X
strada podului 2

Una din cele mai lungi străzi ale Sibiului, licitată pentru modernizare. Cu piste de biciclete separate de carosabil

Cu o lungime de peste 3,6 km și ”spartă” pe cea mai mare porțiune pentru amenajarea unor noi rețele de canalizare, strada Podului are alocat un buget de 13 milioane de lei, fără TVA, pentru modernizare.

Aflată în lucrări de amenajare a unor noi rețele de canalizare pe porțiunea dinspre Calea Gușteriței, strada Podului face acum și obiectul unei licitații pentru modernizare. 12,9 milioane de lei, fără TVA, sunt alocate de către Primăria Sibiu pentru această lucrare. Potrivit caietului de sarcini, durata contractului este de cel mult 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (exceptând perioada sezonului rece). Termenul limită de depunere a ofertelor pentru această lucrare a fost stabilit de către administrația locală pentru ziua de 15 octombrie.

str podului sursa proiect de modernizare

Adio, dale de beton!

În prezent, din cei 3.645 de metri liniari ai străzii, aproape 2.500 de metri au o structură rutieră din dale de beton (pe porțiunea care pornește de la intersecția cu str. Ștefan cel Mare – ieșirea din Sibiu către Agnita). Aceste dale vor fi sparte și va fi înlăturată și fundația acestora, la fel ca și fundația întregii artere. Pe toată strada urmează a fi amenajate de 213 locuri de parcare pentru autoturisme și trei locuri de parcare pentru taxiuri.

Piste de biciclete separate sau delimitate

În afară de carosabil, trotuare și spații verzi, pe strada Podului urmează a fi amenajate și piste pentru biciclete. Potrivit ”promisiunilor” din caietul de sarcini, aceste piste vor fi separate sau delimitate clar de carosabil. ”Pista de biciclete a fost proiectată pe partea stângă pe primul tronson cu îmbrăcăminte din beton, având o lungime de 2,03 km și o lățime de 2,5 / 2,7 m. Pe tronsonul cu îmbrăcăminte asfaltică existentă, pista s-a proiectat la nivelul carosabilului, aceasta fiind separată de carosabil de delimitatoare pentru piste de biciclete”, se arată în proiectul tehnic anexat documentației de licitație. Pe porțiunea acoperită, în prezent, cu beton, pista de biciclete va fi amenajată la alt nivel față de cel al carosabilului.

Pe stânga, pistă de biciclete, pe dreapta - trotuar

Pe stânga, pistă de biciclete, pe dreapta – trotuar

Contractul de lucrări prevede și modernizarea rețelelor de colectare a apelor pluviale, de amenajare a elementelor de siguranță a circulației, de realizare a rețelei metropolitane pentru cablurile de comunicații, precum și de amenajare a unui nou sistem de iluminat public cu lămpi cu tehnologie LED.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bing

    unde e mai precis iesirea din Sibiu spre Agnita?Include si portiunea din fata Scandia si Total NSa plus parcul logistic?…acolo e cea mai varza si trebuie o lucrare complexa la scurgerea apelor….acolo sta apa si iarna se strica complet

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact