X
WhatsApp Image 2019-09-23 at 12.34.28 PM

Aricii, noii companioni ai animalelor de la Asociația „Prietenii Berzelor”

Cinci arici se recuperează și cresc în prezent la Asociația „Prietenii Berzelor” din Cristian, după ce au fost salvați din oraș de la o moarte aproape sigură. Doi dintre ei vor fi eliberați în curând iar restul cel mai probabil își vor petrece iarna la asociație. 

Numeroși mici țepoși își fac veacul prin oraș, fiind de cele mai multe ori călcați de mașini, din păcate. Cei care au fost însă găsiți la timp și se aflau într-o stare proastă de sănătate au fost preluați de prietenii animalelor, asociația din Cristian care se ocupă de multe animăluțe fără ajutor.

„Avem la momentul actual cinci arici. Sunt mulți pui în perioada aceasta prin oraș și din păcate unii sunt călcați de mașini sau mor de foame. Îi găsim în general pe șosele, iar acum avem arici salvați de pe Strada Moldovei, de pe Mihail Sebastian de lângă parcul Sub Arini sau de pe Dumbrăvii. Cel pe care l-am salvat ieri era în zona Spitalului Militar. De cele mai multe ori se pierd de părinți și nu mai știu să se descurce”, spune Miruna Gritu, din partea asociației.

WhatsApp Image 2019-09-23 at 12.36.07 PM

Cel mai micuț arici avea 100 de grame când a fost preluat, adică undeva la câteva sâptămâni de viață. Cel mai probabil, doi dintre ei vor fi eliberați în natură, într-o pădure din apropiere de Cristian, unde să fie protejați de nebunia orașului dar și de animalele mai mari care i-ar putea răni.

Aricii sunt hrăniți cu o formulă specială de lapte. „Încercăm să le explicăm și oamenilor că deși au intenții bune ar putea să le facă foarte mult rău animalelor. Îi rugăm să ne sune imediat dacă dau peste un animal care are nevoie de ajutor și să nu le dea nimic de mâncare sau măcar să ne întrebe întâi ce ar putea să le dea. De multe ori, din dorința de a face o faptă bună, pot să le cauzeze grave probleme de sănătate”, explică Miruna.

WhatsApp Image 2019-09-23 at 12.35.08 PM WhatsApp Image 2019-09-23 at 12.34.47 PM

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact