Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Fani de Asia, spuneți mersi :)

Fani de Asia, spuneți mersi :)

Amatori de mâncare asiatică din Sibiu, opriți-vă din tot ce faceți și luați aminte la degustătorul de serviciu din această săptămână, pentru că am găsit soluția ieșirii din depresia adâncă în care ne aflăm cu toții de când s-a închis restaurantul chinezesc de pe Victoriei.

De ani buni de zile când mă apuca pofta de mâncare asiatică mă gândeam cu groază că singura alternativă e Yummy Yang. Nu neapărat că ar fi o tragedie, pentru că am avut și momente în care am mâncat delicios la unul dintre cele 243 de restaurante pe care le-au plimbat prin Sibiu, ba în mall, ba în Piața Mare, ba la ușa mall-ului, acum la ciuperca din giratoriu ȘI în mall. Dar, în același timp, am trecut și prin niște eșecuri lamentabile. Ultimul, la câteva zile după deschiderea restaurantului din food-court-ul mall-ului când puiul dulce-acrișor pe care l-am comandat acolo n-am avut nici măcar curajul să îl cer la pachet, pur și simplu l-am lăsat acolo și am plecat. Și de-atunci nici n-am mai călcat pe acolo.

IMG_9474

Tricky Noodles mi-au sărit în ochi pe Facebook iar singura fotografie pe care am văzut-o m-a convins măcar să încerc, că cine știe. Și bine am făcut. Eram vineri prin zonă, pe strada Lungă, cu o foame de lup la purtător. Plus că mă mai așteptau câteva guri înfometate în redacție, moment mai potrivit nu puteam găsi. E drept, m-am învârtit un pic la intersecția dintre Lungă și Gladiolelor până i-am nimerit, pentru că se vede că au deschis recent. La stradă încă nu este o firmă iar restaurantul împarte spațiul cu un magazin de cartier. Evident, de la bun început, că oamenii s-au pregătit mai degrabă pentru livrări și mai puțin pentru a-și aroga meritul de restaurant chinezesc. Dar, în cazul în care nu vreți să mâncați acasă sau la birou, sunt acolo și locuri suficiente pentru 10-12 persoane. Un meniu costă 19,5 lei și e compus dintr-o bază, noodles, orez cu legume sau cartofi cu 5 condimente în crustă picantă sau nepicantă. Lângă bază poți alege 8 variante de pui care sună foarte, foarte bine: dulce-picant, în crustă de piper și sos de stridii, în crustă cu aromă de barbecue, cu gust de lămâie dulce-acrișor, curry de pui, sweet and sour, în crustă de caramel cu susan sau în cinci condimente. Vegetarienii au la dispoziție tempura de legume și, în curând, curry vegan și samosa sau mix de veggie.

IMG_9476

Am zis să încercăm cât mai multe așa că am comandat două porții de noodles, o porție de orez, pui în crustă de piper, în crustă de caramel și o porție de tempura de legume pentru alergicii la carne. Primul plus, ambalajul. Când am ajuns în redacție orezul era atât de fierbinte încât am așteptat un minut două să se răcească înainte să ne apucăm de mâncat. Până și cei mai critici colegi au fost pe spate, mâncarea a fost absolut excelentă. Legumele din tempura sunt surprinzătoare: crocante, condimentate perfect, cred că a fost prima dată când nu am compătimit vegetarienii. Și m-am servit din porție chiar de mai multe ori. Puiul cu caramel și susan a fost preferatul meu, combinația dulce-sărat mă fascinează de fiecare dată. Iar gustul puiului cu piper și sos de stridii nu l-am mai simțit niciodată, o combinație dulce-sărat-picant-iute senzațională. Iar pentru că am comandat cât pentru un sat mai mic am primit și câte o cutiuță din fiecare sos disponibil, soia, dulce acrișor, de legume și sweet chilli, ultimul dintre ele preferatul meu. Exact iuțeala aceea asiatică ce dispare precum apare. Orezul și tăiețeii au fost exact în același film cu restul preparatelor. Al dente, cu legume crocante, puse fără zgârcenie. Printre cei mai bine cheltuiți pe mâncare 58 și ceva de lei din viața mea. Îi găsiți pe Facebook sau la numărul de telefon 0773859118, încercați, că merită.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 17989

Comentarii

13 comentarii

Ana

Acum 4 ani

Deja îmi ploua in gura. Sper ca nu e reclama plătită si sa fi scris la comanda, ca mâine comand de la ei si vreau sa fie ca in textul tău mâncarea.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

joe

Acum 4 ani

cum vor astia sa reuseasca fara pagina de facebook? in afara de 2 poze luate de pe net si nici un meniu? sau fara a fi in foodapanda sau alte aplicatii? se asteapta sa vanda la fereastra unui demisol? Cui faceti reclama? unor no-name? Adica citesti articolul, vrei sa comanzi dar nu gasesti ce si cum. Pai si daca au mancare de nota 10 merita sa se duca in faliment pentru ca in afara de gatit nu-i duce capul la nimic altceva (gen marketing)
Raspunde

Haterus

Acum 4 ani

Joe agitaul, sunt pe Takeaway. Nu te prea ai cu siteurile de comandat mancare, a? Ai auzit de foodpanda si atat, ca deh, la aia le face reclama peste tot si vezi biciclete prin Sibiu, dar te agiti ca un Pepsi dand lectii de marketing altora. Intra pe takeaway.com si ii gasesti. Eu acolo am aflat de ei. Sunt la inceput si ei, inca n-au apucat sa se ocupe de marketing, dar nici nu cred ca au nevoie, la ce buna e mancarea o sa umble vorba in sat (ca pt cei de la Twenty, care n-o sa-i gasesti nicaieri, pe niciun site take away, dar ii stie toata lumea ca fac pizza cea mai buna din Sibiu [gusturile individuale pot diferi de majoritate]... bine, poate tu n-ai auzit nici de ei).
Raspunde

Calin

Acum 4 ani

Tu faci parte din generatia "facebook" care gandeste ca "daca nu e pe facebook , nu exista" ... generatia foodpanda care nu isi poate misca curu pana la un restaurant sa manance si tre sa aiba aplicatie ca sa comande acasa si sa mance ca soarecele in fata calculatorului .. si apropo ,,, au "takeway" .
Raspunde

Haterus

Acum 4 ani

Chiar vineri am luat de la ei. Am comandat la birou impreuna cu colegii. Toti am fost foarte impresionati, dar cel mai mult eu. Foarte, foarte gustos. Portiile decente (cei care vor portii gen "Kebab la farfurie", va avertizez ca n-o sa va saturati. Garnitura (noodles, orez, cartofi sau ce va luati) e o cutie, ca cele din poza, plina. Portia cu carne e juma de cutie. Deja l-am recomandat la foarte multa lume. Sper sa tina preturile asa, sa nu faca precum ChefLorand care cand a vazut ca-i merge treaba, a crescut toate preturile.
Raspunde

NonSmart

Acum 4 ani

Și totuși la Lorand cu 16 lei primești un fel principal, o mâncare de calitate garantată de profesionalismul unui Chef, mâncare diversificată zilnic și în cantitate mai mare decât un pumn de noodels și o lingură de pui cu 20 de lei și aceeași în fiecare zi. Desigur am comandat și eu la Tricky, e foarte bun, nu neapărat te saturi dar de poftă e ok. De la Lorand încă nu m-am plictisit, dar întotdeauna m-am săturat din felul principal.
Raspunde

fifi

Acum 4 ani

la o cronica de librarie v-ati gandit? cum ar suna: "...la câteva zile după deschiderea librariei din book-court-ul mall-ului..."? dar, aia e! mancarea nu se poate download-a... inca...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

alunelu

Acum 4 ani

o rusine, nu recomand. am fost in locatie, oameni obositi si moroconosi, fara experienta, amenajarea este intr-o carmangerie, calitatea jalnica, ptr. cine a mai mancat la viata lui noodles, ce vand astia sunt o bataie de joc. produsele lor merita maxim 15 lei si cu o doza de suc inclusa..daca vreti sa mancati noodles mergeti la Bucuresti la Victoriei si mancati la wok pe foc, cu 20 lei mancati noodlesi adevarati nu bataie de joc, sper sa se inchida cat mai repede sa nu mai experiemnteze si altii dezamagirea pe atatia bani. Scaunele alea sunt puse la plesneala intre frigidere cu parizer, hota scoate fum in toata camera, paravanul la bucatarie e pus de forma..nici un chinez sau indian sarac nu ar fi facut asa ceva, chair daca yami yang e de rahat, merita tzeapa mai mult ca la astia...o tristete de oferta in orasul asta
Raspunde

Haterus

Acum 4 ani

Revin la ce am zis mai sus. Ia-ti stricat. De 2 zile de cand a aparut articolul sunt depasiti. Comenzi gresite (ba lipsa extra sos, ba lipsa meniul cu pui) si intarziate, au mai taiat si din portii... nu mai fac față. Fata care livreaza, foarte simpatica de fel, a recunoscut ca de 2 zile vin sute de comenzi si nu erau pregatiti pentru asa ceva. La gust macar nu fac rabat, este la fel de bun, doar portiile mai mici (probabil ca sa poata satisface cererea). Zicea Joe agitatul ca nu fac marketing, ei iata desteptule si motivul... capacitatea de "productie" si livrare e mica la inceput. stiau ei ce stiau. Dar le-a facut Turnul sfatului un "favor". :)) Am incredere ca isi revin. Bafta lor
Raspunde

Sibian

Acum 4 ani

Fata draguta de la Tricky, si colegul incurcaret, mint mult si urat............nu faci fata, nu lua comenzi...sigur incearca in alta zi oameni, DAR daca ii lasi flamanzi si ii minti de mai multe ori la telefon si nu livrezi nici in 3 ore comanda atunci sigur lasa comentariile negative care le meritati !!!
Raspunde

client nemultumit

Acum 4 ani

Azi am comandat de acolo, la ora 10:50. Mai intai au vrut sa refuze comanda (probabil pe motiv ca nu faceau fata), apoi au zis ca totusi incearca sa o trimita pe la 12:20 (bine, initial au vrut sa incerce sa ne trimita cu taxiul si sa platim noi taxiul - comanda era de peste 100 de lei - desi ei se laudau ca livreaza cu 7 lei sau prin takeaway cu 8 lei). Cand am sunat la 12:40 sa ma interesez de comanda au zis ca au uitat de comanda noastra, si ca o trimit in 30 de minute. La 13:25 primim telefon ca isi cer scuze, si ca pot sa trimita comanda peste inca 40 de minute. Motivul invocat: articolul din ziar de acum 2 zile. Eu m-am simtit mintit si pacalit si n-o sa mai comand niciodata de acolo. PS: Mai incercasem o singura data de la ei si nu m-au impresionat, dar am zis sa le mai dau o sansa. A treia oara eu nu mai comand de acolo. PS2: Unei colege i-a fost rau vreo 2 zile dupa ce a mancat data trecuta de acolo. Poate a fost doar o coincidenta.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Raisa Vespasian

Acum 4 ani

A spune ca in Sibiu se mananca bine e ca si cand ai spune ca dragostea de sine e gangbang cu 16 suedeze!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus