”Mă numesc Rădulescu Evgheni, am 62 de ani, locuiesc în Sibiu din 1964.
Anul trecut, în Noiembrie, tatăl meu, văduv în vârstă de 86 de ani a făcut un AVC (Accident Vascular Cerebral). În prezent este invalid, se deplasează în locuința sa cu ajutorul unui cadru de sprijin și doar sub supravegherea unui însoțitor. Uneori, foarte rar, reușește să coboare scările de la etajul al doilea al blocului în care locuiește, ajutat de cineva, după care plimbarea pe stradă se face într-un fotoliu cu roți pe care cineva trebuie să-l împingă. Nu se plânge niciodată pentru că știe că se poate și mai rău.
După declanșarea bolii, vrând-nevrând a trebuit să mă ocup eu de problemele financiare ale tatălui meu, de administrarea pensiei, mai exact de plata facturilor și a celorlalte cheltuieli. Au apărut cheltuieli noi si situația fiind nouă. Cheltuieli cu însoțitorul, cu medicamentele, masaj și multe altele. Ca să ne putem încadra în buget a trebuit să iau în calcul toate cheltuielile și să le elimin pe cele care nu mai erau de actualitate. Telefonul mobil nu mai este o prioritate, tatăl meu nemaifiind în stare să-l utilizeze datorită sechelelor bolii, respectiv a înrăutățirii vederii aproape de orbire totală.
În sfârțit, în 30 august 2019 mi-am făcut timp și m-am dus la reprezentanța Vodafone România din Sibiu, Piața Mare. La unul dintre ghișee m-a întâmpinat un angajat al reprezentanței. După ce abonatul a fost identificat în banca de date a firmei mi-am expus problema și doleanța, fie să reziliez contractul cu totul, fie să mi se ofere un contract mai convenabil. În treacăt fie spus că abonamentul meu de telefonie mobilă, la o altă firmă, este cu puțin mai mic decât jumătatea abonamentului tatălui meu. Răspunsul a venit prompt și impersonal, ca și cum ar fi fost înregistrat deja în memoria unui calculator: trebuie întâi să expire contractul existent și abia apoi putem discuta despre un nou contract. Întreb când va expira contractul, dar mi se spune că nu pot primi asemenea informații nefiind posesorul contractului. Nu pot nici să-l reziliez, întrucât tatăl meu a fost de acord cu prelungirea acestuia în 2018. Întreb când anume și-a dat acordul, dar mi se spune că nu pot primi informația.
Înțeleg că trebuie să vin cu tatăl meu la magazin. Nu am nici un fel de împuternicire ca să-l reprezint, deci este justificată cererea reprezentantului. Doar că mi se spune că dacă reziliez contractul înainte de termenul scadent va trebui să achit toate facturile care vor fi emise conform contractului, până la scadență. Mai întreb o dată când e scadența, dar nu mi se spune. Deci ar trebui să vin cu tatăl meu la magazin ca să mi se spună când e scadența. Simt că sunt prins într-un mecanism juridic-financiar prin care mi se iau bani fără să mi se acorde niciun serviciu, din partea reprezentanților firmei întâmpin o rezistență tot mai agresivă, înțeleg că sunt un client rău, trebuie să vorbesc încet, să nu deranjez ceilalți clienți deși mi se pare că am vorbit la fel de când am intrat.
Am lăsat mașina pe strada Mitropoliei și acum străbatem Piața Mare a orașului, tatăl meu în fotoliul cu roți, eu împingându-l încet ca să nu-l ”hurducăn” prea tare pe caldarâmul din piatră cubică. Apoi îl las în fața magazinului si intru. Între caldarâmul pieței și intrarea în magazin sunt patru trepte, am nevoie fie de ajutor, fie de o rampă pentru scaunul de invalid. Nu văd nici o rampă, dar poate au vreuna demontabilă. Întreb. Reprezentantul se uită la mine și zâmbește superior. Îmi spune că nu știe ce este aceea rampă pentru invalizi. Deci nici nu au așa ceva. Superioritatea fizică indiscutabilă a unui tânăr de nici 30 de ani față de toate hibele, bolile și suferințele bătrânului de 87 de ani. Îl rog să mă ajute. Scoate doar capul pe ușă și privește spre fotoliul cu roți. Încerc să găsesc o soluție, dar îmi dau seama că îl irit, se leagă de orice cuvânt, mă întrerupe, îmi spune că asta nu e treaba lui. Un client aflat în magazin se oferă să mă ajute să urcăm fotoliul în magazin, dar din experiență știu că este foarte greu, aproape imposibil. Încerc să protestez, dar mi se spune să părăsesc magazinul, altfel va fi chemat serviciul de securitate.
Solicit ajutorul unui polițist al Poliției locale care vine cu mine și spre stupoarea mea se roagă, destul de timorat, de reprezentant să mă ajute să găsim o soluție. În sfârșit, apare o femeie, șefa magazinului și mă trage într-o parte să discutăm mai discret pentru că între timp în magazin a început să se adune lumea să vadă ce se întâmplă. Completez o cerere de reziliere, vreau să scap definitiv de tot ce e legat de firma respectivă, mă duc afară și îi explic tatălui meu unde să semneze. Contractul e reziliat.
Încerc să înțeleg ce s-a întâmplat pentru că mă simt umilit și batjocorit de niște tineri, reprezentanți ai unei firme străine de comunicații. Înțeleg că nici eu și nici tatăl meu nu mai suntem interesanți pentru ei nici că oameni și nici ca clienți, că viitorul este al tineretului sănătos care poate să vină singur la magazin și să urce scările. Nu-mi rămâne decât să scriu și știu că uneori cuvântul e greu”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 29058
Ultimele comentarii
Acum 55 minute
AndreiM
Acum 1 oră
Dragoș Ratiu
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 1 oră
Hermann Stadt