Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

„Statul paralel” din județul Sibiu. Cum vor autoritățile să rezolve problema zecilor de proprietăți ilegale și de ce acest lucru nu va fi public

„Statul paralel” din județul Sibiu. Cum vor autoritățile să rezolve problema zecilor de proprietăți ilegale și de ce acest lucru nu va fi public

Zeci de locuințe ilegale, ridicate la periferiile localităților din județul Sibiu, vor putea fi înregistrate, iar oamenii care și le-au construit ilegal să devină proprietari cu acte în regulă și, deci, plătitori de impozite la bugetele locale. Consiliul Județean Sibiu vrea să creeze o comisie care să ajute la rezolvarea problemelor de proprietate care persistă în județ de mai mulți ani.

Astfel, mâine, 26 septembrie, consilierii județeni vor avea în față un proiect de hotărâre prin care se prevede constituirea unei comisii care să coordoneze „implementarea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor din așezările informale ale județului Sibiu”, respectiv vor aproba și un regulament de funcționare a acesteia.

Ce înseamnă așezări informale

Termenul de așezare informală este definit de autorități ca fiind „o grupare de minim trei unități destinate locuirii dezvoltate spontan, ocupate de persoane sau familii care fac parte din grupuri vulnerabile (...) și care nu au niciun drept asupra imobilelor pe care le ocupă”.

De obicei, acestea sunt situate la periferiile orașelor sau satelor și reprezintă locuințe improvizate. La nivel oficial, se menționează că prin caracteristicile sociodemografice acestea „generează excluziune, segregare și marginalizare socială”. Se crede că unele dintre aceste așa-numitele așezări informale pun în pericol siguranța și sănătatea locuitorilor lor, iar majoritatea dintre ele sunt populate de persoane de etnie romă, însă nu numai.

Autoritățile județene intenționează să identifice - cu ajutorul informațiilor prezentate de primari, conform legislației - modul în care aceste locuințe informale pot fi declarate legale sau dacă acestea urmează să fie desființate și astfel să fie oferite soluții alternative de locuire. Comisia va fi coordonată de arhitectul șef al județului, Corneliu Drăgan. Deocamdată, nu se știe numărul total al așezărilor informale în județul Sibiu. „S-a făcut doar o corespondență cu primarii vizavi de posibilitatea existenței . Ne vom întâlni cu primarii, că e în sarcina lor să le inventarieze și după ce ne întâlnim, să vedem pe bucăți cine e, cum e. Citim legea și vedem care sunt atribuțiile primarilui. Noi facem o găzduire a unei întrevederi a factorilor responsabili. Scopul final nu s-a stabilit - e în lege: urmărirea verificării calității vieții. Ce înseamnă calitatea vieții? Vorbim de sănătatea populației, de căi de acces, de legalitate (...)”, ne-a spus Drăgan.

Din informațiile transmise până acum de mai mulți primari, reiese că în județul Sibiu sunt cel puțin 35-40 de așezări informale.

Îmbunătățirea calității vieții se va face în secret

În regulamentul de funcționare al comisiei respetive, propus spre adoptare pentru ședința de mâine, se menționează că ședințele acesteia „nu sunt publice”. Întrebat de ce acestea vor avea loc cu ușile închise, arhitetul șef al județului a răspuns: „Pentru că așa scrie în lege. E o discuție tehnică între factorii de decizie, nu suntem consiliu local”.

În articolul 22 din Legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul, la care face referire CJ în proiectul de hotărâre, nu se menționează însă despre faptul că discuțiile din această comisie sunt secrete.

Ce spun primarii 

Am vorbit cu unii dintre primarii localităților în care au fost identificate locuințe improvizate transformate în mici orașe sau ghetouri. Aceștia cred că viitoarea comisie va rezolva problemele de proprietate cu care se confruntă locuitorii de la marginea satelor, iar un avantj este că prin intrarea în legalitate vor intra bani în bugetele locale.

În comuna Biertan se găsesc trei astfel de așezări informale. „Sunt clădiri pe care oamenii le-au construit de-a lungul anilor fără autorizație. Avem două puncte fierbinți - unul la Biertan, la periferia satului, și altul la Richiș. Vrem să-i ajutăm să-și facă proprietatea acolo, să-și intabuleze locuințele, că ei și-au tot construit - o cameră, încă o cameră, încă o cameră și tot așa. Și atunci vrem să-i ajutăm să-și intabuleze locuințele, să aibă fiecare proprietatea lui, să nu se mai certe. Încercăm în felul acesta să-i aducem în legalitate”, ne-a spus primarul Mircea Dragomir. Potrivit lui, este vorba despre aproximativ 25 de clădiri în care locuiesc aproape 60 de persoane, majoritatea de etnie romă. „Am mai avut o tentativă să-i ajutăm, printr-un proiect, dar n-am prins proiectul cela. Și acum cu CJ încercăm să-i punem în legalitate, pentru că  sunt multe probleme de proprietate în zona respectivă. În acest mod le facem proprietatea, respectiv pot să-și bage curentul legal, toate utilitățile. Noi le-am făcut o cișmea de la rețeaua publică, urmând ca dacă se rezolvă cu asta, să se pună branșamente de apă la fiecare individual, că unii au început chiar să-și facă băi, de când lucrează în străinătate. Pentru că ei lucrează. În prezent, nu există nici unul care să primească ajutor social, pentru că merg la lucru și se descurcă financiar”, a adăugat primarul din Biertan.

În Gura Râului tot există o zonă în care zeci de persoane locuiesc în locuințe improvizate fără acte. Primarul localității, Gheorghe Călin, spune că îi cunoaște de când era mic. „Eu am copilărit aici, am 54 de ani și îi știu că stau acolo. Dacă se reglementează eu aș vedea în bine acest lucru, că oricum casa ca să le-o demoleze nu se poate dacă o au de zeci de ani. Dar noi avem o lucrare de cadastru general, prin care le intabulăm toate construcțiile; acestea vor avea proprietari, nu doar posesori. În cazul acesta, nouă ne cresc veniturile datorită impozitelor pe care le vor plăti”.

În Cristian au fost identificate șase astfel de așezări informale. „Odată cu cadastrul general, care la ora actuală este în desfășurare în comună, eu zic că se va reglementa aspectele juridice ca cele 6 familii să beneficieze de CF-uri, să intre în legalitate. Sunt 6 familii, în total, 27 de persoane”, ne-a spus viceprimarul comunei, Gheorghe Pipernea. Acesta a precizatcă e vorba despre „băștinași de la noi din comună”, oameni care de la bunicii lor au locuințele. „Într-un cuvânt, trebuie ajutați, pentru că fac parte din comunitatea noastră. Ei au venit, au făcut cerere la nivelul primăriei să ne implicăm. Există disponibilitate și din partea lor, datorită faptului că au fost de acord ca un membru din partea lor să fie nominalizat în comisie. Sunt oameni chiar cumsecade. Pe raza comunei nu avem niciun asistat social. În cazul acestor așezări nu e vorba de persoane de etnie romă”.

Și în al doilea oraș ca mărime din județ, Mediaș, au fost identificate zone locuite de persoane care nu dețin acest drept. Potrivit unei informații transmise de primăria Mediaș, este vorba de zona Valea Lacului din satul aparținător Ighișul Nou, unde „au fost improvizate locuițe din chirpici șiș materiale recuperate fără infrastructură tehnico-edilitară și realizate fără autorizație de construire”; Zona Tineretului din municipiu - „zonă de tip ghetou”: potrivit primăriei, e vorba despre două imobile cu 180 de garsoniere. Alte două zone populate ilegal în Mediaș sunt Zona Nisipului și Aron Cotruș, precum și Zona Ciocârliei. Autoritățile locale spun că acestea sunt afectate de insalubritate.

Turnu Roșu, Tălmaciu, Șeica Mică, Târnava, Jina (cartierul Băieși), Miercurea Sibiului, Săliște, Slimnic, Mihăileni, Arig, Marpod, Agnita și Dârlos sunt alte localități din care primarii au transmis informații potrivit cărora există așezări informale, care au nevoie de reglementare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

21 comentarii

2cents

Acum 4 ani

Doar in Romania poti vedea astfel de aberatii. Construieste smecherul in afara legii, cu etaje peste cat s-a aprobat, cu grad de ocupare "cat vrea muschiu lui" sau pe teren care nu-i apartine si la final vin desteptii astia si le "baga in legalitate" din pix. Si uite asa avem tot mai multe anomalii urbanistice si oameni care detin proprietati pe care nu au platit nimic. Nu auzi in Romania de demolari pentru intrare in legalitate. La noi auzi doar de intrarea in legalitate "din pix". Nu stiu de ce naiba ii mai platim pe astia de la urbanism si din primarii. Cica ei ar trebui sa gestioneze dezvoltarea localitatilor...Pai oricum se "dezvolta" dupa vointa smecherilor, de ce sa va mai dam si bani pentru frecat menta in fotoliile alea?
Raspunde

S

Acum 4 ani

Era vorba de mici favele, nu de smecheri care construiesc blocuri și vile :) de amărâți care stau în cocioabe. Și nu e numai în România, bineînțeles. Când o aud pe asta cu numai în România...
Raspunde

me345

Acum 4 ani

Daca imi fac si eu niste cocioabe pe langa mall, pot astfel in cativa ani sa acaparez terenu' pe moca? Cred ca ma si apuc de construit :))
Raspunde

S

Acum 4 ani

Chestia e ca nu te apuci și n-o sa te apuci.
Raspunde

Toma

Acum 4 ani

Vedeti ca exista "stat paralel"?S-a instalat temeinic in consiliul judetean in cele locale si in primarii!Profitand de o lege proasta(data in scop vadit de a atrage simpatizanti si voturi),ei incurajeaza astfel de practici care nu se mai aplica nicaieri in lume!Uitati-va cum arata orasul,strazile,aleile sau locurile de parcare!Sau constructiile!Oamenii normali si corecti n-au nici o sansa:trebuie sa te rafuiesti cu autoritatile "statului paralel" pentru orice drept elementar al tau.In schimb infractorii au cale libera!
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

Foarte vag imi aduc aminte de un film italian,evident alb-negru, care avea ca subiect un tinar care dorea sa se stabileasca probabil in Roma.In momentul respectiv legislatia italiana sau poate doar romana,prevedea ca o locuinta construita ilegal devine legala daca reprezentantul Romei nu a sesizat ilegalitatea.Toata actiunea filmului avea loc noaptea.Tinarul era ajutat de citiva prieteni si a reusit sa ''injghebe'' o garsoniera intr-o noapte.Actiunea se petrecea imediat dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial,pe undeva pe la inceputul anilor '50. Morala postarii cu care v-am plictisit? Consiliul Judetean Sibiu traieste in anii '50.
Raspunde

ion

Acum 4 ani

strada balea numarul 10 sibiu este si ea o proprietate informala? respecta PUG-ul Sibiului?
Raspunde

2cents

Acum 4 ani

Daca il respecta, probabil il respecta tot asa din pix urbanistic. Si din pacate orasul e plin de asa ceva si sunt destule in plina constructie sau in stadiu de "proiect". Cine sa-i opreasca? E o boala veche, de care Sibiul nu poate scapa usor. Nu fara o actiune dura. Dar cine sa o faca?
Raspunde

Haos

Acum 4 ani

La fel este SI în Selimbar se construiește fără autorizație , se fac reclamații , se fac s Fose septice fără autorizație SI arhitectul SI primarul Grecu dorm in post la fel SI politia lor locală , sunt reclamații făcute degeaba , pe langa că, construiesc fără autorizație li se mai da SI adeverințe să-și bage anumite utilității , SI bat joc de cei care plătesc taxe SI respecta legea primarul Grecu SI cu marele arhitect Horotan , ăștia doi fac praf Selimbaru
Raspunde

pt haos

Acum 4 ani

Nu dorm stiu ei ce fac. De ce nu faceti sesizari la ANI spre exemplu sa vedem si noi cum reuseste arhitectul sa se imbogateadca asa peste noapte. Toate declaratia de avere sunt o minciuna sfruntara. Se dadea bogat sa aiba cum justifica viitoarele incasari. Are si o sotie caznica in prealabil si acum business women. Bravo lor, Romania chiar este tara tuturor posibilitatilor. Asa ca cu dormitul este mai greu poate cei care trebuie sa intreba si sa se autosesizeze dorm.
Raspunde

Sa fim corecti!

Acum 4 ani

Deci eu ca cetatean care imi platesc darile la stat regulat si cu corectitudine pot sa imi fac si eu o cocioaba la Cisnadioara, una pe Transfagarasan si una in Parcul Subarini ca apoi sa imi fie "legalizate"? Cu siguranta sunt cazuri grele, familii care trebuie ajutate punctual. Dar bugetarii cretinoizi din administratia locala deja dau semne grave. E drept, se apropie alegerile viitoare. Dar nu pe spatele cetatenilor stimati tovarasi de la CJ etc. Am impresia ca in ultima vreme, aceasta individa aleasa din gresala la conducerea CJ e bantuita de demoni. Sau e cuprinsa de valul prostiei. I-a luat cineva mintile? Pai cati oameni cinstiti traiesc in Sibiu, fara casa si fara proprietati? Exista oameni care platesc impozite si nu le ramane de construit ilegal cocioabe pe proprietatile altora. Cu ei ce facem?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

biciclist

Acum 4 ani

Tu ai citit articolul?? Iata niste citate: "consilierii județeni vor avea în față un proiect de hotărâre prin care se prevede constituirea unei comisii care să coordoneze.." "Ne vom întâlni cu primarii, că e în sarcina lor să le inventarieze și după ce ne întâlnim, să vedem pe bucăți cine e, cum e. Citim legea și vedem care sunt atribuțiile primarilui. Noi facem o găzduire a unei întrevederi a factorilor responsabili." Deci CJ coordoneaza, gazduieste, si le da un sut in fund primarilor sa-si faca datoria...
Raspunde

Ion

Acum 4 ani

Demolați. Nu au respectat legea, suporta consecintele. Fara mila
Raspunde

S

Acum 4 ani

Ok, și după aceea cazați în locuințe sociale. Pt ca nu cred ca îți dorești să fie lăsați de izbeliște și sa crească infracționalitatea. A, ca-i baga la pușcării. Da, după ce ai comis-o. Nu e mai bine preventiv? Plus ca sunt și copii la mijloc. Tot vorbiți de ce se face în vest. Pai acolo statul ii ajuta pe ăștia, mai mult decât la noi.
Raspunde

Marta Mihet

Acum 4 ani

Tiganii, alte etnii sau cetateni, in strainatate sunt scosi in Strada (chiar si cu forta politieneasca asa numitii TASK FORCE) si se sigileaza acele locuinte de catre autoritati, daca acestea sunt ocupate abuziv sau daca nu se platesc chiriile proprietarilor SAU daca locuintele nu indeplinesc normele de siguranta. In cazul constructiilor neautorizate clar demolarea. Deci sunt scosi in Strada, eventual le da cateva zile voie sa locuiasca intr un cort sau sala de sport prevazuta pentru astfel de situatii contra COST. Sunt foarte multi oameni care se indatoreaza o viata pentru a avea un acoperis deasupra capului. Nu este normal sa fie ajutati, in conditiile in care romanul primeste amenda si daca si- a pus pamantul in fata case I PE teren public pana tencuieste casa, in cazul in care se sesizeaza acest lucru de autoritati. Ma simt discriminata ca si cetatean de nationalitate romana, luata in deradere de autoritati si jefuita de ANAFul unui stat incompetent. In cazul in care vor Fi pusi in legalitate, voi contestanta decizia inclusiv printr- un proces la cel Mai inalt nivel. Iar cei care vor sa ajute lenesii de asa numiti romi, sa I trimita la scoala, sa - I puna sa munceasca sau sa-i lase SA constructs CA turnulete fix langa casele lor... CE Mai... Sa-i is acasa.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Nu e mai bine sa fie ajutați în loc sa ajungă să-ți dea în cap pe strada? Pt ca aia o sa se întâmple. De ce crezi ca e asa mare criminalitate în ghetouri și favele prin America? Pt ca sunt lăsați de izbeliște. Tu poți să-ți dorești sa fie muncitori iar dacă nu se fie tratați dur, dar pana atunci o sa se înmulțească infracțiunile și conflictele. E bine sa fie tratați civilizat și cu cap, ca măcar copiii lor sa se integreze cum trebuie. Tu te poți simți discriminata ca cetățean de etnie romana, dar adevărul e ca tu nu pui problemele pe care le pun ei. Hai, dacă ai tupeu, fii un potențial pericol pt societate și tu, dacă crezi ca trebuie sa ți se aplice aceleași reguli, dacă crezi ca ești discriminata. Dar nu prea îți vine, așa-i? Na uite de aia sunt ei tratați diferit. Pt ca pentru ei e obișnuință traiul pe care nu îți vine să îl alegi. Tu nu o sa te duci să-ți faci cocioaba pe câmp, dar ei au făcut-o și o fac în continuare. Din multe motive care nu ți se aplica ție.
Raspunde

analugojana

Acum 4 ani

asta-I mai tare ca legea uzucapiunii din 47':veneai cu un martor, ziceai ca-i pamantului tau si gata erai proprietar. acum nu-ti trebuie martor, iti pui 3 corturi si gata.... noroc cu tiganii; la umbra lor profita si altii. Vin alegerile si dreapta isi creaza avantaj material electoral, asigurandu-si voturile grupurilor vulnerabile.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Și toți ăștia care comentati, ce propuneți? Sa fie alungați de unde și-au construit așezările informale și mâine sa va treziți cu ei lângă casele voastre? Ca sa meargă la scoala și la munca trebuie sa aibă o locuință stabila. Pe care trebuie sa le-o dea cineva (oricât de discriminați v-ați simți ca vouă nu vi se da. Ei bine, voi ați fost serioși și muncitori și la fel multe generații înaintea voastră. Sunteți o baza și ați avut o baza. Alții nu, asta e realitatea, nu poți sa bați din picior și sa o schimbi imediat)
Raspunde

dan

Acum 4 ani

Da este un proiect foarte bun!! dacă stăm si ne gândim ar aduce bani buni la primari, cu banii strânși din acest proiect ar folosi la infrastructură chiar avem nevoie!! până la urmă această comunitate de Romii trebuie să intre si ei in legalitate, Acuma dacă stăm si ne gândim i-am marginalizat de mult timp cred că a venit timpul să dăm o mână de ajutor!! ca si ei sa vadă că se face ceva pentru ei!! si să progreseze în demersurile lor!!
Raspunde

///

Acum 4 ani

Cu romii din rampa Stefan cel Mare cum ramane? La cat s a construit incet, incet au ajuns aproape in centrul Sibiului. Asfalt, iluminat, platforma gunoi etc etc Bravo lor....
Raspunde

Ion

Acum 4 ani

Gura Raului ar trebui sa fie pe lista. In ghetoul hodrea sunt sute de case construite fara autorizatie chiar sub ochii primarului gheorghe calin. Mai mult, acest primar a dus acolo diverse utilitati precum apa, iluminat etc, cunoaste situatia foarte bine.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus