Academiei Române, fiind unul dintre cei doi sibieni care dețin această titulatură. La zece ani de la apariția publicației Turnul Sfatului, el a acordat un interviu în care enumeră problemele mari ale orașului încercând să își exprime opinia despre dezvoltarea urbei noastre în următorii 10 ani. Sibiul este într-o creștere absolută, stânjenită de problemele administrative. Migrația românilor este una dintre problemele majore indentificate de academician. Ardealul este protejat din acest punct de vedere datorită investiților masive, dar în ritmul și numărul celor plecați vor afecta peste zece ani dezvoltatea Sibiului.

Turnul Sfatului a împlinit în 23 august zece ani. Timp în care am crescut constant. Zece ani am încercat să fim, zi de zi, oglinda Sibiului.  Am sărbătorit 10 ani tot prin muncă și am demarat o serie de articole prin care vrem să vă arătăm cât de mult s-a schimbat Sibiul într-o decadă.

Academicianul Paul Niedermaier a indentificat probleme majore ale Sibiului și modul în care acestea s-ar putea rezolva în următori zece ani. Cartierul Arhitecților este una dintre cele mai mari probleme ale orașului în acest moment, dar este urmat de alte zone urbanizate într-un ritm alert. De la mijloacele de transport în comun până la viața spirituală, despre toate doctorul Paul Niedermaier are opinii, sugestii și previziuni în ceea ce privește Sibiul în următorii zece ani.

Care sunt cele mai mari probleme de circulație ale Sibiului și cum pot fi rezolvate?

Paul Niedermaier: Am intrat la pensie la 65 de ani. Sibiul are destule probleme, dar ca să își păstreze specificul lui trebuie umblat cu mare grijă, ceea ce din păcate nu se întâmplă mereu. Sunt anumite probleme ale rețelei stradale, eu aici aș aminti în primul rând artera Mihai Viteazul care ar trebui legată de DN1. Cam în dreptul Șelimbărului ar trebui făcută o legătură, ceea ce e foarte ușor. În celălalt sens e puțin mai greu și ar trebui o legătură pe partea cealaltă. Cele mai mari probleme la momentul actual țin de cartierele noi care cresc într-un ritm foarte alert. În Cartierul Arhitecţilor se formează niște ambuteiaje greu de imaginat, de multe ori e mai simplu să mergi prin Dumbrava și Cisnădioara. Este vorba să se lățească drumul, dar această lățire cere mai multe sacrificii. Se face o legătură pentru biciclete și pietoni, dar este insuficientă, ar trebui să existe trei benzi, adică două pe fiecare mers și una care să se schimbe la diferitele ore ale zilei. În toate direcțiile sunt niște cartiere imense care cresc rapid, lângă Aeroport este unul în care te rătăcești. Iar asta se întâmplă în mai multe cazuri, înspre Şelimbăr unde problemele nu sunt atât de mari, dar trebuie rezolvate. Poate se conturează o legătură între Calea Cisnădiei și Vasile Aaron, se construiește enorm și nu aș putea să îmi imaginez că nu vor crea un drum, mai ales că acum se circulă pe câmp. Acestea sunt probleme mari de circulație ale Sibiului în acest moment, iar ele trebuie rezolvate.

academician paul niedermaier sibiu (6)

Problemele transportului în comun nu au fost încă abordate în ceea ce privește cartierele noi și ar trebui rezolvate. Se pune problema unor dotări, dar toate costă bani. Cei care stau în Cartierul Arhitecților ce fac cu copiii? Trebuie să îi aducă cu mașina pe Valea Sevișului până în Sibiu, e o situație inadmisibilă. Aici intervine problema unor fonduri, nu este deloc ieftin să faci șase școli și grădinițe noi. Dezvoltarea Sibiului este stânjenită pentru că nu există o zonă metropolitană, cum există de exemplu la Brașov. Problemele Sibiului trebuie rezolvate cu ajutorul comunelor și satelor din împrejurimi, este o necesitate și, atâta timp cât nu există o zonă metropolitană, o rezolvare a anumitor probleme nu este posibilă. Iohannis, când era primarul Sibiului, a încercat să facă pe linia CFR un tren interurban cu Cisnădie, dar nu a funcționat. Un astfel de tren ar fi trebuit să treacă prin centrul orașului, în Sibiu este posibil, dar în Cisnădie gara nu este nici măcar aproape de centru, pe lângă faptul că nu are nici o legătură cu Cartierul Arhitecților. Ar trebui făcută o lucrare mai mare ca de exemplu o nouă linie de tramvai care să treacă prin Cartierul Arhitecților și care să treacă prin centrul Sibiului.

Dar din punct de vedere al construcțiilor?

P.N.: Eu cred că planul PUG nu este concret în multe cazuri, pe mine mă deranjează că unele case au acoperiș, unele nu au sau apar terase în mod arbitrar. Eu m-am luptat foarte mult să se reglementeze aceste lucruri. Este normal ca în anumite cartiere casele să aibă acoperiș, cum este strada Ștefan cel Mare sau ca unele cartiere să nu aibă acoperiș, aici mă refer la Calea Dumbrăvii. Asta este o problemă de estetică, dar mai sunt probleme și la modul de construcție. În vremea comunismului se spunea că Ceaușescu făcea cartierele dense, adică blocurile prea apropiate, dar în goana după profit acum cartierele se fac și mai dense. În cartierul din Șelimbăr aproape poți da mâna cu vecinul de pe balcon. Toate acestea duc la o lipsă de confort și o serie de clădiri vor trebui demolate. Multe dintre ele oricum sunt neglijent construite pentru a obține profit cât mai mare. Regimul de construcţie este o problemă foarte mare, apar în multe locuri clădiri mult prea înalte pentru zona respectivă, iar asta distruge efectiv zona. Pot să vă dau două exemple concrete: lângă malul Cibinului, la fostul Abator, un arhitect a venit să îmi spună că vrea să facă o construcție de zece etaje care abia ar fi încăput și care ar fi distrus imaginea zonei. A rămas neconstruită pentru că nu a primit aprobările necesare, acolo se poate face un cartier frumos, dar nu așa. Pe Andrei Şaguna niște investitori au cumpărat tot șirul, își doreau să facă un cartier tot cu blocuri de zece etaje, dar comisia nu a aprobat nici acest proiect. Momentan am văzut că mai repară casele.

În primul rând, problema acestor construcţii noi în contextul clădirilor vechi este înălţimea, apoi ritmul, adică nu poți pune ceva cu un ritm crescut lângă ceva cu un ritm lent și a treia problemă este acoperișul. Construcţia unei clădiri moderne într-un cartier tradițional este o problemă, dar sunt cazuri izolate. Totuși, nu poți pune un bloc de zece etaje într-un cartier de vile pentru că distruge zona. Lângă gară este o astfel de clădire, acea construcţie neterminată. Trebuia să fie un hotel, iar eu am fost foarte implicat în construcţia lui, eu spuneam că ar trebui să fie o clădire mai mică, dar investitorul a căutat un alt arhitect. Clădirea este mult prea mare pentru acel spațiu, cred că etajele sunt mai mari decât ar fi trebuit, dar nu poți să verifici decât cu metrul. Niciodată nu aș fi crezut că se poate construi în acest ritm.

Atâta timp cât am lucrat la primărie m-am tot luptat să se facă un nou cimitir al orașului și până am plecat nu am reușit. Sibiul are nevoie de un cimitir nou. Acum 40 – 50 de ani, un arhitect celebru al orașului a spus că nu este normal ca un cimitir să ajungă până la oraș și a introdus între oraș și cimitir depozitul de autobuze, terenul respectiv s-a vândut și s-au construit blocuri. Fiind nevoie de locuri de veci, cimitirul s-a întins până în Calea Cisnădie, este inadmisibil ca acele blocuri să stea nemijlocit lângă cimitir.

academician paul niedermaier sibiu (7)

Ce spuneți despre construcția noului mall?

P.N.: Ideea inițial care se vehicula de pe vremea lui Iohannis a fost construcția unui bloc turn care cumva să semnaleze intrarea în gară. Nenorocirea este că acolo există linia Mocăniţei care este monument istoric, dar care nu funcționează și niciodată nu va funcționa până în gara Sibiului. Câțiva oameni l-au acuzat atunci pe Iohannis că vrea să facă un bloc în zona unui monument istoric. După mine e o mare tâmpenie să oprești o construcţie care are sens în acea zonă din cauza unei Mocănițe care nu va funcționa niciodată, dar Iohannis a renunțat la această idee. Zvonurile despre mall au apărut acum patru ani aproximativ, s-a propus un loc interesant pentru turiști care să aibă de unde să își facă cumpărăturile. De când s-a reconstruit zona Balanța, această zonă a primit mai multă importanță și în acest context este justificat acest mall. Eu am făcut niște observaţii pe marginea proiectului, unele au fost luate în considerare, dar altele nu știu că nu am mai urmărit proiectul. Eu spun totuși că este bine că se face această construcţie, o să fie un element care oferă o anumită valoare zonei. Pentru că este construită lângă viaduct, face o joncțiune între zonele orașului, nu este ceea ce s-a intenţionat inițial, eu aș fi preferat planul lui Iohannis. Nu știu dacă au renunțat la Mocăniță, dar e bine că se face.

Ce părere aveți despre viitorul teatru al Sibiului? Se vorbește de multă vreme despre el, dar clădirea nu apare.

P.N.: De clădirea nouă a teatrului se vorbeşte de peste 50 de ani. Ideea a fost să se pună în locul Cazărmii `90, ultimul concurs a fost tot pentru acest teatru. Dar faptul că se vorbește de 50 de ani despre acest teatru și încă nu s-a găsit o clădire care să fie mulțumitoare, asta te face să te gândești că locul nu e potrivit. Cazarma `90 trebuie rezervată parcărilor cât se mai circulă cu mașini, poate peste 30 de ani situația se schimbă.

Ce schimbări la nivel social credeți că o să apară în următorii zece ani?

P.N.: Pe mine mă îngrijorează faptul că au emigrat zece milioane de români, este o situație alarmantă. Poate 5.000.000 se întorc, dar restul singur nu mai vin acasă, iar asta duce la schimbarea natalității. Natalitatea oricum era în scădere după căderea comunismului, dar această plecare masivă va avea repercusiuni grave asupra României, mai ales că cei plecați sunt mai întreprinzători și poate mai deștepți. Mai sunt și excepţii, uite eu am rămas. Cunosc situația sașilor pentru că am trăit-o, se creează anumite condiţii sociale materiale, așa a fost în cazul sașilor. Anumite elemente obiective au întărit această idee la sași, dar de aici se formează un curent. Eu mă tem să nu se creeze acest curent în cazul românilor pentru că el nu mai poate fi oprit. Un asemenea curent este foarte puternic... pentru ce să mai vină dacă s-au realizat. Bunăstarea și salariul nu se măsoară în cifre absolute, se măsoară în ceea ce câștigă vecinul. Sunt elemente subiective care devin obiective. Ambasadorul României la Berlin a spus că pentru România e o pierdere mare că au plecat sași și evrei, România ar fi avut o situație mult mai bună dacă ei rămâneau aici. Eu cumva cred asta. Există o serie de orașe precum Sibiul, Brașovul, Timișoara sau Clujul care au o anumită tradiție preluată de la sași în sute de ani. Din acest motiv există o diferență majoră între Ardeal și orașele de la Dunăre. În anumite zone s-au creat elemente care ajută la dezvoltare, inclusiv elemente climatice. Investitorii străini preferă să vină în Ardeal în continuare.

academician paul niedermaier sibiu (4)

Ce credeți că urmează să se întâmple cu viitorul politic al Sibiului?

P.N.: Nu încerc să îmi închipui ce se poate întâmpla, pentru că la balanța la nivel mondial se tot mişcă. Noi azi să ne facem datoria și Dumnezeu va decide pentru ziua de mâine. Nu pot să îmi imaginez nimic din cauza contextului mondial.

Educația unde se îndreaptă?

P.N.: Cu guvernul actual nu se poate continua așa. Ar fi o tragedie să nu se schimbe situația, anumiți oameni sunt mulțumiți dar trebuie să vezi ce este uzual pe plan european pentru a putea fi recunoscuți la acest nivel. În Germania sistemul se împarte în două, gimnaziu sau școala reală, e foarte greu acolo să schimbi macazul. După terminarea facultății, poți să dai un examen de stat, după examenul acesta intri direct în învăţământ sau poți să faci doctoratul. S-a ajuns la situația în care toți nemții erau doctoranzi pe stradă. S-a mai schimbat situația în România și este mai aproape de occident, dar situația este aberantă în România. Învăţământul ar trebui să fie unul dintre cele mai constante elemente dintr-un stat, dar la noi în fiecare an se schimbă ceva.

Spiritual credeți că o să apară schimbări?

P.N.: În context religios există o anumită tradiție care în perioada comunistă a fost anihilată. Am fost la o biserică ortodoxă, fostă biserică a sașilor care s-a vândut la plecarea lor. La biserica ortodoxă nu este obligatoriu să rămâi la toată slujba, dar la biserica evanghelică rămâi până la final. Am fost șocat să văd oamenii ortodocşi la o slujbă normală, care veneau împreună și plecau împreună la fel ca și comunitățile săsești. E greu de crezut că poate exista o astfel de influență. Cred că aceste mici influențe pot schimba mentalități la nivel național.

Despre schimbările climatice ce ne puteți spune?

P.N.: Practic acum 10 ani nu se vorbea în mod serios de încălzirea globală, totuși temperatura a crescut în ultimul deceniu. Repercursiunile sunt la ora actuală de nebănuit, fenomenele meteorologice nefavorabile apar tot mai des. După părerea mea, pericolul cel mai mare este faptul că în dreptul Polului Nord se topește calota de gheaţă, pe lângă faptul că omenirea va trebui să se retragă în niște construcţii mult mai mari care să nu fie luate de furtuni. Suprafața de apă se suplimentează și reflectă soarele mai puțin decât zăpada și gheaţa, prin urmare va accentua acest fenomen al încălzirii. În situația în care Marea Nordului se încălzește și apa devine mai puțin sărată, am putea fi confruntați cu sfârșitul curentului golfului, adică acest curent care practic încălzește Europa. Temperatura s-ar putea schimba total și clima în același timp. Eu am învățat ceva în viața asta, schimbările sunt de natură total diferită față de ceea ce îți închipui tu la ora actuală, așa arată istoria. Ajunge ca un singur vulcan serios că erupă și să se schimbe total situația pe toată planeta.

academician paul niedermaier sibiu (1)Doctorul Paul Niedermaier este unul membrii titulari ai Academiei Române. A absolvit în 1961 Institutul de Arhitectură Ion Mincu din București unde a susținut și teza de doctorat în 1975. A lucrat ca arhitect proiectant la DSAPC Timişoara, precum și ca arhitect şi conducător al secţiei de restaurare la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu. Din 1971 a devenit cercetător ştiinţific la Centrul de Ştiinţe Sociale Sibiu, fiind numit directorul aceluiaşi institut din 1994. Din 1999 a lucrat la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu ca profesor universitar la Facultatea de Litere, Istorie şi Jurnalistică, mai târziu Facultatea de Istorie şi Patrimoniu la Catedra de Istorie Veche şi Medie, ca profesor consultant, conducător de doctorate. Este preşedintele de onoare al Comisiei de Istorie al Oraşelor din România din cadrul Academiei Române, vicepreşedintele Comisiei Mixte de Istorie Româno-Maghiare, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Transilvănean de la Universitatea Ruprecht din Heidelberg, membru în Consiliul de Conducere al Asociaţiei de Studii Transilvane din Heidelberg și alte funcții importante în cadrul mai multor instituţii. A publicat 8 cărţi şi peste 200 de studii de specialitate în România, Austria, Belgia, Elveţia, Germania, Slovenia şi Ungaria.

Turnul Sfatului a încercat să ia legătura și cu Mircea Păcurariu, cel de-al doilea membru titular al Academiei Române, în viață. Apropiații lui Mircea Păcurariu au arătat că acesta nu dorea să fie contactat pentru un interviu despre viitorul Sibiului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

18 comentarii

nemultumit

Acum 4 ani

De ani de zile, locuitori din Cartierului Arhitectilor atrag atentia primarului orasului Cisnadie ca nu se respecta PUZ-ul intocmit si aprobat de Consiliul Local. Zona a fost reglementata urbanistic ca zona rezidentiala cu locuinte individuale P+1, P+2. In dorinta de a avea cat mai multi bani la bugetul local, primarul a emis autorizatii de constructie, fara numar, pentru blocuri, amplasate oriunde si oricum.Cel mai grav este faptul ca in conformitate cu legislatia in vigoare, nu era permisa emiterea de autorizatii de constructie fara asigurarea echiparii edilitare. Strazile din cartier sunt inguste ( sub profilul stradal stabiliit prin PUZ si PUD), neasfaltate, fara trotuare. Calitatea vietii locuitorilor este grav afectata, aspect ignorat de primar.Primarul in repetate randuri afirma ca sunt terenuri private, strazi private si nu poate face nicio investitie, dar omite sa precizeze daca s-a respectat legea si documentatiile de urbanism de catre cei care au semnat autorizatiile.
Raspunde

cetatean european

Acum 4 ani

Cartierul Arhitectilor a devenit in ultimii 4 ani un cosmar urbanistic din cauza incompetentei serviciului arhitect sef din primaria Cisnadie si a intereselor de familie, de grup si politice care au decis cum sa traiasca locuitorii ,ce sa accepte,cum sa nu fie informati prin ingradirea accesului la informatii de interes public.Sesizarile au fost tratate cu aroganta si dispret.In ciuda faptului ca multi au achizionat terenuri pentru edificarea de locuinte individuale avand certitudinea respectarii PUZ-ului aprobat de Consiliul local ( act normativ), s-au trezit inconjurati de blocuri, betoane si asfalt.Au fost inselati ( dusi in eroare este putin spus)umiliti si batjocoriti de catre cei care trebuiau sa actioneze in interesul tuturor cetatenilor si nu numai in favoarea dezvoltatorilor imobiliari.Desi este arhicunoscuta situatia din acest cartier, toate institutiile statului care ar putea sa stopeze abuzurile si coruptia din primaria Cisnadie, tac.
Raspunde

Eva

Acum 4 ani

Dati in judecata primarul si consiliul local ! prea isi bate joc de locuitorii din noul cartier de la care primeste primaria impozite.
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

''Este normal ca în anumite cartiere casele să aibă acoperiș, cum este strada Ștefan cel Mare sau ca unele cartiere să nu aibă acoperiș, aici mă refer la Calea Dumbrăvii.'' Tipul e sas,nu-i asa? Prin anii '90 daca aveai proasta inspiratie sa locuiesti in zona centrala si n-aveai WC in casa,erai fiul ploii incercind sa obtii un aviz de la Comisia Zonala de Monumente prezidata de ramolitul asta.Te **** tot in buda comuna din curte sau in olita iar daca voiai sa faci baie aveai posibilitatea sa-ti faci abonament la Neptun.Ni-l prezentati pe sasalau ca ditamai guru,uitind ca din 2000 incoace urbanismul sibian a stat in pixul FDGR,inclusiv a sasalaului academician. Hai,cenzurati daca va da mina!
Raspunde

IOO

Acum 4 ani

Mda... din pacate in ciuda experientei si titlului nu a facut mai mult pentru Sibiu, mai ales facand parte din comunitatea germana. Iar greselile de care vorbeste la nivel administrativ nu sunt de fapt greseli. Le-am putea imparti 50% in coruptie si 50% in prostie crasa. Chestia e ca... administratia a insemnat in ultimele decenii FDGR... adica aia perfectii care masoara de 3 ori pana sa taie, "nemtii"... Daca ar sti si restul tarii cum merge Sibiul cu conducerea saseasca... poate s-ar mai dezmetici putin...
Raspunde

Ion Ionescu

Acum 4 ani

Omul vorbeste pertinent,.doar cu un lucru nu are dreptate. Investitorii vin in zona Ardealului pentru ca e mai aproape de granița cu Ungaria si pentru ca infrastructura e mai buna in Ardeal. Daca stai sa te gandesti, la Timisoara si Sibiu se muncește cu olteni foarte mult iar la Brasov si Cluj cu moldoveni. Daca ar fi fost dupa criteriul harniciei, veneau investitorii in judetele dominate de unguri. Doar ca in acele judete investițiile sunt la nivel de Bacau sau Brăila din cauza mai multor factori.
Raspunde

2cents

Acum 4 ani

construirea mall-ului langa viaduct va afecta negativ traficul din zona. Dar va trebui sa o traim ca sa intelegem
Raspunde

Alzara 1918

Acum 4 ani

Cu toată prețuirea și justificata prietenie pe care i-o port nu- mi pot reprima o întrebare : unde a fost când se puneau pe planșetă monștrii din calea Cisnadiei ( I V Ispas ( nu Stalin ) , Selimbar - Maricuta , Sura - Mare /Hamba , Sura Mică , Frunzei etc. ?
Raspunde

Optimist

Acum 4 ani

Ilegalitățile din Cartierul Arhiectilor nu pot continua la infinit Pe planseta zona – UTR 29 ( 68 ha) Calea Cisnadiei, a fost proiectata ca zona rezidentiala cu case unifamiliale. PUZ-ul coordonator aprobat de catre Consiliul local a fost aruncat la cosul de gunoi, si asa a inceput dezastrul. Serviciul arhitect sef din primaria Cisnadie a fost condus din 2014 de fiica Dlui I.V.Ispas. Ce interese de familie sau de grup au determinat-o sa transforme zona intr-un cartier sufocat de cladiri ridicate ilegal , sa nu respecte legea,sa ignore documentatiile de urbanism aprobate?Pe cine s-a bazat in aceasta perioada?Pe cine a favorizat?Cine a inchis ochii la toate neregulile? "Îndrăzneşte să crezi! Corupţia poate fi învinsă".
Raspunde

A

Acum 4 ani

La partea cu teatrul, primaria are posibilitatea sa inceapa sa miste dezvoltarea urbanistica a orasului si inspre malurile cibinului, din pacate urbanistii si arhitectii care se perinda pe aici sunt prea incompetenti sa isi dea seama de asta. In loc sa evoluam ca un oras 'european' (ca deja e ridicol cum e aruncat cuvantul asta) evoluam ca o comuna teleormaneana.
Raspunde

Pungașul

Acum 4 ani

Un om deștept care a luat și decizii proaste. FDGR-ul a facut ce a vrut ca un iresponsabil ce este. Rușine românilor slugarnici care i-au crezut superiori. Sașii sunt la fel ca ceilalți. Urbanismul s-a predat samsarilor. "Cartierul arhitectilor" este cea mai proasta glumă, plătită scump de cei ce locuiesc acolo. Păcat de oameni. Lipsa de viziune este regulă la Sibiu. Bine ca a spus-o Acad. Niedermeier.
Raspunde

S

Acum 4 ani

@IOO Cum sa meargă Sibiul? E în primele 4-5 orașe mari din Romania ca bunăstare.
Raspunde

Deutsche Welle

Acum 4 ani

...na was sagst jetzt mein lieber Pauli ?
Raspunde

EU

Acum 4 ani

Slab interviu...sau slab interlocutorul. S-au făcut greșeli în Sibiu... Si nu observ nici o mențiune despre invazia extratereștrilor vâlceni...
Raspunde

Alzara 1918

Acum 4 ani

Ciudat ca un sibian obișnuit cu plecarea concetățenilor săi in Germania -Austria sa vorbească de invazia vâlcenilor ...
Raspunde

Sebastian

Acum 4 ani

problemele majore `indentificate` ??? Paul Niedermaier a `indentificat` probleme majore ale ... ???
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus