X
45552471_364543064120045_5421492034684846080_n

Klaus Iohannis: Guvernul PSD a făcut mult rău României și ar fi trebuit să plece demult

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut miercuri o evaluare a Guvernului PSD – ALDE, pornind de la cazul Caracal. Iohannis a explicat faptul că din cauza incompetenței guvernului s-a ajuns la disfuncționalitatea instituțiilor statului. ”Tragedia cumplită de la Caracal ne-a arătat cât de multe și de profunde sunt disfuncționalitățile din interiorul unor instituții ale statului. Incompetența, lipsa unor proceduri clare, corupția, indiferența, toate acestea au dus la un deznodământ cutremurător: incapacitatea statului de a salva viețile propriilor cetățeni.

Am cerut Guvernului ca până la finalul lunii august să adopte o serie de măsuri astfel încât, în situații precum cea de la Caracal, să nu mai existe întârzieri criminale în acțiunea organelor statului. Am și indicat Guvernului în ședința CSAT din 30 iulie ce măsuri esențiale ar trebui luate cu prioritate.

PSD, preocupat însă de soluţionarea crizelor interne, continuă să ignore rezolvarea urgenţelor care sunt importante pentru cetăţeni şi care au un impact direct asupra vieţii şi siguranţei lor de zi cu zi. Așa se face că legea recursului compensatoriu nu a fost abrogată, deși a generat numeroase efecte negative”, a declarat Iohannis.

”PSD refuză să facă paşii necesari pentru a corecta gravele carenţe create prin propriile lor decizii în ultimii ani”

Președintele a concluzionat că ”Guvernul PSD a făcut mult rău României și ar fi trebuit să plece demult”. ”Am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți în funcții, au fost dați afară prea mulți profesioniști și au fost puși în locul lor oameni incapabili.

Guvernul PSD a făcut mult rău României și ar fi trebuit să plece demult. Românii își doresc o altă guvernare și o vor avea, o guvernare responsabilă, pentru ca împreună să facem România funcțională”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele României a adăugat că PSD refuză să facă paşii necesari pentru a corecta deciziile greşite luate în ultimii ani. „Dincolo de creşterea sau nu a pedepselor pentru diverse infracţiuni, vorbim şi de cum funcţionează instituţiile statului. PSD refuză să facă paşii necesari pentru a corecta gravele carenţe create prin propriile lor decizii în ultimii ani”, a explicat Klaus Iohannis.

PNL va depune moțiune de cenzură

Liderul liberalilor din Camera Deputaților, Raluca Turcan, a anunțat că PNL poartă negocieri cu USR, PMP, UDMR, ProRomânia, ALDE și minoritățile naționale pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD. ”Obiectivul prioritar al PNL în această sesiune parlamentară este depunerea unei moțiuni de cenzură care să ducă la căderea actualului guvern. În ultimele zile, am avut întâlniri cu reprezentanții celorlalte partide de opoziție pentru susținerea demersului nostru. Am avut deja discuții cu USR, PMP, UDMR și cu grupul minorităților, iar în zilele următoare ne vom întâlni cu reprezentanți ai ProRomânia și ALDE. PNL a elaborat deja prima variantă a textului moțiunii de cenzură, care a fost astăzi transmisă partidelor parlamentare din opoziție cu care am purtat deja discuții. Varianta finală a textului va include argumentele tuturor formațiunilor politice semnatare. În momentul în care vom avea garanția susținerii tuturor partidelor din opoziție, vom depune moțiunea de cenzură împreună cu numărul de semnături necesar pentru adoptarea ei!”, a anunțat Raluca Turcan.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact