X
spital psihiatrie modernizare

Fonduri europene: Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu. ”Era maximă nevoie”

Aproape 11 milioane de lei este valoarea proiectului de amenajare a unei clădiri în care să funcționeze ambulatoriul de specialitate pentru adulți din cadrul Spitalului de psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

La ambulatoriul spitalului cu sediul pe str. Dr. Dumitru Bagdazar numărul pacienților consultați în ambulatoriul pentru adulți a crescut de la 6.000, în 2013, la 12.000, până în luna septembrie a acestui an. Creșterea numărului de consultații a venit și în contextul în care spitalul a ajuns să lucreze cu 12 medici psihiatri în prezent, față de unul singur, în urmă cu șase ani.

În aceste condiții a fost redactat un proiect de relocare a ambulatoriului în clădirea aflată lângă poarta principală de acces. Clădirea, care în prezent este folosită pentru primirea urgențelor și are un singur nivel peste un subsol parțial, va fi extinsă și supraetajată. Astfel, de la actuala amprentă la sol de 243 de mp se va ajunge la o clădire cu demisol, parter, două etaje și mansardă, cu o suprafață desfășurată de aproape 1.400 de mp. În noile spații, vor fi amenajate nouă cabinete medicale pentru specializările psihiatrie, neurologie, endocrinologie, interne și cinci cabinete pentru psihologie și imagistică. Totodată, va fi amenajat un laborator de analize cu două camere de recoltare, trei săli de tratament, precum și trei săli de așteptare. Pentru noile spații este prevăzută și achiziția mai multor echipamente, de la analizatoare automate la ecograf Doppler general și carotidian.
”Era maximă nevoie de acest ambulatoriu. Ne-ar putea ajuta să respectăm Strategia națională pentru sănătate, să asigurăm pacienților asistență medicală de calitate într-un spațiu adecvat. Totodată, putem oferi și servicii conexe, inclusiv de medicină internă”, aratp dr. Ciprian Băcilă, directorul medical al spitalului. Termenul de finalizare a proiectului este decembrie 2021.

Proiectul va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile, accesate de Consiliul Județean Sibiu, instituția în subordinea căreia funcționează Spitalul de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu. Contractul de finanțare (7,48 de milioane de lei din fonduri europene, la care se adaugă 2,99 mil. de lei din bugetul național și 0,21 mil. de lei din cel județean) a fost semnat în cursul zilei de luni, 16 septembrie. ”Prin plusul de calitate a noilor dotări și prin dotările moderne cu aparatură se va dezvolta rețeaua de centre medicale moderne, capabile să furnizeze îngrijire medicală de calitate. Prin proiectul de la Spitalul de Psihiatrie dorim să reducem inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate a populației din zona urbană și din mediul rural, prin diagnosticarea bolilor în stadiul incipient și tratarea cu succes a unor afecțiuni mai ușoare, prevenind agravarea lor”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
În actualul exercițiu financiar european, instituția județeană a semnat contracte de finanțare pentru reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii pentru sănătate în valoare totală de aproximativ 80 de milioane de lei.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact