X
cibinfest 2 2019

FOTO VIDEO S-a dat cep la Cibinfest 2019. Care sunt noutățile din acest an și câți litri de bere vor curge în Piața Mare

Multă bere, multă mâncare calorică și multă gălăgie – aceștia sunt trei piloni pe care se ține Cibinfest, celebrul festival din Piața Mare care vrea să imită, în miniatură evident, mult mai cunoscutul Oktoberfest din Germania.

cibinfest 7

Spre deosebire de anii trecuți, în ediția din acest an s-au făcut câteva modificări atât logistic, cât și din punctul de vedere al programului.

cibinfest ziua cibinfest ziua 2

Cibinfest a început azi la amiază, însă startul pentru distracția mare a fost dat la ora 7 seara. Cortul din Piața Mare era pe jumătate ocupat la ora deschiderii oficiale, iar cu fiecare minut scurs acesta se umplea. După un cuvânt de salut și după ce organizatorii au dat cep butoiului cu bere, a urcat pe scenă formația bavareză Die Dorfer. De fapt, datorită „gălăgiei” făcute de muzicanți, a început să se destindă atmosfera.

cibinfest 1 2019 cibinfest 3 2019

Organizatorul evenimentului, Andrei Drăgan Răduleț, ne-a spus că în acest an s-au făcut mai multe modificări. „Partea de mâncare am organizat-o un pic mai bine – într-un cort separat. Bucătăria de Cibinfest e specială și oamenii o așteaptă, de aceea, am creat un spațiu mult mai mare, astfel încât cozile să nu provoace deranj”.

cibinfest 5 cibinfest 6

Cibinfest 2019 – 10 zile de distracție

„În primul rând, sunt fericit că avem din nouă o ediție lungă de Cibinfest – avem 10 zile de distracție anul acesta. Anul trecut am avut o ediție mai scurtă și chiar ne părea rău. Partea bună și nouă este că avem ambele sfârșituri de săptămână bavareze. Am adus anul acesta ambele formații care au făcut furori la Cibinfest, atât Die Spatzen 2000, care vor veni în cel de-al doilea weekend, cât și Die Dorfer care tocmai au dat startul petrecerii”, a declarat organizatorul la scurt timp de la startul evenimentului.

cibinfest 4

Potrivit lui Răduleț, în această ediție sunt puși la bătaie peste 100.000 de litri de bere. „Și vremea se arată destul de bună față de ce am avut anii trecuți. Cred că asta va fi foarte bine, astfel încât seara să nu fie rece și oamenii să aibă mai mult chef să vină aici”.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      istorie

      Manualul de istorie : “Convituirea indelungata a dacilor cu romanii precum si prelurea unor elemente noi de la populatiile migratoare au dus la formarea poporului care au ocupat spatiul dintre Carpati, Balcani si Marea Neagra”

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Forum Romanum

    Ce vindeti voi acolo – sasii n ar da nici la caine … sa mance – !! La preturi v ati orientat bine — dar la calitate ati fost orbi pe amandoi ochii ! Fratilor … asa nu merge !

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Claudiu

    Festival al.berii și aduceți Ursus și Timișoareana, doua beri infecte. Oktoberfest îl din Germania are zeci, daca nu, sute de tipuri de bere diferite.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact