X
str arhivelor trotinete

Foto și video. De la ”ăștia iar au închis centrul pentru mașini”, la ”absolut senzațional, e visul oricui”

A fost închis accesul auto în parcarea din Piața Mică, la fel ca și în piața Schiller, pe străzile Arhivelor și Centumvirilor mașinile au fost deviate din drum, iar în centru s-a dansat, cântat și jucat. Pentru al treilea an consecutiv, administrația locală a declarat Sibiul ca participant la programul ”Săptămâna europeană a mobilității”.

”Nu, nu pe aici. Ăștia au închis iar centrul”, își dirijează un grup de sibieni șoferii cu care au venit în centrul Sibiului, căutând un loc de parcare pe strada Centumvirilor. ”Da, știam că e ceva prin centru cu mobilitatea. E și Tursib-ul gratuit? Oricum nu am fi venit decât cu mașinile, căci suntem cu prieteni din afara orașului și nu am fi avut răbdare să stăm atâta după autobuze”, spun la grămadă o parte din sibienii care își trimit acum șoferii în căutarea altor locuri de parcare din zona centrală a orașului.

centumvirilor fara masini

Str. Centumvirilor

La fel ca și în capetele străzii Centumvirilor, autoritățile locale au amplasat ghivece cu flori pentru a bloca accesul mașinilor și pe scurta stradă a Arhivelor, dar și în Piața Schiller. ”E mai respirabil aerul. Altfel, aici ai fi văzut doar mașini”, își dă cu părerea un sibian care își turna a doua bere pe o terasă din zonă. Traficul auto este închis în aceste zone în zilele de sâmbătă și duminică, când Sibiul și-a programat evenimentele prin care participă la Săptămâna europeană a mobilității. Anul acesta sunt 3.003 localități din 50 de țări care și-au anunțat participarea la acest program.

Piața Schiller

Piața Schiller

În contrast cu Piața Mare, inundată de acareturile Cibin Fest, Piața Mică liberă de mașini era o oază de liniște, spartă de chiotele celor care în partea dinspre sediul Primăriei se jucau cu ceea ce au adus cei de la Decathlon: arcuri, mese de ping-pong, ceva rachete de badminton, porți de minifotbal cu mingile aferente și așa mai departe.

Piața Mică

Piața Mică

”Arată absolut senzațional. Cred că este visul oricărui locuitor sau oricărui om care are o afacere în zona centrală să vadă piața așa cum o vedem noi acum. Un loc al activităților, al plimbărilor, unde lumea se simte bine stând la terase și privind clădirile din jur”, spune Adi Oprea, proprietarul localului Sibio și unul dintre cei mai vocali susținători al inițiativelor de eliberare a centrului orașului de mașini. Potrivit lui Adi Oprea, transformarea pieței Huet în zonă pietonală (în cursul acestei primăveri) a dus la schimbarea atitudinii turiștilor, în primul rând. ”Turiștii sunt încântați să străbată un loc precum piața Huet, unde revezi istoria Sibiului. După aceea ajung în «parcarea Piața Mică» și vezi dezamăgirea din ochiul turistului care se aștepta să vadă o continuare a Pieței Huet și a vieții pline de istorie a acestor clădiri. În loc de care, de fapt, se vede o parcare de obicei supra-aglomerată, cu mult zgomot, oameni nervoși, în căutarea unui loc de parcare”.

Adi Oprea consideră că eliminarea locurilor de parcare din Piața Mică ar putea afecta, pentru o perioadă, mersul afacerilor din zona centrală, deoarece mulți clienți s-au obișnuit să folosească mașina pentru a merge ”până în buza terasele din această zonă”. ”Dar în foarte scurt timp cred că lumea se va obișnui cu absența locurilor de parcare și va reveni în ceea ce noi numim punctul zero al Sibiului, care este Piața Mică”.

Dans, ateliere și concursuri

Un ”flash-mob” care a devenit tradiție au pregătit o parte din balerinii Teatrului de Balet din Sibiu. La ora 15:00, din grupul format de dansatori și prietenii acestora o parte s-au desprins pentru a dansa în fața publicului ad-hoc constituit. Public care, mai apoi, a fost invitat la vals, avându-i pe balerini drept parteneri.

dans in piata mica

Tot ca evenimente de celebrare a Săptămânii mobilității, cei de la Teatrul Gong au organizat ateliere de creație pentru copii, iar inițiatorii proiectului ”pune mâna pe chitară” au promis mini-recitaluri în zonele devenite pietonale.

Totodată, Primăria a lansat și un concurs pe tot parcursul acestei săptămâni, în urma căruia oferă drept premii patru biciclete. ”Concret, sibienii sunt invitați să facă o plimbare cu bicicleta sau trotineta pe parcursul căreia să atingă cel puțin cinci obiective din următoarele opt locații stabilite: Biserica Fortificată din Gușterița (strada Smârdan), Biserica dintre Brazi (strada Reconstrucției), Parcul Ștrand (strada Bihorului), cupola din Parcul Sub Arini, sediul Primăriei Sibiu (Piața Mare), Teatrul Gong, Grădina Zoologică Sibiu și Muzeul în aer liber Astra din Dumbrava Sibiului. Participanții se pot înscrie la acest concurs în perioada menționată, prin postarea pe pagina lor de Facebook până în data de 22 septembrie, la ora 23.59 a cel puțin cinci fotografii cu participantul alături de bicicletă sau trotinetă, în cinci locații diferite din cele opt indicate.

Str. Arhivelor

Str. Arhivelor

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

14 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian

    Ar trebui extinsă prin cartiere. Sa simtă și hipsterii sau USR-iști o măsură de genul acesta pe viu.
    O măsură luată la fără cap. Centumvirilor a fost la fel de goală de oameni toată ziua. Ce sa admiri acolo? Copacii care cresc pe zidul cetății, gropile in care iti rupi picioarele sau sa calci in dejectiile lăsate de consumatorii Cibinfest.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nelutu

    Aceste reportaje parcă sunt facute special pentru mine! Da ,eu care sunt contra desfintarii si a unui loc de parcare pîna nu fac altele in locul lor ! Cum cei din guvern nu fac autostrazi, asa si ai nostrii nu construiesc parcari , dar vopsesc pe bani grei asfaltul pentru asa zise piste pentru biciclisti si se mîndresc cu asta. Culmea ca au si adepti ! Doar 1.8 la suta se deplaseaza cu bicicleta , dar ei nu si nu . Musai prin P-ta Mare , P-ta Huet si pe alte strazi din centru vor ! Acum a-ti pus si un patron sa spuna ca e de acord cu inlaturarea masinilor din centru Sa dea Domnul sa-i vina toti biciclistii la restaurant . Ceilalti sa vina acolo unde servesc eu ,ca sunt locuri de parcare destule !

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    austriacul

    Salzburg ja – aber ohne Auto
    Wir waren das erste mal in Salzburg, leider mit dem Auto. Leider hatte ich es versäumt, mich zuvor zu informieren, und hab mich daher auf die Ausschilderung zu den Parkhäusern in der Stadt verlassen.
    Das war übel! Und teuer – 4 Stunden für 14 Euro.
    Besser – wenn man in Bayerisch Gmain oder Reichenhall wohnt, fährt man auch praktisch mit der Bahn direkt nach Salzburg, ohne Stress und Spritverbrauch!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vartolomei Radu

    “Cazarma 90” poate devani o parcare civilizata si suficienta prin pastrarea actualei percari si inca doua sau trei nivele subterane sub aceasta.
    Dar trebuie un nou primar (USR) , tanar , energic si cu mult curaj cum este si acest partid .

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nelutu

    @ s mie mi-dat , dar tie a uitat sa-ti umple capu cu ceva minte! Ai atîtea sali de fitnes, dealurile si muntii din apropiere te asteapta ! Daca tot nu ai ars calorii, ia-ti o femeie ! Daca nici atunci, o sa te iau ajutor la mine , sa vezi ce inseamna munca si mersul pe jos 12 ore cu 24 . Dar tu nu : musai pe centru sa alergi, sa te dai cu role sau mai stiu eu cu ce , iar locatarii sa stea in casa la gura sobei . De ce nu faci asta in Hipodrom , sau in alte cartiere ? A, acolo sunt mai multi ca in centru ! N-ai curaj ! Dar de fapt ce ai ???

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cititor

    Cu cat mai putine masini in toata zona supraterana centrala, cu atat mai bine. Se pot amenaja parcari subterane, inclusiv sub anumite cladiri, ocazie cu care se si consolideaza.Tehnologie exista … Doar sa se vrea din partea autoritatilor si a locatarilor, unii dintre ei, e drept, ceva “mai inghesuiti” …

Lasă un răspuns către Vartolomei Radu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact