X
Junii SUA 1

Junii Sibiului în Statele Unite ale Americii: „Reprezentăm cu mândrie România”

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” marchează împlinirea a 75 de ani de activitate artistică neîntreruptă printr-o serie de turnee în Europa și America. În perioada 11 septembrie – 3 octombrie 2019, cea mai veche formație de dansuri populare din România va promova cultura noastră tradițională pe pământ american, acesta fiind al cincilea turneu întreprins de Junii Sibiului în SUA.

În anul aniversar Junii Sibiului – 75 de ani de activitate, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” îşi reafirmă statutul de emblemă a municipiului Sibiu şi implicit a României, prin spectacole deosebite atât în ţară, cât şi peste hotare, toate constituindu-se într-o carte de vizită a României frumoase și toate fiind menite să reliefeze statutul de ambasador al culturii tradiţionale, de ambasador al Sibiului şi al României pe care ansamblul şi l-a câştigat, dar şi să atragă atenţia turiştilor români şi străini asupra Sibiului ca spaţiu al prezervării specificului cultural şi intercultural.

În acest cadru, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” a fost invitat să performeze pentru cetățenii americani și comunitățile de români, în orașe cu o tradiție artistică bine consolidată din Statele Unite ale Americii.

„Reprezentăm, cu mândrie, România și sperăm ca prin spectacolele susținute de Junii Sibiului să putem bucura inimile românilor care trăiesc departe de țară și să aducem publicul american mai aproape de ceea ce înseamnă cultura română. De aceea, spectacolele noastre sunt concepute ca o călătorie muzical-coregrafică pe tot cuprinsul României, dansurile și obiceiurile din Transilvania întâlnindu-se cu cele din Oltenia, Muntenia și Moldova. Mulțumim Consiliului Județean Sibiu, instituția care patronează activitatea noastră, Primăriei Municipiului Sibiu pentru sprijinul acordat în proiectul <<Aniversare Junii Sibiului – 75 de ani>>, și partenerilor noștri din SUA, pentru tot suportul din cadrul acestui turneu”, declară Silvia Macrea, manager și coregraf.

Primele reprezentații vor fi susținute la Detroit, acolo unde Junii Sibiului, au fost așteptați ieri cu pâine și sare, de către inimoasa echipă de organizare a Festivalului Românesc din Greater Detroit. Cea de-a 14-a ediție a manifestării este organizată la inițiativa Catedralei Ortodoxe Române „Sf. Gheorghe”, fiind un eveniment cultural extrem de așteptat, în cadrul căruia publicul român și american se bucură împreună de muzică și dansuri populare, de gastronomia specific românească.

Junii SUA 3

În Cleveland, Junii Sibiului vor performa în Sala de spectacole a Catedralei Ortodoxe Române „Sf. Maria”, într-un preambul al evenimentelor aniversare ce vor marca 115 de ani de la înființarea bisericii; spectacolul pune, astfel, bazele unui parteneriat cultural între prima biserică ortodoxă română de pe pământ american și cea mai veche formație de dansuri populare din România. Diversitatea și frumusețea folclorului românesc vor fi prezentate în alte două spectacole, ce vor fi susținute la Catedrala Ortodoxă Română „Buna Vestire” din Olmsted Township, și la Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Chicago.

Festivalul Românesc din Sacramento, o manifestare de amploare cu mare priză la publicul român și american, se desfășoară în acest an sub genericul „Din inima Transilvaniei”, iar Junii Sibiului vor fi promotori ai tradițiilor transilvănene la cea de-a 18-a ediție a festivalului, la invitația Romanian Community Center of Sacramento.

Junii SUA 4

 

Prima deplasare în SUA a ansamblului a avut loc în anul 1985 – când Junii Sibiului au fost primul ansamblu folcloric ce a evoluat pe tărâm american, iar următoarele turnee au fost întreprinse în 1995, în 2008 și, respectiv, în 2009.

Turneul în SUA al Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” este parte integrantă a proiectului cultural „Aniversare Junii Sibiului – 75 de ani”, derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu. Toate proiectele instituției noastre sunt finanțate de Consiliul Județean Sibiu, iar acest proiect cultural este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact