X
Afis

BIS Teatru se pregătește pentru Festivalul „25 de ore de teatru non-stopˮ

Deși toamna a început, mai păstrăm parcă în suflete un colțișor de vară, să ne ajungă până la anul energia și bucuria zilelor însorite. Asociația Culturală BIS Teatru a strâns pe parcursul a trei luni de vară o mulțime de amintiri frumoase de la evenimentele pe care le-a organizat și se pregătește acum să demareze ediția cu numărul IX a Festivalului „25 de ore de teatru non-stopˮ.

Delirium (regia Bogdan Sărătean)

Proiectul „Cool-Tura prin cartiereˮ a oferit evenimente culturale pentru toate gusturile

Locuitorii din cartierele sibiene (Valea Aurie, Țiglari, Trei Stejari, Ștrand, Terezian) dar și cei din satul Hosman, de pe Valea Hârtibaciului, s-au bucurat de spectacole de teatru, muzică, ateliere și demonstrații de artă culinară în cadrul evenimentului „Cool-Tura prin cartiereˮ (1 august- 12 septembrie). Sibienii au avut ocazia să își redescopere orașul prin prisma poveștilor spuse cu umor și nostalgie de actorii spectacolului Orașul meu dar și de oamenii locului, care au copilărit și trăit în diverse zone ale Sibiului. Copiii din Hosman s-au distrat, au cântat și au luat contact cu locuri îndepărtate de pe glob prin intermediul spectacolului educativ Povești africane. Trupa Suburbia 11 a oferit un concert de neuitat pe stadionul de rugby Bebe Boboc din Valea Aurie iar actorii  BIS Teatru au strâns o mulțime de aplauze cu prilejul aniversării reprezentației cu numărul 50 a spectacolului „Născut în ’90ˮ, regizat de Bogdan Sărătean. În încheierea proiectului, pe 12 septembrie, publicul avut parte de o seară în care muzica bună, oferită de Charlie Fălămaș a fost asezonată cu deliciosele preparate oferite de maeștrii ceaunieri Food Monkey și The Bear.

Kassandra - Hécuba

La Grădina BIS s-a respirat și în această vară teatru

În paralel cu proiectul „Cool-Tura prin cartiereˮ, Grădina BIS a avut ca în fiecare an, porțile deschise pentru stagiunea de vară, din 19 iulie și până în 15 septembrie 2019, oferind spectacole pentru o mare varietate de gusturi, încurajând publicul să descopere teatrul într-o varianată mai puțin formală decât cea propusă de spațiile consacrate, mai prietenoasă, mai caldă, mai relaxată.

O nouă producție BIS Teatru, în regia lui Bogdan Sărătean, a deschis și a închis stagiunea. Este vorba despre Delirium. Din însemnările unor nebuni, un dialog imaginar între doi artiști emblematici ai artei europene: omul de teatru Antonin Artaud (interpretat de Dan Țilea) și pictorul Vincent van Gogh (Dumitru Stegărescu), personalități fascinante, melanj de genialitate și nebunie, a căror suferință a stat la baza unor creații ce și-au devansat timpul.

O noapte pe dos

Maratonul „25 de ore de teatru non-stop” (5-6 octombrie 2019) se apropie cu pași repezi

Spectacolul Delirium, realizat cu sprijinul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu, va avea premiera propriu-zisă sâmbătă, 5 octombrie 2019, de la ora 18:00, la Grădina BIS Teatru, fiind inclus în prologul Festivalului „25 de ore de teatru non-stop”. Și anul acesta festivalul se va desfăura sub egida EFFE, apărând în catalogul celor mai importante festivaluri europene, lansat de către European Festivals Association.

Alături de Delirium, printre highlight-urile acestei ediții se numără O noapte pe dos, în regia lui Tudor Țepeneag, produs de Teatrul de Artă București, care, pe 5 octombrie, de la ora 20:00, va deschide oficial festivalul la Teatrul Gong. Spectacolul aduce față în față o prostituată (Marcela Motoc) și clientul ei (George Constantinescu), cu background-ul lor de viață și emoțional, oferind o perspectivă neașteptată asupra relației dintre cei doi.

Duminică, 6 octombrie 2019, de la 00:00, la Teatrul Gong, brazilienii de la Nova de Teatro, din São Paulo vor prezenta proiectul KASSANDRA-HÉCUBA, un spectacol multimedia ce are la bază figuri feminine inspirate din tragediile grecești, care, prin prisma momentelor de criză expuse în textele antice, vorbesc despre probleme stringente ale lumii contemporane, despre necesitatea de a „vindecaˮ trecutul pentru a schimba în bine prezentul și viitorul.

În aceeași zi, de la ora 14:00, la Grădina BIS, publicul va putea redescoperi celebrul text orwellian, Ferma animalelor, în versiunea regizorului Ovidiu Mihăiță, cu actorii Teatrului Auăleu din Timișoara.

Închiderea festivalului va avea loc duminică, 6 octombrie 2019, de la 18:00, la Teatrul Gong cu spectacolul Lungs, regizat de Nicolae Constantin Tănase la Teatrul ACT din București. Este o poveste de dragoste sinceră și emoționantă despre un cuplu care își dorește un copil într-o lume în care care lipsa siguranței devine un mod de a exista.

Programul complet al evenimentului este disponibil pe pagina de facebook BIS Teatru și pe site-ul bisteatru.ro. Biletele au fost puse în vânzare online pe www.kompostor.ro iar din 20 septembrie 2019 pot fi achiziționate și de la Librăria Humanitas (str. Nicolae Bălcescu, nr. 16). Preţul unui bilet este de 25 de lei (întreg) și 15 lei (redus pentru elevi, studenți, pensionari). Vor fi puse în vânzare un număr limitat de abonamente valabile la toate reprezentațiile din programul maratonului teatral, la prețul de 125 de lei.

Program festival

Ediția a IX-a a Festivalului „25 de ore de teatru non – stop” este o acțiune cofinanțată de: Primăria Municipiului Sibiu, Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Consiliul Județean Sibiu.

Partener de tradiție: MARQUARDT.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact